Folosirea siragului de metanii (metanierului)

Într-una din zile, am dăruit unor colege de catedră metanii.

Una dintre ele m-a întrebat cum să-l folosească, pe care mână să-l poarte, i-am spus rugăciunea şi legat de purtare, am spus că depinde de care mână o foloseşti la rugăciune, dacă eşti „stângaci”, probabil că ţi-e mai la îndemană să-ţi foloseşti mâna stângă, nu ştiu dacă există vre-o regulă în acest sens, este bine să-ţi întrebi duhovnicul.

Mi-am amintit de această întâmplare şi am căutat informaţii.

Iată ce am găsit.

https://i2.wp.com/www.theologyincolor.com/david/metanii.gif

Metaniile

https://i1.wp.com/2.bp.blogspot.com/_qIGHVBVN8-w/SafmF1PFd4I/AAAAAAAAADM/tHQ3R1xxTNY/s200/22.jpgCe sunt şi la ce folosesc metaniile? Odată, un monah a făcut noduri pe o sfoară, pe care a folosit-o pentru a-şi îndeplini canonul zilnic de rugăciuni. Dar efortul bietului călugăr era în zadar. Diavolul nu înceta să-i desfacă nodurile din sfoară. A apărut însă un înger care l-a învăţat să facă nodurile sub formă de cruci suprapuse, iar pe acestea, diavolul nu le-a mai putut desface. Metaniile sau metanierul îşi au originea în vremuri îndepărtate şi, probabil, puţini dintre cei care le poartă astăzi s-au întrebat, vreodată, la ce folosesc şi care este adevărata lor întrebuinţare. Părintele Andrei Ghiţă, de la schitul Darvari, din Bucureşti, un lucrător neostenit al firelor în cruce, vorbeşte despre simbolistica, întrebuinţarea şi sfinţenia şiragurilor străvechi.

Pentru cei care nu sunt familiarizaţi cu termenul sau confundă metaniile cu mătăniile (îngenunchere şi înclinare a corpului până la pământ, în semn de veneraţie şi de pocăinţă), trebuie spus că metanierul este un şirag format din mai multe noduri, confecţionate, de regulă, din lână. Ele folosesc pentru a ajuta la concentrarea la rugăciune şi la numărarea rugăciunilor rostite sau mătăniilor făcute.
Inventarea metaniilor îi este atribuită Sfântului Pahomie. În secolul al IV-lea, acesta dorea să îi ajute pe monahii analfabeţi să ţină numărătoarea rugăciunilor şi a mătăniile pe care le făceau.
Aşadar, procedeul folosit pentru împletirea unui astfel de şirag respectă o tradiţie veche, care-şi trage originile din negura secolelor, neuitată până astăzi. Printre primele forme de metanii existente a fost o grămadă de pietricele sau seminţe, care era mutată dintr-un vas în altul, după ce, la fiecare, se zicea rugăciunea, însoţită de închinăciune sau mătănii.
Metanierul, „sabia” călugărului
Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală, este unul dintre monahii înzestraţi cu darul plăsmuirii şiragurilor nesfârşite de metanii. Călugărul a deprins meşteşugul împletirii metaniilor acum zece ani, cu prilejul unei călătorii la Sfântul Munte: „La Athos, am văzut părinţii care făceau metanii şi m-am arătat interesat. Am văzut cât erau de bucuroşi că lucrau şi eu am început să mă bucur odată cu dânşii, mai ales când am simţit gustul lucrului. Încet, încet, am învăţat acest meşteşug, şi acum nu mai pot scăpa şi îmi pare bine”.
Monahul vorbeşte cu ochii plecaţi spre ochiurile de lână, pe care le împleteşte cu o îndemânare precipitată. Vorbele i se amestecă cu picăturile de ploaie, care nu-l udă, chiar dacă norii furioşi au năpustit, peste pământ, ploaie cu găleata. Este păzit de teiul rămuros din curtea schitului. E linişte la Darvari. O linişte neobişnuită, dată fiind amplasarea sfântului lăcaş într-o zonă centrală a Bucureştiului gălăgios.

„Acest lucru de mână sau «rucodelie» (în limba slavonă, «rucodelie» înseamnă lucru de mână) are temeiuri patristice. În Pateric, este menţionat adesea acest termen. Părinţii patristici practicau acest lucru de mână pentru a-şi ocupa timpul liber cu muncă fizică şi cu lucrarea minţii, prin rugăciunea lui Hristos: «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»”, specifică părintele Andrei.
Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de tundere în monahism. Ele sunt „sabia” sa spirituală, cu care luptă neîncetat împotriva duşmanului spiritual – diavolul.
Monahul explică: „Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi metaniile”.
Semnificaţia nodurilor împletite
Metanierul nu este un obiect utilizat doar de călugări. El poate fi folosit de către toţi cei care vor să se roage lui Dumnezeu, chiar dacă, astăzi, cei mai mulţi asociază metaniile cu amuletele, cu obiecte aducătoare de noroc.
În mănăstiri, cele mai răspândite sunt metaniile călugăreşti de 300 de noduri. Cele de 33 de noduri sunt purtate mai ales de mireni. Sunt croşetate în aşa fel încât firele să se suprapună, mereu, în formă de cruce. Şiragul de metanii este negru, pentru a simboliza bucuria tainică a rugăciunii.
În general, la un capăt al şiragului, se află o cruce făcută tot din noduri. Crucea simbolizează jertfa lui Hristos, biruinţa luminii asupra întunericului. Ciucurele sau canaful aminteşte de calvarul Mântuitorului. Este folosit la ştergerea lacrimilor de pocăinţă.
„În decursul istoriei creştine, s-a dovedit că este o lucrare binecuvântată de Dumnezeu, plăcută Lui, plăcută şi oamenilor, care aduce pace şi bucurie în suflet dacă ştii să împleteşti munca aceasta cu rugăciunea, cu satisfacţii duhovniceşti şi materiale. Singura condiţie este ca munca ta să o dăruieşti lui Dumnezeu”, mai spune părintele.
„Munceşte şi te roagă!”
Monahul Ghiţă arată trebuinţa nodurilor din sfoară – lucrate cu atâta migală şi dăruire spirituală: „metaniile ne adună mintea, ne face mai atenţi la rugăciune. Aşa cum spune şi Apostolul: «Lupta noastră nu este împotriva cărnii şi a sângelui, ci este împotriva duhurilor răutăţii răspândite în văzduhuri»”.
Părintele spune că orice om cu o conştiinţă spirituală, care îşi doreşte clipe liniştite, poate lucra astfel de împletituri: „Oricine poate face metanii. Indiferent ce lucru alege omul să facă în viaţă, el poate fi dus la bun sfârşit dacă este dăruit lui Dumnezeu. Aceasta este o lucrare tainică, o lucrare duhovnicească, care o deprinde doar cel care vrea să înveţe şi care are o conştiinţă duhovnicească. Nu are alt scop decât lucrarea rugăciunii”. Şiragul de metanii nu poate, desigur, să se roage singur, dar împletitul metaniilor e un mod potrivit de a împleti rugăciunea cu munca, în clipele mai libere. De asemenea, părintele ţine să sublinieze că este un bun prilej de a învăţa „şcoala răbdării. Te deprinde cu şcoala rugăciunii, cu şcoala blândeţii. Stăruind şi insistând asupra acestor lucruri frumoase, găseşti pacea şi liniştea. E o terapie de liniştire, o cale duhovnicească. Are bază patristică şi bază filocalică, pentru că la începutul oricărui volum din Filocalie este acel îndemn: «Munceşte şi te roagă!». Eu lucrez ori de câte ori găsesc prilejul şi, când simt nevoia de liniştire, pun mâna şi mă apuc de împletit metanii”.

Părintele Teofil Părăian: „Metanierul este un suport material pentru o lucrare spirituală”
„Ce este rugăciunea de toată vremea? Ca să ştim ce este rugăciunea de toată vremea, e bine să ne gândim la ceva din rânduiala călugăriei. Când cineva se angajează la viaţa călugărească şi când i se face intrarea în monahism, în călugărie, în mod solemn, i se dă un obiect care ţine de veşmintele călugăreşti. Atunci când i se dă «haina veseliei», cămaşa cea albă, când i se dă reverenda, când i se dă rasa, când i se dă cingătoarea, când i se dă culionul şi camilafca, i se dă şi ceea ce numim noi metanie. Şi când i se dau metaniile celui pregătit pentru viaţa călugărească, se spune aşa: «Fratele nostru – i se spune numele -, primeşte sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos». Asta se spune, în general, în auzul tuturor, pentru toţi cei de faţă, să ştie cei de faţă că fratele nostru primeşte «sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu, spre rugăciunea din tot ceasul către Hristos» (…).
I se dau metaniile şi călugărul trebuie să le aibă la el şi să zică mereu, întemeiat pe această metanie, întemeiat pe obiectul acesta, «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul». Prin urmare, obiectul acesta, metaniile, este un suport material pentru o lucrare spirituală care nu se face de la sine, nu se realizează de la sine. Şi atunci, omul se ajută şi cu ceva material, cu obiectul acesta pe care avându-l în mână, îşi aduce aminte mai repede că trebuie să zică rugăciunea, iar neavându-l în mână, de multe ori se întrerupe din rugăciune, îşi uită de îndatorirea de a avea «în toată vremea, în minte, în inimă, în cuget şi în gură, numele Domnului Iisus», îşi uită că trebuie să spună «Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul»”.

Raluca Brodner

Textul articolului preluat de AICI

https://i2.wp.com/www.crestinortodox.ro/files/image/diverse%20-%20articole/metanier/metanier-metanii.jpg

Metanierul se tine in mana stanga, intre degetul mare si cel aratator, cu mana dreapta inchinandu-ne, iar cu gura rostind rugaciuna lui Iisus. Trupul poate sta in picioare sau in genunchi, cu capul plecat, intr-o pozitie de umilinta, ori cu el drept, privind spre icoana Mantuitorului. Se poate sta si pe un scaunel, pentru ca oboseala trupului sa nu ne impiedice mintea de la gandirea cuvintelor celor sfinte.(Teodor Danalache/http://www.crestinortodox.ro/liturgica/96481-metanierul)

Anunțuri

8 răspunsuri la „Folosirea siragului de metanii (metanierului)

    • Mulţumesc pentru răspuns, Lăcrămioara.
      Am mers şi eu pe acelaşi fir al logicii, nu ştiam însă sigur dacă există sau nu altă explicaţie, de aceea am spus că e mai bine să îşi întrebe duhovnicul.

    • De ce vă doriţi metanii pentru călugăr?
      Nu uitaţi ele nu sunt amulete, nu sunt obiecte decorative, nu sunt la modă, nu sunt lucrări de artizanat, ci lucruri sfinţite, lucruri binecuvântate.
      Numărul acestor noduri nu este important pentru noi, ci doar pentru împlinirea unui eventual canon primit de la părintele duhovnic. Esenţial este a ne ajuta spre adunarea minţii în cuvintele rostite, iar nu în a număra câte putem face, spre a cădea mai apoi în păcatul mândriei. Nimeni nu împiedică însă pe mireni a avea metaniere mari.
      La oricare mănăstire găsiţi metanii, dar nu uitaţi metaniile lungi sunt purtate de călugări.
      Şiragul de metanii i se înmânează călugărului, în timpul slujbei de tundere în monahism.
      Părintele Andrei Ghiţă, de la Schitul Darvari din Capitală spune:„Metaniile lungi, pe care le poartă călugării, monahii şi monahiile semnifică sabia Duhului. Când un candidat la monahism depune voturile, el primeşte, pe lângă celelalte veşminte monahale, şi metaniile”.

      Doamne ajută.

  1. salut este de gindit cu metaniile astea.eu cred ca pot fi folosite si la invatat si mai ales sa stimulezi emisfera dreapta prin manipularea cu mina stinga .e de domeniu sf da este chiar real deoarece se stie acum ca mina stinga e coordonata de emisfera dreapta ex, stingaci sint mai inteligenti si mai vizionari decit dreptaci.emisfera dreapta dezvolta viziunea de ansamblu asupra tuturor proiactiilor viitoare si trecute.se ocupa cu spatialitatea si emisfera stinga de segventialitate .acum inteleptii folosesc amindoua emisferele cerebrale si negociaza intre ele si descopera adevaru,deci metaniile cu mergele le folosim in scop de concentrare si stimularea anumitei emisfere doar daca avem doua putem stimula tot creeru si ne putem concentra la : rugaciuni, invatare, aducere, aminte ,relaxare ,meditare, etc.

    • Sorine, haideţi totuşi să rămânem la ceea ce s-a spus. Metanierul este doar un obiect de care ne folosim pentru lucrarea spirituală.
      Nu cred că e vorba aici de stimularea vreunei emisfere, ci de aducerea aminte a necesităţii rugăciunii, ca hrană spirituală.
      Dacă ţinem o lingură în mână e clar că ne vom folosi de ea pentru a ne hrăni. Cine mai ţine cont de ce cu dreapta ţinem lingura şi cu stânga furculiţa? Ştim doar că urmează să ne hrănim. Doar dacă simţim că ne roade foamea, mâncăm şi fără tacâmuri, doar să ne astâmpărăm foamea. 😆 Tacâmul în sine nu este un stimul, ci un obiect de care ne folosim.
      Scuzaţi comparaţia. Poate nu e tocmai cea mai reuşită, dar concluzia de la finalul comentariului dumneavoastră mi s-a părut absolut hilară(şi iar îmi cer scuze).
      Dacă doar atât ar fi suficient pentru concentrarea la rugăciune, ar însemna ca atunci când nu te poţi folosi de mâini, sau obiecte să nu te rogi deloc pentru că nu te poţi concentra suficient?
      Cea mai sinceră şi adâncă rugăciune s-a făcut, cu braţele deschise şi imobilizat pe cruce, de către „hoţul raiului”(exprimare plastică), tâlharul care-L mărturiseşte pe Hristos Mântuitorul:”Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta. ”
      „Şi Iisus i-a zis: Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai. „(Lc. 23, 42-43)
      Încă o dată vă rog, scuzaţi-mi comentariul, dar cred că o reuşită în concentrarea la rugăciune implică mult mai mult decât activarea unor stimuli. Poate dobândirea încet, încet , a unor stări absolut necesare pentru această lucrare spirituală, cum ar fi : smerenia, iubirea, conştientizarea stării noastre de păcătoşenie, încrederea în Dreapta Judecată a Lui ca „să nu ne fie nouă Doamne după păcatele noastre ci după marea mila Ta.”

      O duminică frumoasă vă doresc. 🙂

  2. cammely daca vrei sa sti este fundamental sa sti ca orice rugaciune in lumea asta e guvernata de fregventa de 7 -8 herti adica 7 sau 8 cicli pe secunda .adica treaba sta cam asa in orice religie limba sanscrita se inscrie in 7 -8 herti si era numita devanagara (limba zeilor)daca cauti pe you toube cursuri de sanscrita te vei lamuri cum sta treaba.acum eu folosesc metaniile am achizitionat 8 bucati si pot spune ca am rezultate in stimularea creerului .sa sti ca orice activitate facuta cu mina sau picioru sau chiar imaginatia stimuleaza creeru .se pare ca neurocortexu e singura noastra sansa in lumea asta ( vezi invatare rapida cu florin colceag pe you toube)rugaciunea e buna da fie iertat paralela e doar buna pentru starea de 8 sau 7 herti a creerului nimic altceva din pacate .problema e ca cultura dezvolta spiritu daca vrei sa sti cum stai cu spiritu priveste bine daca ai vointa vointa e manifestarea directa a spiritului nu a creerului cam neasteptata pentru mine aceasta concluzie a oamenilor de stiinta asa am descoperit ca am spirit puternic eu personal. oricum studiaza mult problema din puct de vedere al adevarului mi-am adus aminte cine stie sanscrita isi dezvolta mult vioiciunea creerului lucru constatat de oameni de stiinta in urma unor teste riguroase.suscces in invatare si in descoperire adevarului oricit de mult sau mai putin ne covine el.pe curind.

    • Sorine, eu nu vreau să te conving despre importanţa rugăciunii. Cred că vorbim de lucruri diferite. Tu legi rugăciunea de „starea de 8 sau 7 herti a creerului nimic altceva din pacate „, iar eu îţi spun că un creştin ortodox studiază mai întâi din Sfinţii Părinţi, dacă tot vrea să înveţe ceva. Nu are nevoie de acel „suscces in invatare si in descoperire adevarului „despre care ne vorbeşti tu.Care adevăr? Unul relativ probabil.
      Există un singur adevăr absolut: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine ” a spus Iisus Hristos în Sfânta Evanghelie după Ioan, cap. 14, versetul 6 şi continuă în versete 14-17 astfel:
      „Dacă veţi cere ceva în numele Meu, Eu voi face.
      De Mă iubiţi, păziţi poruncile Mele.
      Şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac,
      Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte; voi Îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi! „

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s