Oglindă

În faţa oglinzii duhovniceşti

În preajma unui târg de vite (sau iarmaroc) se afla un magazine mare de sticlărie. Între alte lucruri scumpe de sticlă, erau şi diferite soiuri de oglinzi mari de perete.

Într-o bună zi, când venea lume multă la iarmaroc, erau întinse la arătare în vitrina magaziei cele mai frumoase obiecte de sticlă, între care se afla şi o oglindă mare cu ramă.

Toţi târgoveţii care treceau pe alături de magazine îşi vedeau chipul în oglindă. Unii dintre ei se opreau anume ca să-şi potrivească pălăriile în faţa oglinzii.

Din întâmplare, a trecut pe alături şi un negustor de vite, care ducea de funie un ţap voinic şi nişte capre la iarmaroc.
În faţa oglinzii, ţapul n-a rămas nepăsător. El vede mişcarea în oglindă. Şi anume vede un ţap voinic ca şi el, care vine împotriva lui. Se încoardă, flutură din cap, dar nici potrivnicul din oglindă nu stă degeaba. Negustorul care-l ţine de funie ia în seamă la oglindă (căci are nişte capre slobode lângă el).

Ţapul vede că nu-i lucru de glumă cu inamicul lui din oglindă. Şi pentru că este deprins cu lupta şi ca să nu apuce acela înainte, se repede una şi bună asupra lui…

În câteva clipe s-a terminat lupta cu ţapul cel orbaznic din oglindă. Geamul cel mare (adică vitrina magaziei), împreună cu oglinda şi cu alte lucruri scumpe de alături au fost răpuse fără multă izbândă.

Preţul vânzării ţapului n-a fost de ajuns pentru despăgubirea stricăciunii care s-a făcut. A trebuit să plătească şi ceva pe deasupra ca să termine buclucul. Până una-alta, s-a făcut puţină discuţe între oamenii cari erau de faţă la magazine. Unii ziceau că stăpânul ţapului este de vină pentru că nu l-a ţinut bine în funie, alţii ziceau că vina este a sticlarului, pentru că a deschis magazine prea lângă drum, iar cei mai aprigi puneau vină pe oglindă căci (ziceau ei) dacă nu era ea, care să zădărească ţapul, nu s-ar fi întâmplat nimica. Dar mai erau şi unii cari ţineau apărarea oglinzii, zicând: “Pe drum câtă lume trece? Însă nimenea nu-şi pune mintea cu geamurile. Pentru un ţap nărăvaş înseamnă că nu trebuie să mai facă oamenii oglinzi?”. În sfârşit, fiecare avea părerea lui. Dar unul mai socotit la minte, care a mai avut de furcă cu ţapul cel bătăuş, a tâlcuit la toţi că nimeni nu este de vină, decât năravul ţapului, “căci de multe ori era să mă străpungă şi pe mine (zicea el), măcar că nu sunt de sticlă, ca şi oglinda.

Acum, fraţilor, să ne oprim puţin (până se mai odihneşte ţapul) şi să venim la vorba noastră. Căci eu vroiam să vă spun despre altă oglindă, dar am adus vorba mai departe ca să mă înţelegeţi mai bine.

Cuvintele din Sfânta Evanghelie, apoi învăţăturile Sf. Părinţi şi orice sfătuire duhovnicească, alcătuiesc împreună un fel de oglindă pentru sufletul nostru. Aceasta este oglinda care ne interesează pe noi.

În cuvintele cele duhovniceşti (care au mărturii din Sf. Scriptură) fiecare dintre noi poate să-şi vadă chipul cel dinăuntru ca în oglindă. Unul îşi poate vedea patimile cele ascunse, altul îşi cunoaşte virtuţile, unul îşi vede chipul blândeţii şi al smereniei, altul îşi vede învârtoşarea inimii şi mândria. Unul îşi cunoaşte colţişorii clevetirii şi ai zavistiei, altul îşi vede corniţele mândriei şi ale mâniei. Unul îşi vede florile bunătăţii, iar altul îşi cunoaşte spinii răutăţii.

În scurt, putem zice că din cuvintele Scripturii putem să ne cunoaştem cine suntem şi încotro mergem. Căci Scriptura oglindeşte toate tainele vieţii omeneşti, de la facerea lumii, până la sfârşitul veacului.

Pentru aceasta şi Fericitul Augustin adunând într-una din cărţile sale cele mai alese cuvinte din Sfânta Scriptură, le dă numele de Oglindă. În multe rânduri am căutat să adun şi eu unele cuvinte mai de folos din Sfintele Scripturi, alcătuind din el un fel de oglinzi duhovniceşti.

În asemenea oglinzi poate să-şi vadă fiecare năravurile şi lipsurile duhovniceşti, precum şi mijloacele de îndreptare. Însă vă mărturisesc că eu sunt cel dintâi care-mi văd sluţenia chipului dinlăuntru.

Desigur că în faţa acestor oglinzi duhovniceşti nu poate să rămână cineva nepăsător. Unii se ruşinează şi caută să-şi mai ascundă ori să-şi mai îndrepte lipsurile (cum îşi potrivesc unii hainele în faţa oglinzii). Dar cei acre sunt mai aprigi şi mai nărăvaşi, când ajung în faţa oglinzii duhovniceşti (din foile mele) se încordează mai rău şi flutură din cap (ca şi ţapul). Însă pe cât mai mult se sălbăticesc şi răpştesc, cu atât şi oglinda îi arată mai urâţi şi cuvintele îi mustră mai rău. Iar cei care încearcă să lovească (adică să se împotrivească), aceştia se înţeapă ca şi în bolduri, căci cuvintele Scripturii sunt bolduri pentru cei nărăvaşi care pornesc cu mânie (ca şi ţapul asupra oglinzii).

Acestora li se potrivesc cuvintele Domnului pe care le-a rostit către prigonitorul Pavel, aproape de Damasc: “Greu îţi este ţie (Saule) a lovi în bolduri”. Deci şi eu îndrăznesc a zice către cei care se mânie şi caută să strice Oglinzile (adică să distrugă foile): Greu vă este să loviţi în Cuvintele cele duhovniceşti. Căci nu sunt de la mine, ci din Sf. Scripturi. În sfârşit, puteţi să-l ocărâţi pe cel care scrie, puteţi să-I scoateţi toate ponoasele, dar să luaţi seama cum vă arată oglinda şi dacă cumva observaţi că se văd colţişori, corniţe ori semne roşii să ştiţi că nu este vinovată oglinda, nici negustorul…

Ascultaţi glasul acestor oglinzi, căci este glasul cel mântuitor al Sf. Scripturi, care ne îndeamnă pe toţi la pocăinţă, căci “zilele sunt rele şi iarna este grea” (cum zice Sf. Apostol Pavel).

Sursa: Sf. Ioan Iacob Hozevitul – “Din Ierihon către Sion”

sursa:http://florinm.wordpress.com/2009/11/18/in-fata-oglinzii-duhovnicesti/

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s