Alo, centrala

Am primit în  imbox această poveste draguţă.

Pe cand eram copil,tatal meu a facut rost de unul dintre primele telefoane din cartier.

Imi aduc perfect aminte de ladita aceea din lemn
lacuit, montata in perete. Receptorul stralucitor
atarna intr-o parte. Eram inca prea mic ca sa ajung la telefon dar ascultam mereu, fascinat, cum mama mea vorbea cu el.
https://i2.wp.com/www.freakingnews.com/pictures/17000/Modern-Antique-Phone--17450.jpg Apoi am descoperit ca undeva, inauntrul acestui aparat, traia o persoana uluitoare. Numele ei era „Alo Centrala” si nu era nici un lucru pe lumea asta, pe care ea sa nu-l stie.
https://i0.wp.com/www.ftr.ro/dbimg/stiri/3140/main.jpg
Alo Centrala putea sa-ti spuna numarul oricui si in plus, ora exacta..

Experienta mea, cu acest duh inchis intr-o sticla, a venit intr-o zi cand, in vreme ce mama era in vizita la o vecina iar eu ma jucam la bancul de scule din pivnita, mi-am lovit un deget cu ciocanul. Durerea era teribila si nu era nimeni in preajma care sa-mi arate compasiune.
Am umblat in jurul casei sugandu-mi degetul inflamat pana am ajuns la scara.
Telefonul! Am tarat repede un scaun din sufragerie pana in hol, m-am urcat pe el, am scos din furca receptorul telefonului si l-am dus la ureche.

„Alo,Centrala!”, am strigat in microfonul care era chiar deasupra capului meu.
Un clic sau doua, apoi o voce joasa si clara mi-a ajuns la  ureche: „Centrala.”.
„Mi-am ranit degetul…” – m-am smiorcait eu in
telefon iar lacrimile m-au podidit imediat, acum ca
aveam o audienta.
„Mamica ta nu este acasa?”- urma intrebarea.

„Nu este nimeni acasa in afara de mine…”-
am bolborosit.
„Iti curge sange?” – m-a intrebat vocea…
„Nu,” – i-am raspuns. „M-am lovit cu
ciocanul si acuma ma doare tare rau…”

„Poti sa deschizi racitorul?” – m-a-ntrebat ea. I-am spus ca pot.
„Atunci ia de acolo o bucatica de ghiata si tine-o lipita de degetel,” – spuse vocea..
Dupa aceea am inceput sa chem „Alo
Centrala”pentru orice. I-am cerut ajutor
pentru lectia de geografie iar ea mi-a spus unde se afla Philadelphia… M-a ajutat si la matematica…
Ea mi-a spus ca veverita pe care o prinsesem in
parc cu o zi inainte, mananca fructe si alune.

A venit apoi o zi in care Petey, canarul nostru, a murit.
Am chemat „Alo Centrala” si i-am spus vestea
asta trista. Ea m-a ascultat si a inceput sa-mi spuna lucruri pe
care de obicei oamenii mari le spun copiilor ca sa-i
linisteasca.

Am intrebat-o, „De ce se intampla
ca pasarile, care canta atat de frumos si aduc atata bucurie oamenilor, trebuie sa se sfarseaca intr-o gramajoara de pene, pe fundul unei colivii?”
Cred ca ea mi-a inteles afectarea, pentru ca mi-a spus incet, „Wayne, tine minte intotdeauna ca mai sant si alte lumi in care se poate canta..”
Alta data la telefon, „Alo, Centrala!”
„Centrala.” – mi-a raspuns vocea cunoscuta.
„Cum se scrie cuvantul fix?” – am
intrebat-o.
Toate astea se intamplau intr-un mic orasel din zona
Pacificului de Nord-Vest.
Pe cand aveam noua ani,ne-am mutat la capatul celalalt al tarii, la Boston. Imi lipsea foarte mult prietena mea… „Alo Centrala”ramasese in cutia aceea din lemn de mahon din vechea noastra casa. N-am mai incercat sa fac acelasi lucru cu telefonul
modern, stralucitor, din locuinta noua.

Devenisem adolescent dar amintirea acelor conversatii din copilarie m-a urmarit pretutindeni…. Adesea, in momente de incertitudine
si neputinta mi-am reamintit ac seninatate si sentiment de siguranta, pe care le-am avut la timpul acela.

Am apreciat acum cat de rabdatoare de intelegatoare si buna la suflet trebuie
sa fi fost ea, ca sa-si piarda atata timp cu un mic
baietel ca mine.
Dupa cativa ani, am facut iarasi drumul catre Vest, de data asta pentru a-mi continua studiile colegiale.
Am aterizat in escala la Seattle. Aveam o
jumatate de ora intre avioane. Am petrecut vreo 15
minute la telefon cu sora mea, care locuia aici de o vreme.
Apoi, fara sa ma gandesc, am format numarul operatorului din oraselul nostru de bastina si am
spus:”Alo Centrala!”
Miraculos, am auzit aceiasi voce joasa si clara, pe care o cunosteam atat de  bine.
„Centrala.”
Nu planuisem asta dar m-am auzit spunand: „Poti
sa-mi spui cum se scrie cuvantul fix?”
O pauza lunga. Apoi, vocea aceea catifelata mi-a raspuns,
„Cred ca degetelul tau s-a vindecat pana
acum.”
Am ras, „Deci tu esti, intr-adevar,” – i-am
spus.
„Ma-ntreb daca ai idee cat de mult ai insemnat
pentru mine la vremea aceea.”
„Iar eu ma-ntreb,” – zise ea, „daca tu realizezi cat de mult au insemnat telefoanele tale pentru mine. N-am avut niciodata copii si asteptamcu bucurie chemarile tale, zi de zi…”
I-am spus cat de mult m-am gandit la ea dealungul anilor si am intrebat-o daca pot s-o mai chem din nou atunci cand voi veni sa-mi vizitez sora.

„Cu placere,” – mi-a spus ea. „Intreaba de Sally.”
M-am intors la Seattle peste trei luni.

O alta voce mi-a raspuns la „Informatii”.
Am intrebat de Sally.
„Santeti un prieten?” – m-a intrebat.
„Da, un foarte vechi prieten…Wayne….”
„Imi pare rau sa-ti spun asta,” – mi-a spus ea..
„Sally a lucrat doar o jumatate de norma in
ulimii ani, pentru ca era bolnava. A murit cu cinci saptamani in urma.”
https://i1.wp.com/www.cimec.ro/p/Clasate/STT_6946504_457-21.jpg

Inainte de a apuca sa agat receptorul, mi-a spus,
„Un minut, ai spus ca te cheama Wayne?”
„Da.” – i-am raspuns.
„Ei bine, Sally a lasat un mesaj pentru d-ta…
L-a scris pe o hartie in caz ca ai sa suni. Ti-l citesc.”

Mesajul ei era, „Spune-i ca sant si alte lumi in care se poate canta. El va sti la ce ma refer.”
I-am multumit si am atarnat receptorul. Stiam la ce
se referea Sally.
Niciodata sa nu subestimezi impresia pe care ai facut-o asupra cuiva.

A cui viata ai atins-o astazi?

Anunțuri

4 răspunsuri la „Alo, centrala

  1. 🙂 mi-au dat lacrimile…mi-am adus aminte…cum i-am reprosat cuiva pe buna dreptate …insa intr-un moment nepotrivit, ce inseamna sa aiba cine sa te trezeasca din somn 🙂 printr-un simplu telefon…sau pur si simplu sa ai pe cine sa suni …lectia el a invatat-o…insa eu am ramas cu impunsatura in suflet…ca nu m-am putut abtine tocmai de ziua lui…O seara buna, Maria…multam, pentru felicitari

    • Dacă avem lucruri pe care le regretăm e semn bun, conştiinţa noastră înseamnă că nu e împietrită.
      Vai de cel care nu cunoaşte regrete…
      Să fii iubită!

  2. Pingback: O poveste..cu talc! A cui viata ai atins-o astazi? | dorsidor blog·

  3. La mulţi ani, draga mea prietenă!
    februarie 2, 2010 la 5:21 pm (diverse)

    Toate gândurile bune şi urările de bine pentru tine, dragă Nona

    Tu,ai atins-o pe a mea,la aceasta ora .Multumesc pentru ca existi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s