Duminica Înfricoşatei Judecăţi

[portret.jpg]

Judecata de Apoi – Michelangelo Buonarroti

Fresca Judecata de Apoi acopera peretele de est al Capelei Sixtine. La vremea cand a fost realizata era cea mai mare pictura din lume. A fost comandata de papa Paul al III-lea, cel mai insemnat patron al lui Michelangelo din ultimii sai ani de viata, fiind dezvelita in 31 octombrie 1541, la 29 de ani dupa ce frescele de pe plafon ale artistului au fost arate lumii intregi.

https://i2.wp.com/i89.photobucket.com/albums/k207/anca_05/Sistina03.jpgJudecata de Apoi
Michelangelo Buonarroti (1536-1541)
13,7 x 12,2 m
Capela Sixtina, Vatican, Roma
sursa: wikipedia

Pictura reprezinta sfarsitul lumii si contine in jur de 300 de personaje. Hristos, aflat in centrul compozitiei, alaturi de mama sa si inconjurat de sfinti, judeca mortii. Tema capătă dimensiuni uriaşe, fresca înfăţişează figuri şi scene pline de groază, reflectând propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasă criză de credinţă.

Vasari afirma ca fresca a fost privita cu „uimire si surprindere” de „intreaga Roma sau, mai curand, de intreaga lume”.

Autorităţile bisericeşti şi opinia publică rămân stupefiate la vederea atâtor corpuri goale, fără nicio acoperire, în cea mai importantă biserică a creştinătăţii. Artistul este învinuit de imoralitate, obscenitate şi blasfemie. Cardinalul Carafa organizează o campanie („Campania frunzelor de viţă”) pentru acoperirea organelor genitale. Această acţiune va avea loc după moartea lui Michelangelo şi va fi executată de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, care si-a castigat porecla de „Il Bragghettone” (creatorul de pantaloni). Cu ocazia recentelor lucrări de restaurare, asepectul original a fost refăcut în cea mai mare parte.

In partea de sus a tabloului sunt reprezentati ingerii, in doua zone semicirculare, purtand pe brate instrumentele patimilor lui Hristos: stalpul pe care a fost biciuit si crucea pe care a fost rastignit.

In centrul compozitiei, Hristos este infatisat ridicand mana dreapta intr-un gest de osandire a pacatosilor, in timp ce mana stanga ii cheama pe cei binecuvantati langa El.

In apropierea lui Hristos, in partea dreapta, printre sfiniti, este reprezentat Sfantul Bartolomeu, care a fost jupuit de viu. Chipul sau e un autoportret al artistului.

In partea inferioara a picturii este infatisat un bacaragiu care ii duce pe cei pacatosi in iad. Personajul este identificat cu Chiron, cel care apare in mitologia greaca si in Divina Comedie a lui Dante, care ii placea foarte mult lui Michelangelo.

Bibliografie: Revista Art Gallery, nr. 18, Editura de Agostini, Wikipedia

sursa> http://istoria-artei.blogspot.com/2009/05/judecata-de-apoi-michelangelo.html

Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau gol şi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut. Atunci va zice şi celor de-a stânga: Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat. Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit? El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică. Ev. Matei 25:31-46

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s