Icoana ziditoare

Iată un articol care mi s-a părut destul de interesant.

Nu mi-am pus problema astfel deşi mărturisesc că am văzut şi eu, nu o dată, filmul lui Franco Zefireli.

Însă îmi aminteşte de o păţanie oarecum hilară a unui tânăr care s-a trezit, pe stradă, nu o dată cu aprecieri de genul „uite-L pe Iisus”. Sigur că pentru un creştin sună a blasfemie, dar oricum ar fi e deranjant să simţi ignoranţa celor ce fac astfel de afirmaţii, pentru că ei făceau defapt comparaţia cu actorul care a „jucat în rolul lui Iisus„.

Ne aflăm în Postul Mare şi, ca în fiecare an, ne aşteptăm ca, în preajma Sfintelor Pasti, televiziunea să ne satisfacă „nevoile religioase” oferindu-ne cu generozitate filme artistice cu subiect biblic si, mai ales, filme care încearcă să reconstituie viaţa lui Iisus. Tot creştinul va putea astfel, tolănit în fotoliu şi cu un minim de efort intelectual, să admire şi să se înduioşeze de întâmplările prin care trece Iisus, suplinind lipsa frecventării bisericii şi a lecturilor biblice.

Apărute în spaţiul catolic sau protestant, aceste filme vin în întâmpinarea dorinţei de spectacol si a comodităţii intelectuale a omului modern punându-ne în faţă o „Evanghelie filmată”. Problema care se ridica este dacă un film despre Iisus, chiar realizat în spaţiul ortodox, este compatibil cu spiritualitatea ortodoxă. Răspunsul este categoric nu. Nu numai că nu există compatibilitate, dar un astfel de film poate denatura grav trăirea ortodoxă autentică. Vom încerca în cele ce urmează să argumentăm această afirmaţie.

Filmul despre Iisus se bazează pe o falsitate: Iisus Hristos Dumnezeul Om este „jucat” de un om, adică de un actor, mai mult sau mai puţin pătimas, care nu îşi va putea depăşi condiţia de om păcătos. Oricât şi-ar da silinţa el nu poate exprima decât latura umană a lui Hristos dându-ne o imagine deformată asupra persoanei divino-umane a Mântuitorului. În cel mai bun caz în faţa ochilor avem priveliştea jalnică a unui om care se străduieşte sa pară Dumnezeu.

La fel stau lucrurile si în cazul Maicii Domnului. Ne întrebăm în ce masură poate o actriţă să o „interpreteze” pe cea despre care, la Pavecerniţa Mare, mărturisim că este „nepătată, neîntinată, nestricată, fără prihană, curată Fecioară care pe Dumnezeu Cuvântul cu oamenii prin preaslavita naşterea sa l-a unit”. Distribuirea în acest rol a unei actriţe care în alt film joacă rolul de amantă frizează de-a dreptul blasfemia (vezi filmele Iisus din Nazaret si Romeo si Julieta de F. Zefireli în care aceeasi actriţă joacă rolul Maicii Domnului respectiv al Julietei). Putem continua cu exemplul Sfinţilor si a altor personaje biblice.

Imaginea filmată, deşi dă iluzia veridicităţii, nu poate niciodată să redea un eveniment în toată complexitatea sa. Astfel, chiar dacă, prin absurd, Iisus ar fi fost filmat în timpul vieţii sale pe pământ, acel documentar ne-ar fi prezentat o imagine deformată a evenimentelor. Cu atât mai mult un film artistic ne aduce în faţa ochilor viziunea regizorului care „interpretează” Evanghelia deformându-o inevitabil. Dar Evanghelia este cuvântul revelat al lui Dumnezeu si, de aceea, fiecare amanunt este important. Imaginea deformată pe care ne-o propune regizorul în filmul său are însă un impact foarte puternic asupra privitorului afectând grav legatura lui cu Dumnezeu. Filmul se adresează văzului, simţul cel mai sensibil al omului, prin care el ia în primul rând contact cu lumea exterioară. Omul se va raporta la Scriptură prin intermediul filmului. Citind Biblia va avea în minte imaginile din film. La rugăciune va avea în faţa chipurile actorilor.

Filmul religios se înscrie în traditia tabloului religios. Lumea apuseană, renunţând la icoană, s-a limitat la înfaţişarea „lumii acesteia” şi a firii umane a lui Hristos dând frâu liber imaginaţiei artiştilor. Icoana în schimb ne prezintă Persoana divino-umană a Mântuitorului, sfinţii îndumnezeiţi, lumea îndumnezeită, respectând nişte reguli stricte. Ea este o fereastră spre Împărăţia lui Dumnezeu. În icoană crestinul are imaginea autentică a lui Hristos, a Maicii Domnului, a Evangheliei. În icoana Duhul Sfânt este cel ce interpretează Evanghelia şi tot El este Cel ce ne deschide ochii si mintea pentru a o înţelege. Icoana trebuie contemplată în rugăciune şi ea însăşi este o chemare la rugăciune. De aceea icoana este incomodă şi mai greu de primit decât un film.

Filmul transformă Evanghelia în spectacol iar pe privitor într-un observator exterior. A-l vedea pe Dumnezeu din exterior si chiar a plânge din compasiune dar fără pocăinţa ca fiicele Ierusalimului (Luca 23, 28 ) nu duce decât la un sentimentalism amăgitor, steril. În Biserică, în cadrul slujbelor, şi, mai ales, la Sfânta Liturghie, evenimentele principale ale istoriei mântuirii sunt actualizate. Duhul Sfânt este Cel Care ne face părtaşi lor chemându-ne la pocainţă spre mântuire. Anul liturgic este o actualizare a istoriei mântuirii şi îşi atinge punctul culminant la Paşti, sărbătoarea Învierii Domnului. Postul Mare este o perioadă de intensă trăire duhovnicească în care slujbele ne ajută să intrăm în acea atmosferă specifică de „tristeţe strălucitoare”. În Săptamâna Mare Îl urmăm pas cu pas pe Hristos, prin slujbe, în Patimile Sale iar la Paşti înviem împreună cu El.

Din toate cele spuse până acum înţelegem că în orice moment al anului şi, mai ales, în Postul Mare vizionarea unor filme despre Iisus afectează grav evlavia ortodoxă îndepartându-ne de adevărata trăire a credinţei. Creştinul ortodox are în icoană imaginea autentică a lui Hristos şi este chemat să fie partaş evenimentelor evanghelice la slujbele Bisericii transformându-se prin pocainţă.
Este mult mai greu decât să priveşti un film dar este spre mântuire.

Pr. Florin Botezan

sursa>http://www.noutati-ortodoxe.ro/filmul-despre-iisus-si-evlavia-ortodoxa_l2_p2.html

Atunci când te afli în faţa icoanei depăşeşti omul, contempli cele văzute în chip duhovnicesc(cf. Sfantul Simeon Noul Teolog, Cateheze II, Paris, 1964, Cateheza XV, pp. 213-215).

„…arta ortodoxa a creat pentru Hristos un tip idealizat, neasemanator nici unui model pur omenesc, cu insusiri suprafiresti precum ochii, nasul si mainile mai mari, exemplificat in reprezentarile consacrate, dintre care amintim: Hristos-Pantocrator (icoana tipic bizantina a lui Hristos), Hristos- Milostivul, Hristos Datatorul de Viata sau Hristos- Datatorul de lumina.”(sursa: www.crestinortodox.ro/diverse/96676-hristos-c.. )

https://i2.wp.com/www.crestinortodox.ro/files/image/Imnul%20acatist/hristos_protaton.jpg

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s