Internetul-boală grea

TERAPIE. O clinica din Londra a pus la punct un program special conceput pentru a trata dependenta de internet a adolescentilor, un fenomen care a capatat amploare in ultimii ani si care risca sa „perturbe serios” vietile tinerilor, au anuntat reprezentantii acestei institutii. Anuntata ca o premiera pentru Marea Britanie, reprezentantii spitalului Capio Nightingale, din centrul Londrei, au declarat ca au initiat programul „Young Person’s Technology Addiction” (Dependeta tehnologica a tinerilor), dupa ce au primit numeroase apeluri disperate din partea mai multor parinti.

„Petrecerea timpului liber, fara limite, pe internet, in fata ecranului unui computer sau in salile de jocuri electronice, poate deveni un handicap serios in vietile tinerilor”, a declarat medicul Richard Graham, coordonatorul acestui program.

Ingrijirile medicale sunt adaptate pentru fiecare pacient si variaza de la internarea in sectia de terapie intensiva a clinicii la sesiunile de grup sau individuale. „Principiul de baza consta in stimularea activitatilor sociale care nu au legatura cu internetul si in conceperea unor strategii pentru a face fata problemelor ce pot aparea in timp ce o persoana este conectata la internet, in special in cazul hartuirii cibernetice”, au precizat reprezentantii acestei clinici, specializate in tratarea afectiunilor mintale.

Terapia are ca scop cresterea nivelului de incredere al adolescentilor pe parcursul viitoarelor lor intâlniri „din viata reala”, spre deosebire de dialogurile lor purtate pe internet, in special pe reteaua de socializare Facebook, si sa ii ajute sa „administreze mai bine energia si excitatia care urmeaza dupa o sedinta prelungita de jocuri electronice”. Accentul este pus pe tehnicile care ii ajuta sa se deconecteze de la aceasta stare, au explicat reprezentantii clinicii londoneze.

Sursa: Mediafaxhttp://www.infomm.ro/ingrijire-medicala-pentru-dependentii-de-internet

Şi uite aşa ne întoarcem la rădăcini.

De multe ori ne punem întrebarea cum au putut bunicii noştrii să crească câte 7-8 copii şi să-i înveţe cu responsabilitatea, cu stima de sine, cu lupta pentru traiul zilnic?

Cunoşteau ei mai multă pedagogie, se aplecau ei mai mult spre nevoile emoţionale ale copiilor lor?

Nu. Totul decurgea firesc, mergea parcă de la sine. Nu aveau camere separate pentru fiecare copil, dar munceau împreună, mâncau împreună, îşi discutau planul de lucru pentru fiecare zi. Fiecare ştia care îi este rolul în familie.

Nu erau atât de posesivi, îşi fereau copiii de ispitele şi necazurile vieţii punându-se seara în genunchi,  împreunându-şi mâinile într-o rugăciune comună. De mic era fiecare învăţat să facă semnul crucii, să rostească „îngeraşul” şi să se roage pentru părinţi, fraţi, surori.

Şi acum îmi amintesc o scurtă rugăciune pe care o spuneam cu bunica, înainte de culcare:

„Doamne, iartă păcatele tătuchii şi a măicuţii, a fraţilor,a  surorilor, a tuturor  şi a mele greşele până în 7 sămânţenii!”

Scopul şi priorităţile lor erau finalizate prin includerea tuturor membrilor familiei.

Prioritatea lor era şi atunci „să ai o pâine pe masă”, să-i facă pe copii „oameni  şi să-i vadă aşezaţi la casele lor”, dar felul cum o făceau era unul firesc, natural fără implicaţia unor strategii educaţionale elaborate, prin includere, nu prin amânare.

N-au amânat să formeze copilul pentru viaţă punându-şi întrebări de genul când şi la ce vârstă i se potriveşte un anume tip de formare? Erau poate atenţi doar la ce spun sau ce fac în prezenţa copiilor, ca nu cumva aceştia să” ia ceva apucături urâte”. În rest fiecare făcea cât putea.

Azi fiecare copil îşi are camera lui, calculatorul lui, părinţii îşi văd de „câştig”, totul rezumându-se la cel mult câteva întrebări de genul”eşti bine, cum ţi-a mers azi la şcoală?” după care uşa camerei lui se închide”ca să nu-i fie violată intimitatea”. Dar părinţii sunt mulţumiţi pentru că aprent, copiii sunt cuminţi, nu vagabondează pe străzi, stau toată ziua în camera lor şi…se joacă la compiuter.

Lumea virtualului se imprimă în mitea lor, făcând adesea abstracţie de real.  Informare este nesupravegheată şi ajunge să fie prelucrată după „puterile” fiecăruia.

Şcoala devine un câmp de luptă, împotriva colegilor, a profesorilor…pe fondul unor frustrări pe care nu şi le pot defini.

Unii au noroc să fie incluşi în activităţi extraşcolare, sport, muzică, dans, să socializeze direct, cu parteneri reali de joacă, dar nimic nu înlocuieşte dragostea şi mângâierea pe creştet a părintelui.

Emisiunile de tip „Supernanny”, conştientizează nevoia acută a unei educaţii a adultului.

https://i2.wp.com/www.irinapetrea.ro/images/Si_tu_poti_fi_Supernanny.jpg

Oamenii trebuie să fie învăţaţi să redevină părinţi, într-o lume modernă şi galopantă.

Poate fi interesant şi http://www.desprecopii.com/info.asp?id=593

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s