Stăpânul, sclavul şi iubirea

https://i0.wp.com/str1.crestin-ortodox.ro/foto/696/69535_IMG_15974-femei.jpg

Feminismul-o formulă seculară de regăsire a ununi univers sacru  pierdut, unde ele se simt bine, se simt confortabil, se simt protejate.

Organizarea concretă şi afirmarea socială încep cu adevărat odată cu mişcarea numită „a sufragetelor”, structură militantă activă în Statele Unite şi în Anglia care-şi propune denunţarea formelor de sclavie socială şi obţinerea unor schimbări juridice concrete. Dreptul femeilor de a vota este statuat în 1918 în Anglia, şi în 1920 în Statele Unite; vor urma revendicări specifice, vizând drepturi salariale, civice ş.a.m.d.-http://ro.wikipedia.org/wiki/Feminism#Feminismul_contemporan

Defapt, mişcarea feministă, poate fără a fi un act voit şi conştientizat pe deplin,  nu face altceva decât să-şi ceară drepturile de egalitate, nu pentru a demonstra cât sînt de capabile, ci din acea dorinţă ontologică a redescoperirii raiului pierdut, când Adam şi Eva, protopărinţii noştrii, aveau pacea sufletului, aveau în aceeaşi măsură accesul la starea de beatitudine şi la libertate.

Astfel se explică implicarea lor, din ce în ce mai mare, în tot felul de acţiuni de acest gen.

Planul vieţii private se doreşte să fie extrapolat în social, pentru că la nivel social femeia nu are aceeaşi putere pe care azi  şi-o dobândeşte cu mai multă usurinţă în plan familial.

Diferenţele dintre femeie şi bărbat sunt asumate, sunt în complementaritate doar în valorile creştinismului, în reciprocitate.

Doar aici bărbatul îşi iubeşte, respectă şi protejează femeia, iar supunerea femeii devine defapt un răspuns de reciprocitate întru respect.

Dacă această complementaritate lipseşte  supunerea devine slugărnicie, subjugare, umilire, frică şi de aici decurge acea agresivitate fizică sau psihică, care încearcă să pună în umbră sau să îl folosească pe celălat în exclusivitate pentru scopurile/binele  lui.

Avem şanse egale însă complementaritatea trebuie privită în contextul relaţionării cu celălalt.

Problemele de cuplu  există din lipsa de comunicare, din aspiraţii diferite, culturi diferite.

În condiţiile în care societatea ne pune la dispoziţie o paletă largă de alegeri de ce există totuşi o rată de divorţ mărită, de ce există abuzuri/restricţii în funcţie de sex, clasă socială, vârstă?

Pentru că societatea modernă a scos din ecuaţie responsabilitatea din cadrul familiei, ea nu mai este o rezultantă a unor trăiri interioare, de reciprocitate şi merge mai departe la nivel social prin pierderea valorică, prin dorinţa de câştig uşor cu responsabilităţi mici, doar prin folosirea unor abilităţi care îţi permit mişcări facile de rol social.

S-a schimbat ceva în modelul iubirii. Contractele cu durată nelimitată au încetat să existe, şi la serviciu, şi în căsnicii, şi în relaţiile de iubire. Cred că noutatea se consumă, şi adevărul este că noi îi consumăm pe ceilalţi şi în această manieră a noutăţii. Sufletul nostru s-a spart cumva, suntem fragmentari ca oameni.

Stilul nostru de viaţă, slujba, toate celelalte chestiuni ne predispun la asta. Pe vremuri, occidentalul, până la jumătatea secolului XIX, trăia în familie, iar aceasta lucra ca un atelier, ca un fel de unitate de producţie. După aceea, lucrurile se rup. El lucrează altundeva, ea altundeva, există alte grupuri de apartenenţe, alte relaţii.

Cu toate acestea, oamenii spun îşi doresc o iubire veşnică sau cel puţin să-şi întemeieze o familie…

Cred că într-adevăr îşi doresc, dar se mint. Omul îşi doreşte stabilitatea pentru că are nevoie de o asigurare, dar îndată ce o obţine, se va îndrepta într-o altă direcţie. Formula pe care o dau eu dorinţei este că avem ceea ce nu dorim şi dorim ceea ce nu avem. Îndată ce ne instalăm bine într-o relaţie, ea se uzează.

Şi aşa ajungem până în 2010. Puteţi să faceţi un portret-robot al lui Romeo şi al Julietei acestor ani?

Aş înclina să cred că femeile sunt mai degrabă sexul tare decât bărbaţii, cel puţin în România. Ele sunt, într-un fel, mai puternice, mai detaşate, se implică emoţional, oricât de paradoxal ar părea, în mai mică măsură decât bărbaţii. Românii, ca bărbaţi – deci Romeo al nostru – este mai sentimental decât Julieta noastră. Ea este mai degrabă lucidă şi bine orientată. Romeo mai degrabă pluteşte.

Această Julietă puternică e inspirată din modele media?

Sigur şi din modele media. Foarte multe dintre prezentatoarele „de pe sticlă” reprezintă personalităţi puternice. Dacă ne gândim bine, între cei doi soţi Columbeanu(mă amuză exemplul dat de domnul profesor, dar DA , hai să cădem la un acord „modele media”, în rest…)el şi ea, cea puternică, cu toată fragilitatea şi nesfârşita graţie, este mai degrabă ea. Ea este fiinţa puternică în acest cuplu. Pare mult mai consecvenţă şi coerentă în acţiunile ei. Pe de altă parte, există în sistemul românesc arhaic o preponderenţă feminină.

Societatea românească e o societate care accentuează feminitatea. Femeile au un rol mult mai important, au o poziţie mai importantă( mai „tunată”, ca să rămânem în trend), şi cred că iau în mai mare măsură decizii sau dau în mai mare măsură sfaturi decât se întâmplă în alte ţări. Al doilea aspect este cel istoric. De la jumătatea secolulului al XIX-lea se schimbă sistemul.

Adică familia centrată pe munca în comun se sparge, mama rămâne acasă cu copiii, tatăl pleacă să lucreze altundeva, şi atuncia forţa maternă a sentimentalităţii îi formează în mai mare măsură pe băieţei decât se întâmpla înainte. Faptul că mamele sunt aproape în exclusivitate cele care cresc băieţii, îi face pe aceştia să devină sentimentali şi mult mai dependenţi de ceea ce sunt femeile, în general.

Expert în iubire

Doctorul în filosofie Aurel Codoban (61 de ani) este unul dintre cei mai populari profesori universitari din Cluj-Napoca. Predă la Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai”, unde este titularul cursului de hermeneutica iubirii. Este expert în semiologie (ştiinţa semnelor în societate), hermeneutică (ştiinţa interpretării), filosofia şi teoria comunicării.

A scris mai multe cărţi pe aceste teme, printre care şi „Amurgul iubirii”. Toate acestea îl plasează ca fiind unul dintre cei mai competenţi cercetători ai fenomenului dragostei din România-http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/Aurel_Codoban-_-In_Romania-femeia_este_sexul_tare_0_207579645.html

Păi, cam aşa este abordată problema de specialiştii în materie.

Poate vă place şi www.crestinortodox.ro/diverse/feminismul-adev…

Anunțuri

6 răspunsuri la „Stăpânul, sclavul şi iubirea

  1. hm, un subiect abordat aproape in intregime. stiu ca pare comod sa spun ca oamenii nu sunt buburuze, trebuiesc luati individual, dar o spun. generalizarile nu sunt sanatoase. cat despre un expert in semiologie si hermeneutica, nu cred ca e omul potrivit pentru a scrie despre dragoste. pentru asta e nevoie de artisti care sa conserve misterul. cei care il scot la lumina, sunt un pericol pentru spirit.

    • Subiectul nu are pretentia unei tratari exhaustive, n-are cum, el doar lasa loc pentru discutii si ma bucur ca ti-ai exprimat opinia.Multumesc. Sunt altii care doar citesc, dar nu comenteaza.

      Acum, nu stiu ce sa zic, cat de potrivit sau nepotrivit e omul(expert in semiologie si hermineutica), dar probabil a studiat cate ceva si nu vorbim doar de faptul ca cel mai sigur semn ca cineva nu este important este silinta cu care isi da importanta. Glumesc.

      Eo, ai si tu dreptate, oamenii trebuiesc luati individual, dar fenomenul in sine poate fi observat grosso modo.

      • generalizarea seamana cumva cu ecumenismul 🙂
        eee, pai proverbele sunt generalizari, deci tot pe panta asta alunecam 🙂 🙂
        normal ca am comentat, da’ ce, nu d-aia-s bloguri? daca voiam sa nu fim comentati, atunci continuam sa scriem pentru noi in carnetelul nostru albastru/verde (dupa caz)…

      • *Draga Eo, despre ecumenism sunt multe de spus, dar gasim suficiente informatii pe bloguri, atat pro cat si contra, dar daca vrei tu hai, sa zicem ca “seamana cu generalizarea”, sau invers.

        Ba da, “d-aia-s blogurile” bine ai facut ca ai comentat. 🙂

  2. nu stiam sa gandim la fel.
    necazul este ca dintr-un orgoliu stupid, cauza complexului de inferioritate, sunt generate neintelegeri, prea usor acceptate.
    as merge la o noua paradigma:

    iubirea, premisa prieteniei durabile pe viata, cand cei doi, din iubiti,ajung prieteni de durata.
    complementaritatile de azi, devin compatibilitatile de maine.
    asa cum i-au creat pe Romeo si Julieta se pot crea literar personaje destinate acestui scop educational.
    problema este a transformarii competitiei, in parteneriat pe baze moral- etice.
    ar avea de castigat, ambele parti, intreaga societate, specia umana! Cu bine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s