Cuvant la Duminica a 5-a dupa Pasti (a Samarinencii)

Cuvant la Duminica a 5-a dupa Pasti (a Samarinencii); Ev.Ioan 4, 5-42

Hristos a inviat!
Iubiti credinciosi si credincioase,

Cuvantul Evangheliei pe care l-am auzit astazi, ne povesteste cum Iisus aflandu-se in Samaria, a poposit la fantana lui Iacov, unde a intalnit o femeie ce venise sa scoata apa. Iisus i-a cerut femeii apa de baut, iar aceasta a fost foarte surprinsa ca un barbat iudeu i se adreseaza, ba mai mult, ca ii cere ei apa.
Inca mai mare a fost mirarea femeii cand a auzit pe Mantuitorul spunindu-i cine este El si mai ales cand a auzit aceste cuvinte:
„Oricine va bea din apa aceasta va inseta iarasi; Dar cel care va bea din apa pe care i-o voi da Eu nu va mai inseta in veac, ca apa pe care i-o voi da Eu se va face in el izvor de apa curgatoare spre viata vesnica.”

Pentru a intelege mai bine cele petrecute in acea zi in Samaria, trebuie sa ne aducem aminte ca samarinenii, desi inruditi cu neamul iudeilor, nu impartaseau aceleasi idei religioase cu ei. Astfel, samarinenii nu acceptau Biblia iudeilor in intregime ci numai primele capitole, si mai credeau ca se cuvine ca sa se inchine pe Muntele Gerizim, in timp ce iudeii se rugau la Ierusalim.
Cu alte cuvinte, samarinenii se considerau conservatori, iar pe iudei ii priveau ca reformatori. Iudeii detinand insa suprematia in cadrul societatii din acele locuri si din acea vreme, ii tratau pe samarineni cu mare dispret, nu le vorbeau si nu ar fi baut niciodata din apa lor, pe care o considerau intinata.
Dar iata ca Mantuitorul nostru se opreste si vorbeste cu aceasta femeie si ii spune cuvinte profetice, pe care ea nu le intelege imediat, pentru ca nu stie despre ce insetare ii vorbeste El.

Caruia dintre noi nu i-a fost vreodata sete? Dar nu sete obisnuita… ci sete adevarata, cand buzele se cojesc de uscaciune, iar cerul gurii arde… E o senzatie cumplita, mai ales cand cauti cu disperare si nu gasesti macar o picatura de apa, care sa iti potoleasca setea. Dar aceasta este numai o sete fizica, pe care medicii stiu sa o explice (glande care produc anumiti hormoni, care la randul lor actioneaza asupra rinichilor si le modifica activitatea, hipotalamusul trimite semnale glandelor salivare si le reduce secretia, s.a.m.d.), iar potolirea acestui fel de sete este simpla: un pahar de apa sau o bautura racoritoare…
Setea sufleteasca este insa mult mai puternica, iar stiinta nu o poate explica si cu atat mai putin nu o poate domoli.

Setea sufleteasca este unul dintre cele mai puternice simboluri biblice. Asa cum deshidratarea corpului determina faptura noastra sa caute din rasputeri apa care sa-i domoleasca setea, golul creat de uscaciunea sufleteasca ne face sa cautam intelesurile mai adanci ale vietii noastre. Psalmistul exprima acestea cat se poarte de frumos:
„În ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.
Însetat-a sufletul meu de Dumnezeul cel viu; când voi veni si ma voi arata fetei lui Dumnezeu?”(Ps. 41.1-2)
sau,
„Întins-am catre Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pamânt însetosat.”(Ps.142.6)

Poporul iudeu avea multe sarabatori, iar intamplarea povestita in citirea de astazi se petrecea in postul sarbatorii corturilor (sau a tabernaclelor); stim aceasta pentru ca in aceeasi evanghele a lui Ioan, ni se povestesc alte lucruri care s-au petrecut cateva zile mai tarziu:
„Iar în ziua cea din urma – ziua cea mare a sarbatorii – Iisus a stat între ei si a strigat, zicând: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.” (Ioan 7.37)
In timpul acestei sarbatori, marele preot lua un vas de aur si mergea la fantana Siloamului, il umplea cu apa si il aducea inapoi la templu, apoi turna apa peste altarul jertfelor. In timpul acestui ritual, levitii suflau in trambite iar multimea striga „Cu veselie scoatem apa din izvoarele mantuirii”(Isaia 12.3), iar tot poporul canta si dantuia de bucurie. Iata insa ca tocmai in mijlocul acestei frenezii, Iisus vine si spune: „Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea.”
Iar El a spus aceasta pentru ca stia ca acei oameni incercau sa-si potoleasca setea printr-un simplu ritual si ca dupa acea zi, sufletul lor va insetosa din nou, iar frica, indoielile si teama vor pune din nou stapanire pe sufletele lor.
Aceeasi greseala se repeta si in zilele noastre, de cate ori incercam sa scoatem apa din alta fantana decat cea a lui Hristos.

Despre aceeasi sete si despre acceasi apa ii vorbeste Iisus si femeii din citirea de astazi.

Iubiti credinciosi, noi nu cunoastem nici in ziua de azi numele acestei femei, dar iata ca daca citim cu atentie cuvantul evangheliei, putem afla cateva amanunte despre ea.
Astfel, vedem ca femeia venea la fantana in arsita zilei, pe cand celelalte femei veneau in zori sau pe inserat, pentru a nu fi nevoite sa care apa pe acea caldura toropitoare. Putem intelege de aici ca femeia evita sa intalneasca lumea din sat, care o considera pacatoasa, fiindca asa cum a stiut Domnul, ea avusese cinci barbati si traia nelegitim cu al saselea.
Femeia aceasta incerca sa se ascunda de lume, dar in acelasi timp fugea de sine insasi, evitand sa-si infrunte slabiciunile si incercand sa gaseasca alinare in placerile trupesti. Dar iata ca Domnul a cunoscut de indata ce se intampla cu ea si a vrut sa-i tamaduiasca sufletul.

Dragi crestini, acest capitol din Evanghelia lui Ioan este totodata continuarea capitolului 3, unde apa apare din nou ca simbol al mantuirii si renasterii omului intru Hristos. In acel capitol Iisus ii spune lui Nicodim:
„De nu se va naste cineva din apa si din Duh, nu va putea sa intre in imparatia lui Dumnezeu.”
si mai spune:
„oamenii iubisera intunericul mai mult decat Lumina. Ca faptele lor erau rele.
Ca oricine face rele uraste Lumina si nu vine la Lumina, pentru ca faptele lui sa nu se vadeasca.”

Este exact ceea ce se intampla cu aceasta femeie din Samaria care stia ca traieste in pacat si de aceea se ascundea in loc sa se apropie de Lumina; ea alearga dupa o apa, care in loc sa-i domoleasca setea, o insetosa mai tare.
Dar, spre fericirea ei, a intalnit pe Domnul, care i-a dezvaluit calea catre viata libera de pacat, singura ce poate aduce cu adevarat pacea sufletului.
Spre lauda ei, aceasta femeie a inteles intr-o clipita aceste lucruri si si-a schimbat viata, ba mai mult, a devenit o propovaduitoare a cuvantului Domnului.

Iubiti credinciosi si credincioase, apa vietii cu adevarat de la Iisus ne vine.
Spre deosebire de apa din fantana lui Iacov (apa Vechiului Testament), ea are calitati nemaiauzite si nemai intalnite pana la Hristos. Ea ne elibereaza pe noi de intuneric, de pacat, de spaima si sovaiala; ea elibereaza energiile latente dinlauntrul nostru, ne da tarie si putere, ne aduce bucurie nesfarsita, intelegere si dragoste de oameni.
Iisus Hristos ne indeamna sa ne apropiem de El si sa bem din apa vietii. Din pacate, multi se apropie de malul apei, ii vad sclipirea undelor, isi vad chiar si reflectia chipului lor in apa, dar nu se opresc sa bea, ci merg mai departe catre cine stie ce alte lucruri amagitoare.
Asemenea femeii din Samaria, sa ne invrednicim si noi sa ne apropiem de Mantuitorul lumii si sa primim de la El apa vietii, ca niciodata sufletul nostru sa nu mai tanjeasca dupa placeri desarte, ci sa fim izbaviti asa dupa cum a promis Dumnezeu prin gura proorocului Isaia:
„Domnul te va calauzi necontenit si în pustiu va satura sufletul tau. El va da tarie oaselor tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata.”

In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh. Amin.

Pr. Alecsandru; sursa>http://www.plasticsusa.com/ortho/dum5pasti.html

https://i1.wp.com/www.razbointrucuvant.ro/wp-content/uploads/2008/04/2008/05/02285_samaritan_woman_emmanuel_tzirtzilakis.jpg

Convorbirea lui Iisus cu femeia samarineancă constituie punctul de plecare al UNIVERSALISMULUI CREŞTIN. Mai târziu, Sfinţii Apostoli au urmat pilda Mântuitorului străbătând din nou căile Samariei, precum şi altele mai îndepărtate, între popoarele păgâne.

Să ne gândim numai la marele misionar care a fost Sfântul Apostol Pavel şi care a lămurit atât de limpede universalismul învăţăturii creştine, precum şi egalitatea şi frăţietatea între oameni şi popoare, prin cuvintele: “Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus” (GALATENI 3,22).

În pericopa evanghelică de azi sunt de o importanţă covârşitoare cuvintele Mântuitorului adresate femeii samarinence: “Bine ai zis că nu ai bărbat, căci cinci bărbaţi ai avut şi cel pe care-l ai acum, nu îţi este bărbat” (IOAN 4,17-18). De aici rezultă că femeia nu trăia tocmai după legile lui Dumnezeu, ci în concubinaj, sau preacurvie. Păcatul preacurviei se săvârşeşte atunci când unul dintre soţi părăseşte pe celălalt de care este legat prin Sfânta Taină a Căsătoriei, împreunându-se cu altul străin, adică când unul sau amândoi sunt căsătoriţi. De asemenea preacurvesc şi aceia care trăiesc în concubinaj în faţa lumii, necununaţi bisericeşte şi aceştia se canonisesc cu oprirea de la Sfânta Împărtăşanie timp de 15 ani. Cei cuprinşi de acest păcat să se oprească la timp, cum s-a oprit femeia samarineancă, ca să nu-şi atragă mânia lui Dumnezeu asupra lor; apoi să alerge la slujitorul lui Hristos – preotul – în scaunul de spovedanie şi să-şi mărturisească păcatul, lepădându-se definitiv de el. Orice relaţie conjugală în afara cununiei bisericeşti, chiar dacă eşti căsătorit la starea civilă, tot preacurvie se numeşte, şi Doamne fereşte să te prindă moartea într-un astfel de păcat, căci şansele de mântuire sunt extrem de mici sau poate inexistente.

Tot din pericopă mai desprindem un alt principiu fundamental al învăţăturii creştine: EGALITATEA FEMEII CU BĂRBATUL. Se cunoaşte starea de umilinţă şi decădere a femeii în lumea antică păgână. Poligamia era în floare, femeia era sclava bărbatului care avea drept de viaţă şi de moarte asupra ei şi asupra copiilor ei. În legea iudaică, deşi situaţia femeii era mai blândă, totuşi ea atârna de bunul plac al bărbaului, care putea oricând să-i dea “carte de despărţenie”. Dar odată cu venirea lui Hristos-Mântuitorul în lume, starea femeii s-a schimbat radical. Din sclava bărbatului şi din fiinţa dispreţuită, Hristos-Domnul o ridică la starea de deplină egalitate cu bărbatul, o reabilitează ca fecioară, soţie şi mamă; iar căsătoria este binecuvântată de Dumnezeu şi ridicată la treapta de Taină Sfântă. De la Maica Domnului încoace, femeia creştină a dovedit ce zestre nobilă şi sfântă i-a dăruit Dumnezeu şi ce misiune divină i s-a încredinţat.

Să-L cercetăm pe Hristos, ca femeia samarineancă până suntem în viaţă, ca nu cumva să ne prindă moartea pe calea păcatului şi să fim aruncaţi, pentru nişte plăceri trecătoare, acolo unde este “plângerea şi scrâşnirea dinţilor”.>http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/iisus-si-femeia-samarineanca-predica-la-duminica-a-v-a-dupa-pasti/

Alte cuvinte de invatatura pentru duminica samarinencei:

http://www.voscreasna.com/294/sfioan-gura-de-aur_duminica-samarinencei-2/

http://biserica.danemarca.dk/index.php?c=178

http://www.crestinortodox.ro/sarbatori/duminica-samarinencii/de-credinta-prin-cuvant-credinta-prin-experienta-90995.htmlParintele Teofil Paraian

http://www.voscreasna.com/294/sfioan-gura-de-aur_duminica-samarinencei-2/-din „Comentar de la Evanghelia de la Ioan”, Sfantul Ioan Gura de Aur

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s