Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni

Zicând că sunt înţelepţi, au ajuns nebuni şi au schimbat slava Dumnezeului Celui nestricăcios în asemănarea chipului omului celui stricăcios (…). De aceea Dumnezeu i-a dat necurăţiei, după poftele inimii lor, ca să-şi pângărească trupurile lor între ei, ca unii care au schimbat adevărul lui Dumnezeu în minciună şi s-au închinat şi au slujit făpturii, în locul Făcătorului, Care este binecuvântat în veci, amin! (Rom. 1:22-24).

În codul genetic al construcţiei europene, principiul non-discriminării, ce stă la baza instituirii drepturilor minorităţilor sexuale ca drepturi fundamentale ale omului, este o componentă de bază. O arată toate tratatele de instituire a Uniunii Europene: atât Tratatul de la Amsterdam din 1997 prin Articolul 13, Tratatul de la Nisa ce dezvoltă acest Articol pentru a-i uşura aplicabilitatea, cât şi actualul Tratat de la Lisabona prin Articolul 1a. Dar şi Carta Drepturilor Fundamentale, proclamată în cadrul Uniunii în decembrie 2000, face din principiul non-discriminării (prin Articolul 21) unul dintre pilonii ideologici ai construcţiei europene.

O dată cu proclamarea Cartei Drepturilor, Comisia Europeană, ca organ executiv al Uniunii, a trecut direct la implementarea acestui principiu prin câteva Directive deosebit de importante, dar prea puţin cunoscute. Directiva 2000/78/CE din 27 noiembrie 2000, de creare a unui cadru general în favoarea egalităţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, avea ca obiectiv „stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenenţă religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce priveşte încadrarea în muncă şi ocuparea forţei de muncă, în vederea punerii în aplicare, în statele membre, a principiului egalităţii de tratament”.

Fără această Directivă şi cele ce vor urma în 2004, 2006, 2008, care lărgesc cadrul de aplicare a principiului non-discriminării în spaţiul muncii, nu vom putea înţelege cum de s-a ajuns la Legea Egalităţii din Marea Britanie, asupra căreia am atras atenţia într-un număr anterior al revistei noastre. Legea Egalităţii aplică principiul non-discriminării în spaţiul muncii şi, practic, obligă bisericile să angajeze personal auxiliar fără a discrimina pe bază de sex sau de orientare sexuală, ceea ce înseamnă obligaţia de a angaja homosexuali.

Astfel, ceea ce se întâmplă acum în Marea Britanie nu este decât urmarea aplicării în propria legislaţie a Directivelor Comisiei Europene, ce au un caracter obligatoriu.

Aceleaşi directive au pus şi bazele formării corpurilor juridice parazitare precum Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării din ţara noastră. Acestea formează o reţea în cadrul Uniunii; fiecare ţară e obligată să aibă un astfel de consiliu, toate fiind subordonate direct Comisiei Europene, iar nu guvernelor ţărilor în care se instituie. Sarcina lor este implementarea legislaţiei europene cu privire la discriminare, aplicarea ei şi promovarea diversităţii şi a toleranţei.

De multe ori, funcţionarii C.N.C.D. au fost văzuţi mărşăluind alături de homosexuali în cadrul ruşinoaselor lor „caravane ale diversităţii”. Iar C.N.C.D., de la înfiinţarea lui, nu a stat degeaba. În anul 2005 a acuzat şi amendat un preot dintr-un sat brăilean care l-a dat afară pe un cântăreţ la strană, când s-a dovedit că acesta era homosexual. Potrivit Consiliului, cuvintele preotului cu privire la tânăr – „a ales calea răului”, „iată ce am crescut la sânul nostru: un lup între miei” – reprezintă acte de discriminare.-http://www.familiaortodoxa.ro/2010/05/21/legiferarea-prigoanei-impotriva-cre%c8%99tinilor/

ONU împotriva „societăţii patriarhale”

Ultimele declaraţii ale unor reprezentanţi ONU fac transparente intenţiile acestei organizaţii mondiale prin politicile de control şi diminuare a populaţiei dar şi prin zdruncinarea valorilor tradiţionale.

Prezent la un colocviu ţinut în Mexico City, Mexic, unul din liderii Fondului pentru Populaţie al Naţiunilor Unite, Arie Hoekman, a declarat că departe de a constitui o criză, distrugerea familiei tradiţionale şi conceperea copiilor în afara acestui cadru stabil reprezintă o oportunitate pentru distrugerea vechii lumi, patriarhale, în care familia este un pilon de bază.

Pentru reprezentantul ONU, criza familiei reprezintă un triumf al „drepturilor omului” împotriva „societăţii patriarhale”: „Mai mult decât o criză, ne aflăm în prezenţa unei slăbiri a structurii patriarhale ca rezultat al dispariţiei bazei economice care o susţine şi datorită apariţiei unor noi valori centrate pe recunoaşterea drepturilor umane fundamentale (s.n.)”.

Un alt reprezentant ONU a declarat la acelaşi colocviu: „Zi de zi, Mexic face experienţa unui proces al acestei diversităţi şi sunt unii care îl percep ca o criză pentru că ei nu recunosc decât un tip de familie“. (http://www.lifesitenews.com-/ldn/2009/feb/09020312.html )

Ceea ce înseamnă că, pentru reprezentanţii ONU, importantă este nu numai destructurarea familiei tradiţionale, ci şi redefinirea ei în sensul unirilor homosexuale. Din declaraţiile reprezentanţilor ONU se desprinde proiectul mondial al distrugerii societăţii tradiţionale şi al restructurării ei, plecând de la ideologia drepturilor omului. Iar politicile ONU de-a lungul timpului nu fac decât să confirme aceste declaraţii.-http://www.familiaortodoxa.ro/2010/01/13/razboiul-impotriva-populatiei/#more-577

Puteţi citi şi alte articole asemănătoare în    Al optulea veac.

Aha, aşa da. Acum înţelegem şi noi de unde ni se trage toată nebunia vremurilor noastre.

Ar fi fost de neimaginat fără UE călătorii fără graniţe, o monedă folosită în mare parte din Uniune, preţuri scăzute la biletele de avion convieţuirea paşnică a popoarelor Europei, bunăstarea şi dezvoltarea. Cum de s-a ajuns în goana după bunăstare să pici direct în braţele sărăciei şi să te lupţi cu criza?

Sfântul Iacob scrie: „Multă putere are rugăciunea dreptului”. Însă pentru ca rugăciunea celui drept să lucreze asupra unui păcătos, trebuie ca şi acela să se lupte cât poate. Caracteristică este şi întâmplarea de mai jos:

Un pelerin, căutând Sfinţi prin pustia Muntelui Athos, s-a apropiat de un ascet.
Te implor, părinte, roagă-te pentru mine, căci am probleme mari.

Ascetului i s-a făcut milă de el şi în fiecare seară la priveghere făcea rugăciuni şi pentru acela. Într-o noapte, în vreme ce se ruga, îl văzu pe satana în faţa chiliei sale râzănd cu răutate şi necăjindu-l.
De ce-mi tulburi liniştea, blestematule? a întrebat el.
Ha, ha, ha! Râd pentru că priveghezi degeaba pentru omul meu, Ioan. Şi el priveghează, dar în încăperile mele (se referea la centrele de distracţie). Cu puţin înainte şi-a terminat „privegherea” şi acum sforăie.

Astfel, rugăciunea ascetului nu-i folosea lui Ioan, pentru că el însuşi nu se nevoia pe cât era cu putinţă.

Din Demonii și lucrările lor

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s