Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa

http://andrei1l.files.wordpress.com/2009/06/img_0591-sihastria-cleopa.jpg

Preacuvioase Părinte Cleopa, de ai câstigat har si milă înaintea lui Hristos Dumnezeu, roagă-te si pentru noi, păcătosii fiii tăi!-Viata Parintelui Cleopa – de Arh. Ioanichie Balan

O ISTORIOARA ADEVARATA

Un preot, mergând pe strada, întâlneste un copilas, ca de cinci-sase ani, cu picioarele crapate de glod, parul încâlcit în cap, zoios, nespalat, cu mâinile crapate, si-l întreaba:
– Mai copile, de unde vii tu?
– Din iad vin!
Preotul s-a minunat de copilul acesta.
– Cum îl cheama pe tatal tau?
– Satana!
– Dar pe mama ta?
– Aripa satanei!
– Dar frati si surori ai?
– Da.
– Cum îi cheama?
– Diavoli.
Si atunci preotul a spus:
– Unde stai, copile?
– Hai, ca eu stiu unde!
Si a mers cu preotul. Si în marginea satului îi arata o casuta stricata, veche si o ograda cu gardurile rupte. Preotul ia copilasul de mâna si intra acolo. Aude sfadindu-se în casa tatal cu mama sa.
Barbatul o înjura pe femeie groaznic, iar femeia îi spunea: „Du-te de-aici, satano!” Barbatul zicea: „Tu esti aripa satanei!” Au trecut niste copii pe acolo: „Treci, drace, de-aici!” Dar femeia striga pe urma: „Vai de mine, casa asta este iad!”
Preotul a auzit de afara. Si atunci si-a dat seama de ce spune copilul ca vine din iad. El nu stia cum sa spuna. A auzit pe mama-sa ca este iad în casa ei; ca pe tatal sau îl cheama satana si pe mama-sa, aripa satanei, si pe fratii lui îi cheama diavoli. Asa auzea graind în casa.
Dar stiti voi de ce se face casa iad? Unde nu-i post, unde nu-i rugaciune de dimineata si de seara, unde nu-i viata curata, unde nu merg oamenii la biserica, unde se apuca si beau de dimineata, fumeaza si înjura, casa aceea se face cu adevarat iad. Si diavolul vine acolo si apoi, vai de zilele care le mai traieste omul pe pamânt!
Toata ziua înjuraturi, toata ziua batai, toata ziua suferinta. A intrat diavolul! Diavolul aduce ura, sfada, mânie, iutime, ocara, blestem, înjuraturi, batai, morti, betii, desfrâuri. Asa! Unde a intrat el, distruge. Casa o face iad!
Iar unde oamenii se scoala dimineata si se închina lui Dumnezeu si merg la lucru cu rugaciunea în minte si postesc sfintele posturi de peste an, si fac milostenie si citesc sfintele carti, si rabda scârbele si necazurile cu bucurie, acolo este si binecuvântarea lui Dumnezeu si toate se rânduiesc dupa iconomia Lui pentru folosul sufletului si pentru mântuirea noastra.

FILOSOFIA PAIANJENULUI

Am arătat, fratii mei, câte taine si câte minuni sunt în zidiri. Zidirea mărturiseste despre slava lui Dumnezeu, căci a spus Duhul Sfânt: Cerurile spun slava lui Dumnezeu… Ele vorbesc cu imensitatea lor, cu lărgimea lor, cu miliardele de corpuri ceresti si minunile dintre ele.

Sfântul Vasile cel Mare o ia de la păianjen, de la furnică, de la albină si merge până la astrele ceresti, descriind minunile lui Dumnezeu din zidiri. Si cu cât cunosti mai mult minunile lui Dumnezeu din zidiri, cu atât mai mult te aprinzi de dragostea fată de Ziditorul lor si te unesti cu El.

Auzi ce teologie face el, ce filosofie, ce artă în cuvânt la păianjen. Zice: „Mare filosof este păianje-nul!” Noi nici nu-l băgăm în seamă. Vine femeia: „Dă-l la boala de păianjen!”

Ehei! Dacă ai sti ce ai de învătat de la păianjen! Cine a auzit vreodată glasul păianjenului pe lume? (La greci erau două feluri de filosofi: ritori, care vorbeau, si tăcuti, cum era Diogene, care-l face mare filosof al tăcerii pe păianjen). Vezi păianjenul. Dacă-i micut, îsi face si el o pânzisoară acolo, după puterea lui. Dacă-i mare, face una mai mare. Dar de ce? Auzi ce spune Scriptura: Cel ce dă hrană la tot trupul, că în veac este mila Lui, la Cuvântul pentru pronie al Marelui Vasile.

Cum se întinde pronia lui Dumnezeu, adică purtarea de grijă, până la păianjen. Păienjenelul cel mic după ce a făcut o plăsută se retrage: „Dă-mi, Doamne, mâncare! Eu mi-am făcut datoria!” Cel mai mare, tot asa. Când îl vezi că stă, tace. L-ai auzit grăind?

O muscă o auzi bâzâind; un tântar îl auzi, dar ai auzit păianjenul vreodată? Nu, el este filosof. El stă grămădit acolo si asteaptă ca Dumnezeu să-i trimită mâncare. Si pronia lui Dumnezeu, la cel mic, nu-i trimite o muscă mare, Doamne fereste! Dar de ce? Dac-a fi mai mare, cum pânzuta lui e prea subtire, i-o strică si n-o poate prinde, si el moare de foame. Dumnezeu, Care l-a făcut, spune la Ecclesiast: Câte a făcut Dumnezeu, pe toate le iubeste si de toate poartă grijă.

La cel mic îi dă o muscută mică. Si el, stând ascuns, când vede că s-o încurcat, o prinde, o suge; da’ mai are treabă până a doua zi, să repare înapoi acolo unde s-a rupt pânzisoara, pentru că-i trebuie si mâine mâncare. La acel mare Dumnezeu îi trimite o muscă mai mare, că are pântecele mai mare. Si acela, după ce-o prins-o, iar se apucă de treabă. Dar nu zice nimic. L-ai auzit vorbind pe păianjen? Bâzâind? Nu. Tace. Numai ce-l vezi că-i arhitect. Întinde de colo, leagă de colo si face. Nu zice nimic. Îsi caută de treabă.

Ce frumoasă artă face Sfântul Vasile aici! El zice: „La palatele împărătesti stau santinelele să nu cumva să fie atentat contra împăratului: „Stai! Cine-i? Parola!” Dar păianjenul nostru nu dă parola nimănui, numai să nu măture femeile prin odăi. Numai ce-l vezi. N-a dat parola nimănui. El a intrat si si-a cătat de treabă.

[Prin rânduiala lui Dumnezeu, chiar în acest moment al discutiei, pe masa Părintelui Cleopa s-a ivit un păianjen. Si cineva din cei de fată a exclamat:

– A venit la noi păianjenul, ia uitati!

– Da, da, da! El aude că vorbim de el, săracul! zice Părintele Cleopa. Dă-i pace, mamă, că vorbim de dânsul, săracul!

Si toti cei prezenti au început să râdă].

El nu dă parola când intră în palatele împără-testi, zice Sfântul Vasile. Iar Preasfântul Dumnezeu, care l-a făcut si pe el, are grijă în toată ziua si-i trimite o musculită mică la acel mic; la acel mare, una mai mare. Dacă-s mai multi, mai multe muste. Că Dumnezeu, dacă-i al Lui, îl hrăneste, că el n-ar putea trăi.

Dar zice cel necredincios: „Da… Eu nu-s păian-jen, să trăiesc c-o musculită mică, sau c-o muscă. Eu am femeie, eu am copii, eu am dări la stat, eu trebuie să mănânc mult, să fac…!” „O, răutatea ta, necredinciosule! zice Marele Vasile în Hexaimeron. Dumnezeu, Care hrăneste pe păianjenul cel mic cu o muscă mică si pe cel mare cu o muscă mare, Acela hrăneste si pe carida si verida – cei mai mari chiti ai lumii care trăiesc în oceane (azi le spune balene albastre), si care unul din ei mănâncă într-o zi cât două sate -, ca să-ti arate tie că El poartă grijă de si de cel ce mănâncă o muscă si de cel ce mănâncă cât două sate într-o zi; e din Cuvânt pentru pronie al Marelui Vasile.

Si acestea când le întelegi si când le vezi în zidire, nu se poate să nu te aprinzi cu dragoste de Dumnezeu, când vezi atâta minune!

Parintele Cleopa

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s