Dor de ţară

Fără Ţară – Octavian Goga

Eu sunt un om fara de tara,
Un strop de foc purtat de vânt,
Un rob razlet scapat din fiara,
Cel mai sarac de pe pamânt.
Eu sunt un mag de legea noua,
Un biet nebun, orbit de-o stea,
Ce-am ratacit sa v-aduc voua
Povestile din tara mea.

Eu sunt o lacrima târzie
Din plânsul unei mii de ani,
Sunt visul care reînvie
La vetrele celor orfani.
Sunt o mustrare calatoare
De pe tarâmuri fara glas,
Si dintr-o lume care moare
Sunt strigatul ce-a mai ramas.

Eu sunt oftatul care plânge
Acolo-n satul meu din deal,
Sunt tipatul muiat în sânge
Al vaduvelor din Ardeal.
Sunt solul dragostei si-al urii,
Un visator de biruinti,
Ce port blesteme-n cerul gurii,
Drept mostenire din parinti.

Eu m-am desprins dintre morminte,
Din cripte umede si reci,
De unde-aducerile-aminte
T;in straja unui gând de veci.
Si cu fiorul care poarta
Pe cei încrezatori în frati,
V-am plâns la fiecare poarta
Durerea mortilor uitati.

Azi simt cum noaptea se coboara
Pe dimineata mea de ieri,
Cum cântul meu se înfasoara
În giulgiul vesnicei taceri…
Si printre voi îmi duc povara
Stropit de râs si de noroi,
Caci vai de cine-si pierde tara
Ca sa si-o ceara de la voi.


Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s