Despre Sfânta Liturghie

Explicarea Sfintei liturghii pe înţelesul tuturor este foarte importantă, deoarece numai prin înţelegerea gesturilor şi actelor liturgice care o compun, putem dobândi participarea activă la ea.

De cele mai multe ori ni se reproşează că suntem mai atenţi la cine şi cum se comportă în timpul Sfintei Liturghii, decât la trăirea, în sine, a actului liturgic.

Să vedem ce ne învaţă Pr. prof. Sorin Cosma.

În Biserica Ortodoxă, ştim că, se oficiaza trei Liturghii:

a Sfantului Ioan Gura de Aur

a Sfantului Vasile cel Mare, se săvârşeşte de 10 ori pe an : primele cinci duminici din Postul Mare; Joia şi Sâmbăta Patimilor, ajunul Crăciunului şi ajunul Bobotezei precum şi la 1 ianuarie, ziua Sfântului Vasile cel Mare.

-a “Darurilor înainte sfinţite”, se săvârşeşte numai în perioada Postului Paştilor, la mănăstiri zilnic, iar la bisericile parohiale numai miercurea şi vinerea.

Sfanta Liturghie a Sfantului Ioan Gura de Aur are trei părţi:

1. Proscomidia, săvârşită numai de preoţi, ca fază de pregătire a darurilor aduse de credincioşi pentru jertfa liturgică.

2. Liturghia propriu-zisă, săvârşită de preot împreună cu credincioşii, în scopul prefacerii cinstitelor Daruri în Trupul şi Sângele Domnului, precum şi a împărtăşirii cu ele.

Liturghia propriu-zisă are la rândul ei două părţi:

a. Liturghia catehumenilor

b. Liturghia credincioşilor.

1. Proscomidia
Cuvantul “Proscomidie” inseamna “punerea inainte” sau “oferirea unui dar”, E vorba de darurile de paine si vin, care alcatuiesc materia Sfintei Jertfe. Ele sunt aduse de credinciosi si simbolizeaza tocmai comunitatea lor. Preotul pregateste in cadrul Proscomidiei, in chip tainic, darurile pentru jertfa. Le pregateste in locul numit “proscomidiar” (o nisa in partea de nord a altarului). Acolo se afla candela si luminari aprinse, care simbolizeaza lumina lui Hristos. Painea adusa de credinciosi este facuta din framantatura dospita fiindca tot paine dospita a folosit si Domnul Iisus Hristos la Cina cea de Taina. Aceasta paine este facuta in forma de cruce ceea ce ne duce cu gandul la crucea Mantuitorului. Sunt cinci la numar, in amintirea celor cinci paini si doi pesti, binecuvantate si inmultite de Domnul in pustie. Fiecare prescura poarta o pecete pe care se afla inscriptia sub forma patrata: “IS-HR-NI-KA”, ceea ce inseamna: “Iisus Hristos biruieste”.

Din prima prescura se scoate cu ajutorul copiei intreg patratul cu pecetea (IS-HS-NI-KA). Aceasta se numeste “agnet”, adica “Miel”, si reprezinta painea pentru a fi prefacuta in Trupul Domnului. El ne aduce aminte de cuvintele Sfantului Ioan Botezatorul: “Iata Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii” (Ioan 1, 29). Amintind de rastignirea Domnului pe Cruce, preotul impunge cu copia in inscriptia “IS” din prima prescura, asemenea sutasului care a impuns coasta lui Iisus din care a iesit sange si apa (Ioan 19 34). Sfantul Agnet, taiat si impuns, se pune pe disc. Din celelalte prescuri se scot asa numitele “miride”, adica particele, care se pun alaturi de Agnet. Se scoate o mirida mai mare intru amintirea Maicii Domnului si se aseaza in dreapta Agnetului. In stanga Agnetului se aseaza miride pentru ceilalti sfinti impartiti in noua cete. In partea de jos se aseaza mirida pentru arhiereu, pentru patriarh si pentru ctitori, iar mai jos miridele pentru credinciosi, despartite in doua gramajoare. Unele sunt pentru vii, altele pentru morti. Sfantul Agnet si miridele astfel asezate inchipuie intreaga Biserica, din care fac parte atat cei vii, cat si cei adormiti. Toti formeaza o unitate in jurul Agnetului care este Hristos, capul Bisericii. In Potirul alaturat se toarna vin si apa, care se va preface in Sangele Domnului. Peste disc se pune steluta si apoi acoperamintele. La fel si potirul este acoperit. Se citeste rugaciunea Proscomidiei, dupa care se cadesc darurile si apoi altarul. Darurile astfel pregatite se numesc “cinstite daruri”, fiindca ele sunt inchinate lui Dumnezeu spre a fi sfintite la timpul potrivit si prefacute in Trupul si Sangele Domnului.

Cinstitele Daruri au o dubla semnificatie. Ele amintesc atat Nasterea cat si moartea Mantuitorului. Privind Nasterea Domnului, scoaterea Agnetului inchipuie intruparea si nasterea din Sfanta Fecioara. Proscomidiarul este locul unde S-a nascut, a copilarit si Si-a petrecut viata pana la Botez Iisus Hristos. Discul simbolizeaza locul ieslei din Betleem. Acoperamantele ne amintesc de scutecele cu care a fost infasat. Steluta care acopera darurile este steaua care a calauzit pe magi, iar tamaierea darurilor reprezinta darurile magilor. Acoperirea darurilor se refera la epoca necunoscuta dinaintea activitatii Sale publice.

Interpretarea Proscomidiei, cu referire la rastignirea Domnului, scoate in evidenta simboalele caracteristice Jertfei Sale. Proscomidiarul reprezinta Golgota, adica locul unde a fost rastignit Hristos. Copia reprezinta sulita sutasului cu care a fost impunsa coasta Celui rastignit. Vinul si apa care se toarna in potir aduc aminte de sangele si apa care au curs din coasta Domnului. Discul pe care este asezat Agnetul indica patul pe care a fost coborat Domnul de pe cruce, iar mirida in amintirea Maicii Domnului asezata in dreapta discului ne duce cu gandul la Sfanta Fecioara care, indurerata, a stat sub crucea Fiului ei. Tamaierea altarului de la sfarsitul Proscomidiei reprezinta darurile Sfantului Duh.

2. Sfanta Liturghie a catehumenilor
Se numeste astfel intrucat, in vechime, la ea puteau lua parte cei care se instruiau pentru primirea Botezului si care se numeau catehumeni. Aceasta parte a Liturghiei tine de la binecuvantarea in numele Sfintei Treimi si pana la cuvintele “Cei chemati iesiti…”. Aceste cuvinte atrageau in vechime atentia catehumenilor ca nu vor mai putea participa din acel moment la Sfanta Liturghie, cand se sfinteau darurile si se impartaseau credinciosii. Catehumenii, nefiind botezati, nu erau socotiti membrii ai Bisericii si, ca urmare, nu se puteau impartasi.

Partile Liturghiei catehumenilor sunt urmatoarele : “Ectenia mare ; Antifoanele, Vohodul mic sau iesirea cu Sfanta Evanghelie; Imnul Trisaghion (Sfinte Dumzeuie…) ; Citirea Apostolului si a Evangheliei, apoi ectenia intreita si ectenia pentru catehumeni.

Ectenia mare este rugaciunea de la inceput, care exprima cereri pentru diferite trebuinte. Raspunsul credinciosilor, “Doamne miluieste”, dupa fiecare cerere, arata adeziunea lor la rugaciunea preotului si comuniunea tuturor in Biserica lui Hristos.

Antifoanele sunt imne cantate de credinciosi sau de strane, alternativ. Ele cuprind parti din psalmii profetici. Acestia indica asteptarea Mantuitorului, iar “Fericirile” arata inceputul activitatii Sale mesianice, primele Sale cuvinte.

Vohodul mic sau iesirea cu Sfanta Evanghelie, ni-L infatiseaza pe Mantuitorul la inceputul activitatii Sale. Lumina care merge inainte ne aminteste de profetii Vechiului Testament si de Inainte-Mergatorul Domnului, Sfantul Ioan Botezatorul: “Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Hristos” exprima bucuria ca am aflat pe Mantuitorul lumii.

Trisaghionul (Sfinte Dumnezeule…), care reproduce cuvintele proorocului Isaia, cantat de credinciosi, infatiseaza unirea Bisericii triumfatoare cu cea luptatoare, in persoana Mantuitorului Hristos si indica participarea ingerilor si oamenilor la Sfanta Jertfa a Domnului.

Citirea Apostolului inchipuie trimiterea Apostolilor la propovaduire, iar citirea Evangheliei inchipuie insasi propovaduirea Domnului Iisus Hristos. Cadirea care se face in timpul citirii Apostolului reprezinta mireasma propovaduirii apostolice, conform cuvintelor Sfantului Apostol Pavel: “Multumita fie lui Dumnezeu, Celui ce ne face pururea biruitori in Hristos si arata prin noi mireasma cunostintei Sale in tot locul, ca suntem buna mireasma a lui Hristos pentru Dumnezeu…” (II Corinteni 2, 14-15).

Apostolul se citeste inaintea Evangheliei, pentru a ne arata ca cele spuse de Mantuitorul sunt mai depline, mai lamurite decat cele spuse de Apostoli, dar Domnul nu Se va arata in toata stralucirea Lui decat la a doua Sa venire.

3. “Liturghia credinciosilor”
Se numeste astfel fiindca la ea nu puteau participa decat cei care, prin Botez, au devenit membri ai Bisericii. Intrucat partea principala a ei este prefacerea cinstitelor Daruri pe Sfantul Altar, primul lucru este a aduce cinstitele Daruri de la proscomidiar pe masa altarului. Si aceasta se face la Vohodul mare, sau iesirea cu Darurile. Inainte insa se canta Imnul heruvimic si se face tamaierea, pentru crearea atmosferei de taina si pentru inmiresmarea ei spre a primi pe Domnul care se aduce ca Jertfa.

Vohodul mare inchipuie ultimul drum al Mantuitorului din Betania la Ierusalim, unde se va aduce ca jertfa ; sau mai degraba luarea Trupului Domnului de pe cruce si punerea in mormant. De aceea, preotii liturghisitori spun in taina tocmai troparele care redau aceasta taina: “Iosif cel cu bun chip de pe lemn luand preacurat Trupul Tau…”. “In mormant cu trupul…” si “Ca un purtator de viata”. Pomenirile care se fac in timpul vohodului aduc aminte de rugaciunea talharului de pe cruce : “Pomeneste-ma Doamne, cand vei veni intru imparatia Ta”. In acest caz, Antimisul inchipuie mormantul in care a fost pus Trupul Domnului, iar masa altarului, gradina unde se afla mormantul. Acoperamantul potirului simbolizeaza giulgiul in care a fost pus trupul Domnului, iar acoperamantul discului, mahrama pusa pe fata Mantuitorului. Acoperamantul mare (numit “Aer”), pus peste potir si disc inchipuie piatra pravalita la intrarea in mormant, iar steluta care ramane pe disc reprezinta pecetea pusa pe piatra mormantului ; Cadirea aminteste de miresmele aduse de femeile mironosite la mormant.

De acum urmeaza partea pregatitoare pentru savarsirea Jertfei:

1. Rugaciunea redata prin ectenie

2. “Sarutul pacii”, practicat inca dintru inceput intre crestini, ca manifestare a dragostei care ii leaga in unitatea jertfei care se aduce spre iertarea pacatelor. La inceput, acest sarut era practicat de intreaga comunitate, barbatii intre ei si femeile intre ele. Acum il practica numai preotii slujitori.

3. Marturisirea de credinta, rostirea crezului de intreaga comunitate, este precedata de cuvintele “Usile, usile…”. La inceput aceste cuvinte atrageau atentia celor ce pazeau usile ca nu cumva sa fie lasat vreun catehumen sa participe la Sfanta Jertfa. Acum aceste cuvinte atrag atentia asupra marturisirii de credinta. In timpul rostirii “Crezului”, preotii in altar clatina deasupra Darurilor acoperamantul cel mare simbolizand cutremurul care a avut loc in timpul rastignirii Domnului. Clatinarea inceteaza la cuvintele : “Si a inviat a treia zi… ” acoperamantul fiind pus alaturi, aducandu-ne aminte de rasturnarea de catre inger a pietrei de pe mormant.

Partea centrala a Liturghieie este sfintirea Darurilor. Aceasta este numita “anaforaua” (cuvant grecesc care inseamna ridicare, inaltarea jertfei. A nu se confunda cu cuvantul “anafura” care inseamna paine binecuvantata), si cuprinde, mai multe rugaciuni prin care se inalta, se ofera, se aduc darurile ca jertfa lui Dumnezeu. Inainte insa preotul anunta pe credinciosi: “Sa stam bine, sa stam cu frica, sa luam aminte Sfanta Jertfa cu pace a o aduce”, la aceasta strana si credinciosii raspund : “Mila pacii, jertfa laudei” si primind apoi binecuvantarea preotului raspund : “Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh…”. In acest timp preotul citeste in altar “Marea rugaciune euharistica”. Aceasta este prima rugaciune din anaforaua liturgica. Ea exprima recunostinta si multumirea adresata lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite. In acest timp, preotul intervine cu ecfonisul: “Cantare de biruinta cantand…” si citeste mai departe rugaciunea in timp ce credinciosii canta “Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot…”. Rugaciunea euharistica se incheie cu ecfonisul care reproduce cuvintele Domnului de la Cina cea de Taina: “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu” si “Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu…”.

A doua rugaciune din anaforaua liturgica rostita de preot se numeste “Anamneza”, adica “amintirea” intregii opere de mantuire ; de cruce, de groapa de invierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de sederea de-a dreapta Tatalui si de cea de a doua venire”, incheind cu ecfonisul: “Ale Tale dintru ale Tale…” si ridicand in acest timp Darurile spre a le oferi lui Dumnezeu spre sfintire, credinciosii canta: “Pe Tine Te laudam..:” iar preotul continua cu cea mai importanta rugaciune numita “epicleza”, adica “invocarea” sau “chemarea” Sfantului Duh spre a sfinti Darurile. Ea este adresata lui Dumnezeu Tatal si are urmatorul continut : “inca aducem Tie aceasta slujba duhovniceasca si fara de sange si Te chemam, Te rugam si cu umilinta la Tine cadem, trimite Duhul Tau cel Sfant peste noi si peste aceste Daruri ce sunt puse inainte. Si fa, adica, painea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tau. Iar ceea ce este in potirul acesta, cinstit Sangele Hristosului Tau. Prefacandu-le cu Duhul Tau cel Sfant. Amin ! Amin ! Amin ! Pentru ca sa fie celor ce se vor impartasi spre trezirea sufletului, spre iertarea pacatelor, spre impartasirea cu Sfantul Duh, spre plinirea imparatiei cerurilor, spre indraznirea cea catre Tine, iar nu spre judecata sau spre osanda”. Prin aceasta rugaciune cinstitele Daruri se prefac in Sfintele Daruri, adica in Trupul si Sangele Domnului.

Anaforaua se sfarseste cu rugaciunea de mijlocire pentru intreaga Biserica deopotriva, pentru cei in viata si pentru cei adormiti. Aceste rugaciuni de mijlocire ale Bisericii se numesc “diptice”. In continuare, in cadrul dipticelor se face pomenirea Maicii Domnului si in timp ce credinciosii canta “Axionul” (“Cuvine-se cu adevarat…”) preotul face pomenirea Sfantului Ioan Botezatorul, a Apostolilor si a Sfantului zilei, mijlocind in continuare pentru toata lumea, pentru Biserica, pentru conducatorii tarii, pentru chiriarhul locului etc, incheind cu ecfonisul : “Si ne da noua cu o gura si cu o inima a mari si a canta preacinstitul si de cuviinta numele Tau…”, care anunta ca anaforaua liturgica s-a sfarsit.

Pana aici am vazut Liturghia ca jertfa, adica sfintirea Darurilor si prefacerea lor in Trupul si Sangele Domnului. Slujba care va continua se refera la taina Liturghiei, adica la pregatirea Darurilor sfintite pentru sfintirea credinciosilor prin impartasirea cu ele. Astfel va avea loc, in altar, frangerea Agnetului in patru parti, ceea ce ne aduce aminte de frangerea painii la Cina cea de taina. Particica cu inscriptia “IS” va fi pusa in potir si va insemna unitatea Trupului si Sangelui Domnului, adica invierea Sa. Cu particica “HS” se vor impartasi preotii, iar celelalte doua particele “NI” si “KA” introduse in potir spre impartasirea credinciosilor, simbolizeaza tot invierea Domnului. Apa calda introdusa in potir simbolizeaza apa care a curs impreuna cu sangele din coasta Domnului impunsa cu sulita, si se rerera la caldura Sfantului Duh, Care, de viata facator fiind, niciodata nu S-a despartit de Sfantul Trup si Suflet al Domnului. Urmeaza apoi impartasirea, infafln a preotilor Si aPoi a credinciosilor. In acest caz, masa altarului va ” }}sa. masa de la Cina cea de taina. Prima aratare a potirului si chemarea mciosilor sa se impartaseasca inchipuie aratarea Domnului dupa Inviere. La fel si aratarea potirului dupa impartasirea lor. Cea de a treia aratare a potirului simbolizeaza ultima aratare a Domnului, iar ducerea si depunerea la proscomidiar a Sfintelor Daruri inchipuie inaltarea Domnuli la cer. Cadirea darurilor ne aminteste de norul in care S-a inaltat Domni la cer, sau raspandirea in lume a invataturii Sale. Masa proscomidiarului simbolizeaza locul sederii Fiului de-a dreapta Tatalui, iar masa Altarului inchipuie acum scaunul slavei lui Dumnezeu Tatal.

Anafura este painea binecuvantata (a nu se confunda cu “Anaforaua’ la care ne-am referit mai sus), taiata din prescurile din care s-au pregatit Cinstitele Daruri. Ea inchipuie comuniunea credinciosilor. In vechime, cei care nu se puteau impartasi cu Trupul si Sangele Domnului primeau din prescurile din care se lua Trupul Domnului. Si cum aceasta prescura inchipuie pe Sfanta Fecioara din care a luat trup Fiul lui Dumnezeu, impartirea anafurei la credinciosi inchipuie pe Maica Domnului care permanent va fi printre noi.

“Potrivirea” Sfintelor Daruri inseamna consumarea lor de catre preot si inchipuie cina fericirii vesnice in imparatia lui Dumnezeu impreuna cu Mantuitorul. Daca jertfa reprezenta forma cea mai inalta de adorare a lui Dumnezeu, Liturghia ca Jertfa reprezinta o adorare suprema. Si aceasta rezulta din insasi valoarea Jertfei liturgice. In primul rand, cel care aduce Jertfa este Hristos insusi, “Fiul cel iubit al Tatalui”. El este Arhiereul desavarsit, “cuvios, fara rautate, fara pata, osebit de cei pacatosi si fiind mai inalt decat cerurile (Evrei 7, 26). In al doilea rand, darul de Jertfa este tot El. Iar “firea omeneasca a lui Hristos” e tot ce a creat Dumnezeu mai sfant, mai curat si mai desavarsit ; e opera cea mai de pret a lui Dumnezeu, impodobita cu toate virtutile, harurile si perfectiunile. Aceasta are mai ales o valoare nemasurata prin aceea ca, in persoana unica a lui Hristos, ea este unita, in chip indisolubil, cu Dumnezeirea : “caci in El salasluieste trupeste toata deplinatatea Dumnezeirii” (Coloseni 2, 9). Iata de ce jertfa liturgica intruneste in ea si implineste, in chipul cel mai desavarsit, scopurile diferite ale tuturor jertfelor Legii vechi, pe care ea le-a inlocuit. Ea este in acelasi timp cea mai inalta jertfa de lauda si de multumire, de impacare si ispasire, ca si de cerere sau mijlocire, pe care o putem aduce lui Dumnezeu” (Pr. prof. dr. Ene Braniste, Liturgica speciala, Bucuresti, 1980, p. 295-296).

Privind raportul Jertfei liturgice fata de Jertfa de pe Cruce, in esenta este una si aceeasi. Adica, noi ne impartasim cu Trupul si Sangele Domnului cu care S-a intrupat din Sfanta Fecioara, cu care a patimit, a inviat si S-a inaltat la cer. In forma insa apar unele deosebiri. Astfel, Jertfa de pe Cruce s-a adus in chip dureros si sangeros, aducand moartea fizica, pe cand Jertfa liturgica, sub forma vazuta a painii si vinului, ne ofera in mod nesangeros. sacramental, Trupul si Sangele Domnului. Apoi, Jertfa de pe Golgota este adusa pentru mantuirea oamenilor de Hristos singur, pe cand Jertfa liturgica este adusa si cu participarea obstii credinciosilor, a Bisericii. In sfarsit, daca Jertfa liturgica se aduce pretutindeni, pana la sfarsitul veacurilor, Jertfa de pe Cruce s-a adus o singura data pentru totdeauna si intr-un singur loc. Altfel spus, “Jertfa din Liturghie este o reproducere, o forma de prelungire in timp si in mijlocul nostru a prezentei lui Hristos, Cel junghiat o data pentru totdeauna ; este o multiplicare in timp si in spatiu a unicei Jertfe de Golgota” (Ibidem, p. 291-292).

Datorita acestei identitati dintre Jertfa liturgica si cea de pe Cruce, credinciosii se impartasesc in cadrul slujbei nu numai cu harul divin, ci cu insusi Izvorul harului divin. Din acest motiv Sfanta Liturghie se afla in centrul cultului divin public, in jurul ei gravitand toate celelalte Sfinte Taine prin care primim harul divin, sau ierurgiile prin care dobandim sporul duhovnicesc jn sfintirea vietii. De aceea in cadrul ei se savarsesc si unele din Sfintele taine si ierurgii, cum ar fi: Hirotonia, impartasirea, Sfintirea apei mari, Sfintirea Sfantului si marelui Mir, parastasul, pomenirea mortilor etc. Apoi, inaintea ei, sau dupa ea, se savarsesc hirotesiile, sfintirile de biserici, Taina Cununiei si a Botezului. Pe de alta parte, toate cele sapte Laude bisericesti constituie o pregatire duhovniceasca a credinciosilor in vederea Sfintei Liturghii.

De aici vedem ca Sfanta Liturghie reprezinta originea si centrul cultului divin public, fiind cea mai inaltatoare forma de manifestare a lui, fiindca prin ea aducem cea mai inalta adorare lui Dumnezeu si ne impartasim de roadele mantuitoare aduse de Jertfa lui Hristos.

Avand in vedere importanta Sfintei Liturghii pentru viata duhovniceasca a credinciosilor, porunca Bisericii ne indeamna sa participam cu regularitate si evlavie la Sfanta Liturghie si sa ne impartasim in cele patru mari posturi de peste an, sau cel putin in Postul Pastelui.Preotii care oficiaza Sfanta Liturghie, indeplinind – spun Sfintii Parinti – o misiune mai inalta decat a ingerilor, trebuie sa fie pregatiti atat trupeste, cat si sufleteste.

La fel si credinciosilor le revine aceasta datorie. Ei sunt angajati in participarea la Jertfa liturgica, nu numai prin darurile pe care le aduc, ci si prin impartasirea din roadele ei duhovnicesti. Chiar daca nu se impartasesc, ei trebuie sa participe cu regularitate la Sfanta Liturghie, de la inceput si pana la sfarsit, cu sufletul linistit si impacat, despovarat de orice grija si lipsit de orice manie, ura sau invidie fata de semeni. La fel si cu trupul va trebui sa fie curat si imbracat “de sarbatoare”, sa ajuneze pana la primirea anafurei. Se cuvine apoi ca fiecare credincios sa participe activ la intreaga Sfanta Liturghie, urmarind cu atentie gesturile preotului si straduindu-se sa inteleaga simboalele fiecarui act liturgic. In sfarsit, sa-si indrepte simtamintele spre Parintele ceresc prin rugaciunile care se rostesc pentru vii si pentru adormiti, si prin imnele care se canta si la care trebuie toti sa ia parte activa.

Se vor canta cu credinciosii imnele liturgice mai importante: “Sfinte Dumnezeule…”, “Heruvicul”, “Sfant Domnul Savaot”, “Pe Tine Te laudam”, “Axionul”, “Am vazut lumina cea adevarata…”, “Fie numele Domnului bine-cuvantat”, ca si pricesne tipiconale aflate in cartile de cult.

Se va rosti cu credinciosii Simbolul de credinta (Crezul) si rugaciunea “Tatal nostru”, indicandu-se apoi si rugaciunile pe care trebuie sa le rosteasca inainte si dupa impartasanie.


(Sursa: http://sfantatreimebc.org/pictura/?p=2390)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s