Nu-i ceea ce pare

Undeva in Ardeal, prin anii ’70, intr-un satuc uitat de lume ( nu erau mai mult de 60 de familii din care jumatate erau vaduve, iar copii s-au dus la oras).

Un sat imbatranit, dar gratie C.A.P.-ului, inca fruntasi la recolte…

Badea Gheorghe statea rezemat in baston privind la noua „doctorita” ce trecea pe ulita satului.

-Ma, Ioane am auzit ca doctorita asta ii tare mandra… o fatuca de la oras, ce sa mai lungim vorba.

-No, dapoi daca-i ase, nu multi purici a face p’aici.

Pe zi ce trecea, satenii erau tot mai convinsi ca doctorita lor ii tare priceputa, dar si tare mandra pentru ca nu statea de vorba cu ei pe ulita satului.

-Doamna doctor, ati auzit ce barfeste satul, o intreba asisteanta?

Vorba vine „asistenta”, era o biata femeie de servici care a invatat si ea sa faca cate o injectie si pana sa aiba si ei doctor in sat, le mosea pe femeii cand le veni sorocul sa nasca, ca pana sa ajunga Salvarea pe drumul nepietruit, pruncutul dadea din plans in ras.

-Nu, dar presupun ca o sa-mi spui dumneata oricum…

Asistenta se incrunta putin, dar supararea ei nu era atat de mare incat sa nu-si continue barfa.

-Apoi se zice ca sunteti tare increzuta, ca nu stati de vorba cu ei, dar va tin ca-i dati de rand la boala.

-Ma tin?!

-D’apoi, da! Cu aiestea nu te pui, cand nu le place omul atata il nacajesc pana ce sa duce d’aci tari impartand. Ase ca, sa nu va hie cu suparare, da mai bine v-ati mai opri cate olecuta si cu ei, de povesti, ca ase le place sa…

-D’apoi sfatoasa mai esti, lele Floare, nu mai bine ai herbe dumneata acele acelea pentru injectii, ii curma vorba doctorita.

-No, vedeti, de asta zac(spun) ei cum zac, bolborosi femeia tragandu-si picioarele greoi pana la masa cu pricina.

Doctorita era tinerica, proaspat maritata, iar sotul ei era inginer zootehnic. Cand ajunse acasa il gasi cu Rebusul Flacara, in mana. Se aseza langa el si dezlegau impreuna cuvintele, povestindu-si intre timp pataniile zilei.

-Auzi draga, maine iar primim lapte praf la ferma. Parca vad, iar vor veni femeile sa-si duca, macar de-o ciocolata.

-E clar, o sa imi vina la cabinet cu ciocolata, plocon.

-Dar, ce are draga, daca ei nu patesc nimic, putem incerca si noi, rase sotul, o fi mai ceva decat Puisorul(ciocolata mica).

-Mai scuteste-ma, sa-si manance ciocolata, le las si portia mea, daca tot ma tin.

-Te tin?

-Da, draga, am uitat sa-ti spun noua barfa. Eu, sunt increzuta, pentru ca nu stau la barfe cu ei pe ulita satului, dar ei ma tin ca, fir’ar sa fie, tare bine stiu sa-i vindec.

-Sarmani batrani…, sper ca nu ai pus la suflet?

-Sarmanii, cum sa ma supar, dar nici n-am cum sa le spun ca nu stau cu ei de vorba pentru ca sunt stanjenita de salutul lor-„saru’mana„- si gestul care il urmeaza la propriu. Poi, cum sa-i las sa-mi pupe mana, mai ales pe bietele bunicute?!

-Aha, de asta esti tu asa grabita pe ulite!

-Dar, ce credeai, ca ma grabesc sa ajung la tine, il tachina ea?

Anunțuri

2 răspunsuri la „Nu-i ceea ce pare

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s