Raiul şi iadul

Odată, un samurai grosolan şi aspru se duse la un biet călugăr:

– Frate, îi zise, învaţă-mă ce sunt raiul şi iadul!

Călugărul nostru ridică privirile cântărindu-l pe puternicul războinic şi îi răspunse cu un negrăit dispreţ:

– Să te învăţ eu pe tine ce sunt raiul şi iadul? Ba n-am ce să te învăţ. Eşti murdar şi miroşi urât, briciul tău trebuie să se fi ruginit. Nu faci cinste castei samurailor, eşti o lichea. Pleacă din calea mea, pentru că nu te pot vedea în ochi! Samuraiul se înfurie. Începu să tremure, să se înroşească de mânie, nereuşind să-şi recapete graiul. Înşfacă sabia şi o ridică în aer, gata gata să-l omoare pe călugăr.

– Iată, acesta este iadul, murmură călugărul nostru.

Samuraiul era uimit. Câtă compasiune, câtă resemnare în omuleţul acesta care era gata să-şi dea viaţa pentru a-i oferi această învăţătură, pentru a-i arăta ce este iadul! Încetişor, el lăsă în jos sabia, plin de recunoştinţă şi pace.

– Iar acesta este raiul, murmură iar călugărul.

*

După o viaţă lungă trăită cu eroi, un samurai de soi ajunse „dincolo” şi fu trimis în rai. Cum însă era un om foarte curios, ceru să i se îngăduie să arunce mai întâi o privire şi în iad.

Un înger îi făcu pe plac şi îl duse până în iad.

Acolo se pomeni într-un salon imens care avea la mijloc o masă plină de farfurii umplute care mai de care cu bucate săţioase şi bunătăţi de neînchipuit. Mesenii care şedeau de jur împrejur erau însă slabi, palizi şi cu oasele ieşite în afară de-ţi era mai mare mila când îi vedeai.

– Cum este cu putinţă aceasta? întreba samuraiul nostru călăuza. Cum pot fi aşa slabi cu toate bunătăţile ce le au în faţă?

– Vezi tu, atunci când ajung aici, cu toţii primesc câte două beţigaşe. din acelea folosite îndeobşte la mâncare, cu singura  deosebire că sunt mai lungi de un metru şi neapărat trebuie prinse de la capăt. Numai aşa pot să ducă mâncarea la gură.

Samuraiul nostru se cutremură. Pedeapsa acelor nefericiri era îngrozitoare, deoarece, oricât s-ar fi straduit, ei nu izbuteau să vâre în gură nici măcar o fărâmiţă.

Nu mai vru să vadă altceva şi ceru să fie dus de îndată în rai.

Aici avu parte de o surpriză. Raiul era un salon absolut identic cu iadul.

Şi acolo era o uriaşă masă cu o mulţime de oameni împrejur şi la fel de multe delicioase feluri de mâncare înşirate pe ea.

Ba mai mult, toţi mesenii aveau în mână aceleaşi beţigaşe lungi de mai bine de un metru pe care le ţineau de la capăt pentru a duce mâncarea la gură.

O singură deosebire era însă: lumea din jurul mesei aici era plină de veselie, bine hrănită şi strălucind de bucurie.

– Dar cum e cu putinţă asta? întrebă samuraiul nostru.

Îngerul răspunse surâzând:

– În iad, fiecare se chinuie să apuce mâncarea şi să şi-o ducă la propria gură, aşa cum a făcut mereu în timpul vieţii. Aici însă, fiecare apucă mâncarea cu beţigaşele şi se străduie să o ducă la gura celui de lângă el.

Raiul şi iadul îţi stau deopotrivă la îndemână chiar azi.

(Bruno Ferrero)

Anunțuri

Un răspuns la „Raiul şi iadul

  1. Pingback: M’s Movies – Bridge To Terabithia « M's blog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s