Nici nu pot nimic să spun…

Ieri am primit un comentariu:

„Astazi,Adrian Paunescu se lupta cu moartea.Noaptea trecuta a fost resuscitat de 7(sapte) ori.”

Azi dimineaţă am primit …

Poeziile sale devin  actuale,

iar despre poet lăsăm înălțimea sunetelor să-şi ocupe locul pe portativ.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!

* „Despre morţi numai de bine”! Rog comentariile răutăcioase să caute „blogul omului urât”.

Anunțuri

18 răspunsuri la „Nici nu pot nimic să spun…

    • Azi, în Baia Mare a fost concert Iris, s-a păstrat un moment de reculegere pentru Adrian Păunescu. Îmi amintesc de trupa Iris cântând la Cenaclul Flacăra.
      Mă bucur că mai avem un Iris şi regret că nu mai avem un om care a promovat asemenea valori!
      Dumnezeu să-l ierte.

  1. dumnezeu să-l ierte. circul care va urma, jalea așa zis națională nu va șterge cu nimic indiferența și conul de umbră în care a stat, cel puțin în ultimul an. l-am văzut în martie 2009 la un târg de carte. era obosit și atunci, era bolnav. aștepta să vorbească despre vieru și minutele prelungindu-se a cerut un scaun. ședea timid, umil aproape. era mărunt… lumea trecea aproape fără să-l vadă.
    dumnezeu să-l ierte.

    • Iata si versurile ultimei poezii scrise de Adrian Paunescu, pe data de 31 octombrie, pe cand se afla internat in spital:

      „De la un cardiac, cordial”

      „De-aicea, de pe patul de spital / Pe care ma gasesc de vreme lunga,

      Consider ca e-un gest profund moral / Cuvantul meu la voi sa mai ajunga.

      Ma monitorizeaza paznici minimi / Din maxima profesorului grija,

      In jurul obositei mele inimi / Sa nu ma mai ajunga nicio schija.

      Aud o ambulanta revenind / Cu cine stie ce bolnav aicea,

      Alarma mi se pare un colind / Cu care se trateaza cicatricea.

      Purtati-va de grija, fratii mei / Paziti-va si inima, si gandul,

      De nu doriti sa vina anii grei / Spitalul de Urgenta implorandu-l.

      Eu va salut de-a dreptul cordial / De-a dreptul cardiac, precum se stie,

      Recunoscand ca patul de spital / Nu-i o alarma, ci o garantie.

      Va vad pe toti mai buni si mai umani / Eu insumi sunt mai omenos in toate,

      Da-mi, Doamne, viata, inca niste ani / Si tarii mele minima dreptate!”/sursa Poezii de Adrian Paunescu: cele mai frumoase versuri ale lui …‎ –

      • FLACARI
        Virgil Carianopol

        Sunt flacara, sunt jar, sunt para,
        Merg printre oameni luminand.
        Sunt ca o stea ce straluceste,
        Dar nimeni nu ma vede-arzand.

        Ard ca un codru ce nu piere
        Sub flacarile ce-l incing,
        Un codru care arde-ntr-una
        Dar flacarile nu-l ating

        Si ard, si ard, asa de-a randul,
        Ca mii si mii de stele.
        Ii luminez pe cei din preajma
        Arzandu-mi visurile mele.

        Stiu, se va stinge crud odata
        Aceasta flacara, stindard
        Da-mi pare rau ca se va stinge
        Fiindca traiesc numai cat ard…

  2. Pingback: AMURG DE TOAMNĂ « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI·

  3. Pingback: Poveste de vis (12) « Blogul lui Teo Negură·

  4. Pingback: Boala lui PARKINSON « Madi şi Onu Blog·

  5. Nu-mi plac cuvintele mari, dar pentru mine, ca om de litere, ca asta mi-e formatia, Paunescu ESTE cel mai valoros poet roman dintre cei la umbra carora am crescut…
    Eu n-o sa uit cand, demult, cu ocazia unui cenaclu la Targu-Mures, pe fundatia unei biserici, i-am strecurat cu mana tremuranda un biletel cu niste versuri de-ale mele, plin de emotii, si-am tresarit cand bardul a oprit-o din cantat pe Tatiana, Dumnezeu s-o ierte, ca sa le spuna tuturor, declamator (c-asa-i placea), ca a primit o poezie, nu doar niste versuri. Si a citit-o-ntreaga, el, geniul “arogant”…

    • Waw, ce amintiri frumoase!
      Astfel de întâmplări te marchează.
      Da, aşa este, Adrian Păunescu, a iubit cultura, a simţit valoarea, talentul, dăruirea, el însuşi participa cu întreaga sa fiinţă atunci când recita, fie din creeaţiile proprii, fie ale altora. Nu mi-l pot imagina făcând ceva ]n doru’ lelii. El se dăruia!

  6. Pingback: Cristian Dima·

  7. Pingback: DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (31) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI·

  8. Ce te faci cand nu stii ce sa faci?
    Mareste imaginea. Ce te faci cand iti iese-n cale,
    Cand nervii parc-ar rupe zale,
    Un chip bland si-nsiropat cu “drag”
    Si negri nori in pulbere se sparg?

    Ce te faci atunci cand scapi din rau,
    Razant cand treci pe lang-adancul hau,
    Si negrul imbracat in intuneric
    Are un comportament coleric?
    Caci nebun ca te-a pierdut tangent
    Urla ca sa fie mai stringent.

    Ce te faci cand sansele te-au parasit
    Si simti ca sufletul ti-i pustiit?
    Cand inglobat de-o strasnica presiune
    Asteptarea e un rumenit taciune?

    Ce te faci cand nu stii ce sa faci?
    Cand n-ai cuvinte vocea sa ti-o-mbraci?
    Atunci sa taci… si-n inima sa spui
    O ruga pentru cel al nimanui.

    Si sa te rogi cu sufletu-mpacat
    Caci ce ai dat… ai castigat.

    Poezie inchinata Sfantului Nectarie, praznuit in data de 9 noiembrie.

    Sergiu Dema
    Sursa Crestin Ortodox.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s