Noiembrie…hmmm
Doar o altă lună în care încerc să adun picătură cu picătură frumosul din noi.
Arămiu, ruginiu, iz de mai vreau puţină linişte în suflet, contemplare, visare, vals desculţ prin lacrima cerului, mustul stors din coapsă de ciorchine copt, aniversare dragă a jumătăţii mele, cercetarea conştiinţei înainte de post, aşezare în nădejdea unui leagăn de doruri şi speranţe…, nu ştiu, sunt multe, sunt avalanşe de simţăminte.
Iubesc dimineţile răcoroase, vântul ce joacă un dans străbun, regretul că se apropie iar un alt an cu paşi grăbiţi şi iar nu am făcut destul.
Îmi amintesc de un noiembrie cu fulgi plăpânzi, iar eu încercam cu greu să particip la ora de mate; îmi amintesc de tovarăşa profesoară ce nu pierdea ocazia de a mă posta în faţa negrei table umplută cu fulgi de nea plini de simboluri matematice, iar eu lăsam să alunece creta ca o săniuţă printre formule reci.
Uneori lăsam săniuţa să derapeze, doar pentru a o mai trezi pe tovarăşa cu un scârţâit enervant.
– Ţine creta aia încllinată! urla ea
Îmi plăcea s-o aud urlând, era singurul lucru în conformitate cu lungimea nasului ei.
*Rugăminte: lasă-mi toamnă cerul lin!
„îmi plăcea să o aud urlând” 😆
e frumos noiembrie. e ca o aşteptare, ca o promisiune a lui decembrie. şi ca ultima respirare a frunzei.
ciudat că nu îmi amintesc despre şcoală, dar îmi amintesc perfect că iubirile mele s-au nascut in noiembrie.
Fericito, te joci cu amintiri frumoase, dar crede-mă şi coşmarurile se păstrează în amintiri 😆
Vorba aia, de ce îi mai râioasă capra, de aia stă cu coada mai sus.
coşmarurile le am în martie. 😦 nu vorbesc despre ele, dar sângerează mereu.
dacă ar fi să pot strânge garoul… 😦
Ce amintiri frumoase de noiembrie… şi tocmai cu profa de mate. Mi-a plăcut la nebunie faza cu scârţâitul cretei pe tablă. He he he… ce mă mai amuza şi pe mine. 😀
E ceva extrem de enervant, 😉 functioneaza ori de cate ori vrei sa inciti pe cineva 😆