„Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr”

„Eu când discut cu un ateu e ca şi cum as discuta cu uşa. Între un credincios şi un necredincios, nu există nici o legătură. Ăla e mort, sufleteşte mort, iar celălalt e viu şi între un viu şi un mort nu există nici o legătură. Credinciosul creştin e viu. ”

3 Decembrie 1991, într-o rezervă a spitalului „Cristiana” din Bucureşti, s-a stins din viaţă lucid, Petre Ţuţea.

https://i2.wp.com/www.tutea.ro/photo/8_t.jpg

A stat 13 ani în puşcăriile comuniste, arestat şi condamnat mai întâi la 5 ani închisoare (1948-1953), apoi la 18 ani de muncă silnică din care a executat 8 ani în această fază (1956-1964) în diverse penitenciare (Bucureşti, Jilava, Ocnele Mari), dar mai ales la Aiud unde era concentrat grosul vârfurilor legionare, fiind eliberat în anul 1964 cu sănătatea zdruncinată în urma torturilor îndurate:
„– Tot ce-am suferit – declara Petre Tutea –, aş fi neconsolat şi aş fi fost în tot timpul claustrării mele, în timpul prizonieratului meu în temniţă… dacă n-aş fi trăit convingerea fermă că îmi face cinstea suferinţei unui mare popor… greu de istorie şi de viitorul lui strălucit”.(http://www.tutea.ro/)
– Cu experienta asta, a batranetii, v-ati retraii viata altfel?
– As vrea fireste, o sinteza; sa gandesc, fiind tanar, ca acum la batranete. As retrai bucuros viata, sa stiti, cu toate mizeriile pe care le-am indurat. Treisprezece ani de puscarie, lovituri… Pai, nu e umilitor pentru un om sa fie batut? Bataia nu e numai o suferinta fizica, ci si o umilinta morala, ca nu esti animal. Sa te bata de sa te snopeasca, la ranga…Si sa te inceteze din bataie, cand lesini, cu apa rece, zicand:”Lasa-l in ma-sa ca mai avem si altadata nevoie de el”.
– V-au batut…
– Sigur. Nici nu stiu cine era.
– Si ei tot romani se numeau?
-Stiu eu? Cum sunt eu nationalist fanatic credeam ca sunt minoritari. Nu admiteam ca sunt romani. Ha,ha… Eu, daca ma bate un roman ma consider maghiar sau evreu. Nu pot ofensa neamul meu in nici un individ. Pentru mine, toti romanii sunt egali romani. Nu stiu daca sunt inteles. Romanii n-au nici un viciu dupa mine si sunt egali.(http://petretutea.blogspot.com/)

„Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri, zic eu, raportate la Dumnezeu, este egal cu nici un adevăr. Iar dacă adevărul este unul singur, fiind transcendent în esenţă, sediul lui nu e nici în ştiinţă, nici în filozofie, nici în artă. Şi când un filozof, un om de ştiinţă sau un artist sunt religioşi, atunci ei nu se mai disting de o babă murdară pe picioare care se roagă Maicii Domnului.”(Petre Ţuţea)

Anunțuri

7 răspunsuri la „„Acum, mai la bătrîneţe, pot să spun că fără Dumnezeu şi fără nemurire nu există adevăr”

  1. “Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr”, spunea Petre Tutea.

    Daca oamenii in goana lor zilnica si-ar acorda ragazul sa mediteze la sufletul lor, daca ar avea aceasta revelatie, prioritatile in vietile lor ar fi altele…

    • Sunt în asentimentul tău. Însă, din păcate, noi consumăm multă energie şi timp în goana zilnică, iar priorităţile sunt aliniate într-un pragmatism strict legat de materie.

  2. Pingback: Poveste de vis (16) « Blogul lui Teo Negură·

  3. Pingback: LUMI PARALELE (4) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI·

  4. Pingback: DACĂ E DUMINICĂ, E… FOLK (35) « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s