Dăruire continuă

Atâtea doruri adunăm în noi şi atâtea neputinţe.

Mi-e dor de mama şi de tata, mi-e dor de copii, mi-e dor de fratele meu şi sunt atâtea doruri de care am mai putea vorbi.

Suntem aici şi totuşi atât de departe. Aici pe bătrâna noastră planetă încă. Şi tot nu reuşim să fim împreună aşa cum ne-am dori ceas de ceas, clipă de clipă.

Părinţii mei sunt oameni minunaţi. Aparţin acelei generaţii care nu ştiu ce-i odihna şi mereu se zbat să mai agonisească ceva pe lângă bruma aia de pensie cu care cineva acolo sus(pe pământ, nu în cer) se joacă cu o foarfecă în mână.

Mă tot întreb cum reuşesc să mai adune ceva? Nici boala nu-i opreşte.

Bătrânii îşi  pregătesc din timp cu grijă mormintele, ca pe un pat înainte de culcare, înainte de somnul veşnic…, să nu mai aibă copiii lor şi grija asta.

Ei n-au ştiut ce e concediul de odihnă. La ei odihna era activă, munceau şi se gândeau ce pot să mai facă pentru copiii lor?

Noi alergăm an de an undeva în concedii, mare sau munte, suntem fascinaţi de nou, de minunile Terrei, de oameni, locuri şi obiceiuri. Ne bucurăm de micile bucurii ale vieţii, de ceea ce avem lângă noi.

Însă fascinaţia şi liniştea lor e interioară. Ea vine din mulţumirea sufletească că fac tot ce pot pentru familia lor, întâi pentru copii, apoi pentru nepoţi şi de vrea Dumnezeu şi pentru strănepoţi.

Spunea cineva că nu are nici un rost să-ţi trăieşti viaţa risipind-o în lucruri  cotidiene, că e mai bine să explorăm necunoscutul, să ne încărcăm bateriile cu natura mirifică. Avea şi el dreptate în felul lui.

La ce le foloseşte că toată viaţa au muncit, dacă nici la bătrâneţe nu profită de pe urma muncii lor?

Nu-şi cunosc nici ţara, dar să mai fi plecat undeva ” în străinătate”?

Şi totuşi, aceşti bătrâni sunt mai înţelepţi decât noi. De atâta dăruire continuă noi nu suntem în stare.

Ei nu se plâng niciodată, se mulţumesc să le povestim noi despre acele locuri minunate şi se bucură pentru noi, dar de vrei să-i iei cu tine se împotrivesc. Ei îşi ştiu rostul şi locul lor.

La ce le foloseşte atâta trudă, o viaţă de muncă, muncă şi iar muncă?

Deabia acum înţeleg cum pot ei trăi aşa.

Lor nu le trebuie bani pentru un bilet de plecare, sau staţiune de odihnă, acolo unde merg ei nu se plăteşte cu bani ci cu pacea lăuntrică, iubire şi jertfelnicie, dar locul acela mirific sortit lor pentru odihnă, ochii noştri n-au cum să-L vadă, nici nu-L putem compara cu tot ce am văzut sau trăit noi aici pe pământ.

Raiul îi aşteaptă. Lor li se deschide primitor, „vor auzi atunci chemarea Mea: «Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii»

De ce nu le e greu să trăiască aşa?

Ei ştiu şi se încred în Iisus Hristos, cel care a zis: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, că sînt blînd şi smerit cu inima, şi veţi afla odihnă sufletelor voastre; căci jugul meu este bun şi sarcina mea este uşoară.”

Anunțuri

18 răspunsuri la „Dăruire continuă

  1. Au alte bucurii pe care,poate ca noi nu le mai intelegem.
    Ce faina-i vaca cu jitalu’,ograda plina de galite,porcu’bun le-a si la coptii.Ce faina-i gredina?
    Sa ne-ajute Dumnezau sa si’m in puteri cind or veni copii.
    Niste lemne taiate,toti prin ograda si o gramada de nepoti faini,faini.Daca au copii ce le trebuie ii bine!
    Iicea sora mea,a carui baieti sint prin lume,unei vecine necajite.Nu fi suparata,daca nu te sune prea des inseamna ca le este bine.Cind dau de necaz ne cauta ei.Si cam asa e.
    Sa fim fericiti ca-i mai avem,cei care-i avem si sa multumim Domnului.
    N-ai vazut agatele,n-ai ascultat muzica,si mai ales despre „Sfintii si Parintii Romanilor”
    Doamne Ajuta!

    • Te salut Alexandru. Ai prins bine in cuvinte bucuriile si framantarile lor.
      Cum zicea poetul:
      Enigmatici şi cuminţi,
      Terminându-şi rostul lor,
      Lângă noi se sting şi mor,
      Dragii noştri, dragi părinţi.

      Chiamă-i Doamne înapoi
      Că şi-aşa au dus-o prost,
      Şi fă-i tineri cum au fost,
      Fă-i mai tineri decât noi.

      Pentru cei ce ne-au făcut
      Dă un ordin, dă ceva
      Să-i mai poţi întârzia
      Să o ia de la început.

  2. Doamne, ce tare m-a emotionat. „Ce parinti, niste oameni, acolo si ei/Care stiu dureros ce e suta de lei”. Esti fericita ca asa, chinuiti, tot poti sa vorbesti despre ei la prezent.

  3. eu îi am pe ai mei alături. locuiesc cu mine. sunt fericiții părinți care nu știu ce este dorul de copii, de nepoți, pentru că ne au aproape. mereu și mereu. dar îi văd cum nu pun geană pe geană când eu tac dintr-o dată, cum se frământă inutil, iar eu încerc să-i feresc și mai mult de neajunsuri, de boală, de frig. le sunt pensiile amărâte și listele de medicamente prea lungi.
    dar…
    puțin înainte de ziua mea de naștere, am auzit-o pe mama plângându-se că nu prea îi ajung banii până la pensie. de ziua mea m-au așteptat cuminți să vin acasă (eram obosită, pentru că la muncă fusese o zi oarecare, grea, lungă). stăteau lângă ușă: tata ținea un buchet mare de flori, chiar florile mele preferate, mama ținea în mână o punguță roșie. un dar mic, dar extrem de scump. primul gând a fost să-i cert că nu-și drămuiesc banii. apoi m-am gândit cît de fericită ar trebui să fiu că nu o fac. i-am îmbrățișat fără cuvinte. azi, când îți scriu, mi-am reamintit… și îmi vine să plâng.
    curând, ei mă așteaptă acasă.

    • Eşti o fericită că îi ai lângă tine. Mi-aş dori şi eu să îi am lângă mine, dar „sunt greu bătrânii de urnit”, nu pot să-i aduc la Baia Mare.
      Trebuie să-ţi spun că eu am constatat că ei se plâng că nu au bani doar pentru ei, că pentru copii întotdeauna au, dar la ăia nu se ating nici în ruptul capului, ăia sunt clar puşi pentru copii, ăia nu se pun în calcul. 🙂
      Nici vorbă să-i cerţi, asta e plăcerea lor, cum să-i lipseşti de bucuria de a dărui? Ai făcut foarte bine, draga mea.

    • Da, noi ne putem lăuda că avem părinţi pe care îi putem înţelege prin prisma Cuvântului lui Dumnezeu, pentru că sunt oameni cu frică de Dumnezeu şi ruşine de oameni, lucru pe care, din păcate, îl vom întâlni din ce în ce mai rar în zilele noastre.

  4. Pingback: Is ForD(ima) « Cristian Dima·

  5. Ce-asteapta ei de la noi, Maria? Tot Poetul ne spune, atat de frumos si de adevarat: „Sa le fie copilul c-o treapta mai domn” Cred ca asa le putem multumi, de fapt – urcand treapta cu treapta, in continuu! Sa pleci in vacante, in conditiile in care ei nu au plecat de prea multe ori sau deloc, este un pas mai sus. Pe ei ii bucura…

    Sa-ti traiasca! Mult si sanatosi.

    • Aceasta este adevărata lor bucurie. Aşa suntem noi toţi, ne simţim împliniţi prin urmaşi, prin copiii noştrii, dacă lor le e bine ce altceva ne-am mai putea dori?
      Mulţumesc pentru gândurile bune. 🙂

  6. Pingback: UPDATE LA PAveste fără sfârşit – Medieval Story « Carmen Negoiţă FOTOGRAFII ŞI GÂNDURI·

  7. Atinseşi un punct sensibil al existenţei noastre. Fericiţi părinţii pentru dragostea şi respectul ce izvorăsc din suflet de copil. Sentimente curate, neatinse de urâţenia egoismului.

    Seară plină de frumos alături de cei dragi!

  8. Pingback: Uşile mele « Blogul lui Teo Negură·

  9. Pingback: Vis de petală « Cristian Dima·

  10. Pingback: O poză şi o frază « Cristian Dima·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s