Daria şi examenul de angajare pe post

Daria a rămas acelaşi copil vesel şi după perioada de practică în care s-a deprins puţin cu lumea adulţilor.

În fiecare zi alerga pe holuri fredonând câte o melodie  şi împrăştiind, odată cu  presa zilnică, zâmbete în dreapta şi în stânga fără să-i pese de şefi şi şefuţi morocănoşi, sau ursuzi.

Şeful de atelier o anunţă că în următoarea zi va fi examenul pe post. Grijulie îşi pregăti proiectul şi aşteptă „marea înfruntare”.

Erau 5 tineri care urmau să dea examenul, fiecare repartizaţi fiind la alte grupe. Examenul se anunţa după orele de lucru, aşa încât fiecare şef de grupă să participe cu ucenicul sau la acel simulacru de examen.

Fiecare şef de grupă îşi încuraja candidatul, doar şeful Dariei luase o atitudine indiferentă faţă de ea.

-Auzi tovarăşa, mă găseşti în sală sus la examen, ia-ţi ce-ai de luat, nu uita să încui aici şi vino sus.

-Da sefu, să trăiţi am înţeles, răspunse scurt Daria râzând.

Ei tot nu-i venea să creadă că şeful ei era un fel de Titi- durul. În ochii ei era un bătrânel simpatic şi caraghios  mai degrabă, un bunic acolo, pus pe şotii cu nepoţii. I se părea tare caraghios cu halatul lui albastru cu mâneci scurte şi cotiere negre.  Bătrânul în loc să-şi ia hainuţele groase şi şapca, o porni aşa în clădirea din faţă(unde urma să fie examenul), prin frig şi zăpadă deşi Daria a insistat să nu iasă aşa, dar cine era ea s-o asculte, ba mai rău se înfuria holteiul din el pentru grija copilei.

Pe când a ajuns ea, în biroul sefului de atelier, bătrânul lup de mare, cum i se mai spunea, erau deja toţi prezenţi.

Debutul a fost cum nu se poate mai prost.

Bătrânul lup de mare urlă la ea de cum o văzu:

-Păi, vino mai repede tovarăşa, că aşteptăm toţi după tine. Pe unde umblii?

-Bună ziua, mă scuzaţi, dar mai sunt 5 minute până la fix..

-Tu să nu fi obraznică, cum îţi permiţi, ieşi afară şi intră la fix!

Daria, speriată de faţa desfigurată a omului ce urla din toţi rărunchii, se execută. Ieşi.

-Ce face asta domnilor? Nu pot să cred. Chiar a ieşit! se auzea în urma ei.

După un minut bătu la uşă din nou, salută frumos şi cu un aer nevinovat îşi ceru permisiunea să intre .

Masa era în formă de T. Candidaţii şi sefii erau aşezaţi de o parte şi de alta a mesei, doar Daria era singură, bunicul stătea şi încălzea caloriferul lângă geam, prilej numai bun să înceapă să curgă tirul de întrebări asupra ei. Ea răspundea, dar observă că celorlalţi li s-a pus câte o întrebare, la care au răspuns mai mult şefii lor şi atât, iar ea vorbea deja de o jumătate de oră în timp ce bunicul citea un ziar liniştit tot acolo la geam.

-Proiectul acesta e prea profesionist realizat. Ia zi, cine ţi l-a făcut? veni şi ultima întrebare.

Da. Ultima. Şi asta pentru că aşa a decis Daria.

-Dacă nu mai aveţi alte întrebări, consider că pe aceasta nici n-am auzit-o, a răspuns Daria cu acelaşi zâmbet imperturbabil.

Era însă prea finuţ răspunsul pentru jungla în care doar urletele erau considerate comunicare.

-Bine. O să vezi tu mâine cine se califică pe post şi cine nu, spuse bătrânul lup de mare ameninţător. Sunteţi liberi.

Daria îşi luă hăinuţa şi fularul, salută şi ieşi, încercând să-şi ascundă furia în spatele unui zâmbet nevinovat. Pe hol,  a avut încă tăria să fredoneze: „într-o zi mi-ai dăruit o portocală…”, aşa încât să fie auzită.

Acasă părinţii stăteau îngrijoraţi şi de cum au zărit-o au început să o deschoase.

-Cum a fost?

-Fain. Probabil o să mai muncesc fără salar vre-o 3 luni, că d’ aia e examen, cineva trebuie să şi pice…, spuse Daria zâmbind.

-Chiar aşa rău a fost? Nu le-a plăcut proiectul? Ceilalţi au fost mai buni?

-Lasă tată întrebările…şi începu să râdă.

-De ce râzi? întrebă mama, ne păcăleşti, a fost o glumă, nu?

-Nu mamă, dar  e şi o mică glumiţă strecurată în toată povestea, dar  nu ştiu cum o va gusta şeful meu de grupă. Am uitat cheile la mine. Cum ajunge el acasă  în halatul cu mânecă scurtă pe gerul ăsta? Şi când mă gândesc că stă tocmai în celălalt capăt al oraşului… sper să-i vină autpobuzul la timp,  ha, ha, ha…

-Ce-ai făcut? strigă mama. Tu chiar ai înebunit! Of, vezi mă, se răsti apoi la tata, ţi-am spus eu să mergi azi pe la şef să vorbeşti cu el, dar tu nu şi nu!

-Lasă dragă că peste 3 luni oricum o angajează, ce ţi-e că dădeai acu cele 3 salarii, sau că va mai munci cate 4 ore pe zi 3 luni, fără salar?

Apoi, întorcându-se spre Daria:

-Şi zici că l-ai lăsat în mânecă scurtă…? Ha, ha, ha!

După încă 3 luni, Daria a fost angajată, fără alte comentarii.

*vezi şi https://cammely.wordpress.com/2010/11/09/qui-bono/

Anunțuri

12 răspunsuri la „Daria şi examenul de angajare pe post

    • A doua zi Daria a intrat în grupă fredonând „ce bine e la Mare…” Şeful a primit-o cu un strănut larg şi i-a cerut cheile fără alte comentarii 😉
      Colegii stăteau ascunşi după planşete şi râdeau. Oare de ce? 😆

  1. Cei tineri de mai de mult timp au cam trecut toti prin intimplari din astea.Si i-a ajutat sa mearga mai departe.In mod sigur si Daria a intilnit si oameni buni.Buni asa,ca pita calda,ca zimbetul ocrotitor al bunicii si la fel i-a ajutat sa mearga mai departe.
    Am citit acum si anteriorul.Mai este?
    Sper ca da.

  2. Pingback: Gânduri la tinereţe despre bătrâneţe « Gabriela Elena·

  3. Pingback: Miercuri PA! « Cristian Dima·

  4. Pingback: Primii pași « Cristian Dima·

  5. Pingback: MIRACOLUL SCHENGHEN | Madi şi Onu Blog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s