Salonul de spital

Spitalul este unul din locurile in care auzi multe povesti de viata.

Adela,  pe langa sanul lipsa a trecut si prin divort, ba si familia i-a intors spatele, ma refer la surori, copii, nurori. Trist, dar ajutorul nesperat a venit de la straini, prieteni de salon care n-au parasit-o de cativa ani buni.
Nebanuite sunt caile Domnului, incet, incet se intorc spasiti si cei din familie, unul cate unul.
-I-am iertat inca din momentul cand m-au parasit, spunea ea. Acum sunt din nou aici, dar nu imi mai este frica pentru mine…

Pe patul de alaturi, o doamna rasfatata de sotul ei, da semne vizibile de irascibilitate. Suparase deja toate colegele de salon cu toanele ei.

Gianina o observa in tacere cum se infuria in fiecare dimineta cand isi aduna parul de pe prosopul asezat pe perna.

-Cum sa ma intorc asa in parohie, nu mai vreau sa vad mila in ochii nimanui, ii spunea aceasta in soapta sotului ei.

-Draga mea, o sa porti palarie, incerca preotul sa o incurajeze.

-Si acasa? Acasa o sa stau cu palaria in cap cand o sa vina careva?!

Preoteasa avea vezica urinara scoasa, pe abdomen era atasat un sac care ii luase locul. Spunea tuturor ca asta nu o deranjeaza. Cand se umple o goleste si gata, doar ca va trebui sa poarte rochii mai largute sa nu se observe cand e plin sacul..

Gianina iesi pe hol dupa preot.

-Parinte, stiu ca subiectul e delicat, dar cred ca daca i-ati aduce o peruca din par natural, ceva identic cu ce a avut dansa, probabil s-ar mai linisti putin. Nu putem sa-i alinam durerea, dar pentru moment putem macar sa-i readucem sclipirea din ochi.

Asa a facut. Surpriza a fost atat de mare incat doamnei i-a revenit buna dispozitie. A uimit intregul salon cu exuberanta ei. Isi puse peruca si se uita des in oglinda, obrajii ii erau imbujorati, prinsese culoare, prinsese viata.

Nimic n-o mai deranja, nici sforaitul lui x, nici geamul deschis din dreptul patului ei, nici nora bunicutei din salon care de cate ori venea o certa pe biata batrana ca toata ziua alearga ca o nebuna sa-i aduca ei mancare degeaba, ca doar primeste ea mancare destula la spital.(?!)

Se transformase complet, pana si tensiunea ii scazuse incat si asistentele se mirau.

S-a dus ata la nora batranei si i-a spus hotarat:

-Ia mai ia-ti o pauza cucoana, ca prea esti obosita, las-o pe bunica in grija noastra, te sunam la externare daca vrei.

-Cum va permiteti, striga aceasta indignata?!

-Uite asa, spuse preoteasa apasand pe buton dupa asistente.

Acestea au scos-o pe nora din salon pe motiv ca deranja bolnavele. Si dusa a fost!

Tot salonul a aplaudat.

Bunica a avut bucuria ca la externare sa vina baiatul si nepotul ei drag care era student la medicina.

-Lasa buni draga ca de azi in colo ma mut la dumneavoastra si n-o sa va mai deranjeze sotia tatlui meu. Ne descurcam noi, zambi acesta, in timp ce o mangaia duios pe crestet.

Si povestile nu se mai sfarsesc. Daca ar putea peretii spitalelor sa vorbeasca multe ar avea sa ne mai spuna…

Anunțuri

8 răspunsuri la „Salonul de spital

  1. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 57) « Blogul lui Teo Negură·

  2. Pingback: Pentru tine, Lisa! (4) « Cristian Dima·

  3. printre fulgii care dansează în fereastra mea trimit gânduri bune către prieteni, gânduri de primăvară. în semn de roşu şi alb, născută din graţia ghiocelului şi parfumul suav al zambilei, cu tuşele fragile ale freziei, primăvara să te găsească, să te recunoască.
    o primăvară cu bine, draga mea!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s