Lunea cea mare

Sãptãmâna Patimilor sau Sãptãmâna cea Mare. În timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viata Mântuitorului, cu întreaga lor tensiune si dramã lãuntricã, într-o stare de sobrietate si mãretie în acelasi timp, de tristete, dar si de bucurie, de pocãintã, dar si de nãdejde. Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.

Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

Cuvant la Sfânta si Marea Luni de Sf. Ioan Gura de Aur-http://www.ioanguradeaur.ro/369/cuvant-la-sfanta-si-marea-luni/

Lunea cea mare

“Iatã Mirele vine în miezul noptii si fericitã este sluga pe care o va afla priveghind; iar nevrednicã este iarãsi cea pe care o va afla lenevindu-se. Vezi, dar, suflete al meu, cu somnul sã nu te îngreunezi, ca sã nu te dai mortii si afarã de Împãrãtie sã te încui; ci te desteptã strigând: Sfânt, Sfânt, Sfânt esti Dumnezeule, pentru rugãciunile Nãscãtoarei de Dumnezeu, miluieste-ne pe noi”. (Troparul zilei)

În aceastã zi, se face pomenire de fericitul Iosif, cel preafrumos, si de smochinul ce s-a uscat prin blestemul Domnului.”Învăţaţi de la smochin această parabolă: Când mlădiţa lui devine fragedă şi odrăsleşte frunze, ştiţi că vara e aproape; tot aşa şi voi, când le veţi vedea pe toate acestea, să ştiţi că El este aproape, lângă uşi. Adevăr vă grăiesc că neamul acesta nu va trece până ce toate acestea se vor plini. Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece!“(Evanghelia de la Matei XXIV, 3-35)

De astãzi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos – fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, nãscut din Rahila – este icoanã a lui Hristos, pentru cã, asemenea lui, si Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul sãu cu treizeci de arginti, a fost închis în groapa întunecoasã a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însusi, împãrãteste peste Egipt, adicã peste tot pãcatul, îl învinge cu putere si, ca un iubitor de oameni, ne rãscumpãrã prin darea hranei celei de tainã, dându-Se pe El însusi pentru noi si ne hrãneste cu pâine cereascã.

Tot în aceeasi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca sã convingã poporul nerecunoscãtor cã are putere îndestulãtoare si spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea sã-si arate puterea Sa de a pedepsi fatã de om, ci fatã de ceva care are o fire neînsufletitã si nesimtitoare.

Istoria smochinului a fost asezatã aici spre a îndemna la umilintã, dupã cum istoria lui Iosif a fost asezatã spre a ne înfãtisa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadã duhovniceascã este un smochin. Dacã Domnul nu gãseste în el odihnã, a doua zi, adicã dupã viata aceasta de acum, îl usucã prin blestem si-l trimite în focul vesnic.

“Cãmara Ta, Mântuitorule, o vãd împodobitã si îmbrãcãminte nu am ca sã intru într-însa. Lumineazã-mi haina sufletului meu, Dãtãtorule de luminã si mã mântuieste”. (Condacul zilei)/-sursa: http://www.calauzaortodoxa.ro/calauza/saptamana-patimilor-semnificatia-fiecarei-zile-din-saptamana/

Anunțuri

2 răspunsuri la „Lunea cea mare

  1. Probabil că am mai spus şi altă dată, dar fără teama repetării spun din nou că pe acest blog vin pentru a găsi pacea interioară. De fiecare dată plec de aici înseninată de gânduri frumoase culese de pe acest spaţiu virtual.

    • Doamne ajuta.
      Aceasta saptamana este una in care poate suntem mai atenti la partea spirituala din noi si patimile Mantuitorului ne obliga la o analiza mai amanuntita a existentei si raportarii noastre la divin. Ce fel de fii suntem a Celui Prea Inalt, al Tatalui Ceresc? Nu pot decat sa ma rusinez de pacatele prin care zilnic Îl răstignesc cu o nepăsare bolnăvicioasă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s