Slăvitul Apostol Andrei, cel întâi chemat

Sfantul Apostol Andrei a fost primul propovaduitor al Evangheliei la geto-daci, in teritoriul dintre Dunare si Marea Neagra – cunoscut pe atunci sub numele de Scythia (Scitia), dar si in teritoriile de dincolo de Prut, in nordul Marii Negre. Dar pana a ajunge aici, el a predicat in Asia Mica, de unde s-a indreptat spre teritoriile amintite de la Dunare si Marea Neagra.
In Istoria bisericeasca a episcopului Eusebiu din Cezareea Palestinei (+ 339/340) scrie: „Sfintii Apostoli ai Mantuitorului, precum si ucenicii lor, s-au imprastiat in toata lumea locuita pe atunci. Traditia ca Sfantul Apostol Andrei a predicat la sciti a fost reluata mai tarziu si de alti scriitori bisericesti. Astfel, calugarul Epifanie, in secolul VIII, in Viata Sfantului Apostol Andrei scria ca intre popoarele evanghelizate de el se numarau si scitii,locuitori ai tinutului Dobrogei de azi.

Invatatul mitropolit Dosoftei al Moldovei, in cartea sa Viata si petrecerea sfintilor, scria ca „Apostolului Andrei i-a revenit (prin sorti) Bitinia si Marea Neagra si partile Propontului, Halcedonul si Vizantea, unde e acum Tarigradul (Constantinopolul n. n.), Tracia si Macedonia, Tesalia, si sosind la Dunare, ce-i zic Dobrogea si altele ce sunt pe Dunare, si acestea toate le-a umblat”.Marturie a propovaduirii Evangheliei Mantuitorului pe cuprinsul tarii noastre si a increstinarii stramosilor nostri de catre Sfantul Andrei stau toponimicele intalnite in Dobrogea si nu numai: Pestera Sfantului Andrei, Paraiasul Sfantului Andrei, precum si obiceiurile si traditiile legate de sarbatoarea Sfantului. De aceea in zilele noastre a primit si numirea de Apostolul Romanilor sau Ocrotitorul Romanilor(www.parohia-sfantulapostolandrei)

Azi am ascultat un frumos colind închinat Sfântului Andrei: „Colo pe grindei,/ Crâng de alunei,/ Val de arţărei,/ Sfânta mănăstire,/ Loc de tăinuire/ Şi tămăduire,/ Şi piteşte-n tei/ Casa lui Andrei,/ De la schit la cruce,/ Scară care duce,/ Din cruce la schit,/ Scări de coborât…/ De la schit în sus,/ Crucea lui Iisus,/ De la cruce în tei/ Casa lui Andrei…/ La schitul din tei/ Crucea lui Andrei,/ Cine că-mi venea/ Şi descăleca?/ Venea Decebal/ Călare pe-un cal,/ Sfinţii că-i găsea,/ Cu ei că-mi vorbea,/ Dar nu se închina,/ Nici cruce-şi făcea./ La schitul din tei,/ Crucea lui Andrei,/ Traian că venea,/ La slujbă şedea,/ Slujba asculta,/ Şi îngenunchea,/ Şi nu se închina…/ Pe murg călărea/ Şi cale-şi lua,/ La cetatea lui,/ A Trofeului…/ Andrei col-la schit/ Uita c-a ieşit,/ Cu papucii lui,/ Talpa raiului,/ Şi potcapuâ lui/ Arca cerului,/ Cu veşminte sfinte,/ Fraţii înainte,/ Cu toiag şi cruce,/ Candele-n răscruce,/ Lumânări aprinse,/ Vâlvătăi cuprinse…/ Iară Sânt Andrei/ Sub crucea din tei,/ Schitul din grindei,/ Se roagă mereu/ La bun Dumnezeu“.

Anunțuri

2 răspunsuri la „Slăvitul Apostol Andrei, cel întâi chemat

    • Macar atat, ca eu inca n-am ajuns acolo. Cum s-ar zice, colindam lumea si uitam uneori de radacini, ca doar Sf. Andrei este cel caruia ii datoram increstinarea stramosilor nostri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s