Voinţa

În general suntem obişnuiţi cu ghidurile practice care vin să ne îndemne cum să obţinem mai mult într-un domeniu oarecare, să avem succes, să câştigăm mai mult etc. După Timothy Miller, autorul cărţii „Bucură-te de ceea ce ai”, dorinţa de mai mult, mai bine apare ca un firesc în viaţa fiecăruia dintre noi, singura care nu se înscrie în această categorie este dorinţa de transcendenţă, dorinţa de mai mult în năzuinţele spirituale.
Oare de ce?
Dorinţa de mai mult duce la nesocotirea năzuinţelor spirituale
este titlul unuia dintre capitolele cărţii.
El propune câteva soluţii pentru a ne schimba obişnuinţele de gândire: înţelegerea, atenţia şi recunoştinţa şi le defineşte astfel.
Înţelegerea este intenţia de a privi orice fiinţă umană ca fiind nici mai bună, nici mai rea decît tine, nici mai importantă, nici mai puţin importantă decât tine şi în mod esenţial asemenea ţie. Atenţia este intenţia de a evita judecăţile de valoare inutile asupra propriilor tale experienţe-fie ele interioare sau exterioare. Cu alte cuvinte, Atenţia este intenţia de a trăi fără rezerve în spaţiul lui aici şi acum. Recunoştinţa este intenţia de a înregistra lucrurile bune din viaţa ta în fiecare minut, evitînd, ori de cîte ori se poate, credinţa că îţi trebuie sau că ţi se cuvin alte condiţii decît cele date.”
Indiferent ce ghid am urmări, fie el unul pentru obţinere de „mai mult”, sau de a ne „bucura de ceea ce avem” la baza lor stă aceeaşi condiţie să îţi doreşti întâi tu însuţi schimbarea, să ai voinţă, ele doar îţi arată de ce ar trebui s-o faci(e ceva de genul unei „oferte mai bune”) şi care ar fi paşii de urmat, alegerea îţi aparţine.
În acest punct al discuţiei ne-am putea reîntoarce la „doctrina Liberului Arbitru individual”.
„Cum se face că, avându-L pe Dumnezeul Atotputernic, pe îngeri şi pe sfinţi ca ajutoare pentru practicarea virtuţilor, şi doar un singur Viclean pentru a ne ispiti spre păcate, suntem cu toate acestea mai uşor îndreptaţi spre patimi şi spre vicii decât de virtuţi?”. -Sf. Ioan Scărarul .
Sf. Augustin ajunge la concluzia că răul nu se poate naşte decât din liberul arbitru al voinţei.
Este important a se face o clară distincţie între liber arbitru şi libertate. A avea liber arbitru înseamnă a deţine facultatea de a alege în timp ce libertatea este o stare a voinţei ce înclină spre bine adică spre Dumnezeu. Dacă omul nu are înclinaţie spre bine, el pierde libertatea dar îşi păstreză liberul arbitru. Cu cît omul se îndreaptă spre libertate cu atît mai puţin este influenţat de schimbările liberului arbitru. Rolul graţiei este acela că datorită ei liberul arbitru ajunge la libertatea adevărată. De exemplu, după cădere Adam deţine în continuare liber arbitru, ceea ce pierde însă este sensul libertăţii adevărate. El devine neputincios în a alege binele fără revărsarea harului lui Dumnezeu.(Anton I. Adămuţ – Filosofia Sfîntului Augustin, pag.151–153.)
Atunci cînd voinţa, socotită ca fiind nici bună, nici rea, se alipeşte binelui, omul posedă viaţa fericită. Şi, prin această fericire, spiritul se alipeşte incomutabilului bine în care sînt conţinute chiar şi toate virtuţiile de care omul nu se poate folosi rău. Fericirea unui om, însă, nu înseamnă fericirea tuturor oamenilor, fericirea e proprie fiecărui om. În funcţie de dorinţa sa, omul poate alege să se alipească acelor incomutabile reguli si virtuţi ale înţelepciunii şi adevărului. Tot prin voinţa sa liberă, omul poate alege răul, adică dezgustul faţă de incomutabilul bine şi îndreptarea sa către bunele efemere ce atrag după sine justa pedeapsă cu nefericirea.
Este necesară o precizare şi anume că Sfîntul Augustin numeşte voinţa liberul arbitru, sinonimie perfectă doar în termen, dar nu e astfel şi în acţiune deoarece în timp ce păcatele sînt numai ale noastre, faptele bune sînt şi ale noastre şi ale lui Dumnezeu. Omul decade prin liber arbitru dar nu se poate şi ridica cu ajutorul liberului arbitru. Numai harul lui Dumnezeu poate transforma liberul arbitru, transformare ce duce întocmai la libertatea adevărată.http://www.artadeatrai.ro/arhiva/34/liberul.arbitru.
Concluzia-Pentru a dobândi o voinţă puternică sau mai bine spus acea dorinţă de transcendenţă, despre care spunea Timothy Miller că ne lipseşte, amăgindu-ne doar cu încrederea în forţele proprii, fără ajutorul lui Dumnezeu, sorţii de izbândă au şanse pasagere doar.
* Cântarea din Postul Mare- Cu noi este Dumnezeu.

Anunțuri

Un răspuns la „Voinţa

  1. Pingback: colţul românesc – 16 « Colţu' cu muzică·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s