La multi ani femeii crestine

„Maica Domnului este ocrotitoarea tinerilor, ocrotitoarea mamelor, a părinţilor, a familiei şi este şi ocrotitoarea clerului, pentru că Fiul Ei, Iisus Mântuitorul este Marele Arhiereu, este Preotul Veşnic (…) toată slujirea preoţească din Biserică este slujire din slujirea lui Hristos împărtăşită Bisericii. Maica Domnului fiind Maica Arhiereului Veşnic este şi ocrotitoarea tuturor slujitorilor Bisericii”( Preafericitul Părinte Patriarh Daniel)
Modelul femeii crestine: credinţă, smerenie şi ascultare.

„În zilele acelea Elisabeta, soţia lui Zaharia, a zămislit şi s-a tăinuit pe sine cinci luni, zicând: Astfel mi-a făcut mie Domnul în zilele în care a socotit să ridice dintre oameni ocara mea. Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele Fecioarei era Maria. Şi, intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi, iată, vei lua în pântece şi vei naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi, răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Iată, Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei, şi aceasta este a şasea lună pentru ea, care se numea stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.”(Luca 1, 24-38)

Această prezentare necesită JavaScript.

Anunțuri

11 răspunsuri la „La multi ani femeii crestine

  1. Ma tot chinuiesc sa postez de vreo cateva zile, nu stiu ce se intampla. Sper sa reusesc, iar daca nu, sa stii, om frumos, ca te citesc de cate ori am timp! Toate cele bune.

  2. Pingback: colţul românesc – 17 « Colţu' cu muzică·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s