Depanam amintiri?

„De ce oare cu cât ceasurile, zilele și anii se înmulțesc asupra lui, cu atâta mai mult omul se uită în urma sa, și din căutătură în căutătură se oprește cu plăcere la cele mai depărtate aduceri-aminte, aducerile-aminte ale tinereții și ale copilăriei? Nu-i soarele frumos și astăzi? păsăruicile nu cântă tot aceleași cântece voioase sau jalnice? frunzele nu au același freamăt? pădurile nu înverzesc ca odinioară? florile nu au același miros, câmpiile, dulcile priveliști duioase ce aveau? mișcarea vietăților alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu lucește frumos, nici o floricică nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu răzbate, nimica în lumea de față nu are asemănare cu florile și cu soarele zilelor văzute prin aducerea-aminte. Vântul ce bătea atunce, lacrimile ce se vărsa se uit; din zilele trecute a rămas în închipuire un soare de-a purure cu raze strălucitoare și un miros neșters. Are dreptate aducerea-aminte: nimică nu poate fi pentru om mai frumos decât trecutul, căci trecutul e tinerețea și tinerețea este fericire!… fericire de a crede în toată pasărea ce zboară, fericire de a crede în frumosul și în bunul, fericire de a nu se îndoi de cinste și de multe, fericire de a nu gândi la nimica, de a nu ști ce este viața și ce neagră prăpastie este sufletul omului… Când se întoarce gândul spre zilele tinereții, inima stă nehotărâtă, ce va povesti deodată: bătaia ei dintâi simțită, îmbătătoarele șoapte, primblarea încântătoare umăr la umăr printre florile ce nu se zăreau și în acele minute, dar care acum răsar și împodobesc suvenirul, voiniciile ce își făgăduia, patriotismul înflăcărat, visul măririlor, căpătate prin osteneală, vrednicie și fapte mari, binefacerile ce se pregăteau a revărsa pe lume, ca un soare luminos și roditor? — lucruri ce se schimbă toate încet în cevași cu totul dimpotrivă; la unii, bătaia lui Dumnezeu!… nici nălucirea visurilor acelora nu mai este!
Din multele dulci ochiri ale tinereții și ale copilăriei două s-au tipărit în inima mea, verzi și vioaie, crescând iarăși, an câte an, ca mlădițele copacilor; primăvara mi le aduce, pe când dă frunza, pe când fluturii încep a se juca, când trandafirii îmbobociți se deschid, când soarele încă dezmiardă și nu arde, când de pe porumbei pică ninsoarea, mirositoare. Una din ele, zâmbind în cerul trecutului, cine nu o știe? cine nu a avut optsprezece ani, cine nu s-a uitat la lună și nu a vorbit cu stelele?.(…)Dar anii trec… vine vremea ca copilul cel vesel și slobod ca o căpriță să lase câmpul cu flori, poveștile nesfârșite, cuibul și șezătoarele satului și să intre în viața chinurilor prin cartea de învățătură… Nu este românul din acele neamuri fericite, ce au hrana minții la ușa părintească; multe veacuri și-a primblat el cortul de pe șesuri pe dealuri, de pe dealuri pe alte dealuri, căutându-și pământul strămoșesc… acum încă e pribeag pe lumea înțelepciunii, și trebuie în neagra străinătate să-și agonisească putere, pentru a mărturisi și sfinți patria mult iubită, dar mult necăjită, patria asta ce se clatină ca o luntre ușoară în toate părțile, și se întoarce când la apus, când la răsărit, când la miazăzi, când la miazănoapte, ca frunza vârtejită de furtunile toamnei… departe trebuie să câștige inima și pâinea sufletească, ce susține în zilele nedreptăților și înfrumusețează zilele senine… căci pâinea sufletească și inima sunt un rod scump și rar al pământului român, ist bogat de roduri… într-o zi, copilul care îl chemăm cuconaș și se va chema mai târziu neamț, franțuz, și mai în urmă bonjurist, copilul crescut în huzur, în bumbac și în toate dragostele mamei trece într-o caretă… careta se mișcă… se tot mișcă… merge și tot merge peste nouă țări și nouă hotare… icoana tristă a vieții politice a bietelor țări… Dar lumea are sfârșit… careta s-a oprit… unde?… se trezește copilul între fețe ce nu a mai văzut, aude o limbă ce nu o știe!… Inimioara i se sfâșie… multe zile lungi gândul îi zboară acasă… dar casa… călătoria, oamenii și lucrurile nouă se amestec în închipuirea sa, viața lui ia alt curs, trecutul se șterge… și de român îi rămâne numai o scânteie în fundul inimii, o scânteie ascunsă, fugară, înădușită, neînțeleasă de bietul copil, acea scânteie ce se preface, într-un ceas, în focul mare și luminos al româniei!…
Ferice de aceia ce nu au părăsit pragul părintesc, cât de mic, cât de mare… ei nu au simțit durerea de a fi muți, durerea de a vedea cum se șterge întâi plânsul despărțirii, și apoi cătinel-cătinel toate amintrile copilăriei lor… Ei nu au simțit durere și mai mare, cum se duce și limba, de te înădușă cuvântul: „țară”, și nu-l poți spune decât pe limbă străină!… Dar dorul, dorul, al doilea suflet ce a dat Dumnezeu românului, pentru a răsplăti cu durere relele ce făptuiește și are a făptui pe pământul românesc, dorul numai nu se șterge!… Văzut-am în străinătate românași uitați de numele lor și de limba legănatului lor, răsărind la auzul unui sunet român, ca calul de soi ce nechează la auzul trâmbiței! Gura e prinsă… dar ochii învie… trupul tremură… și inima se bate cu iuțeală!… auzitu-i-am, neștiitori de gândul lor, șuierând doine, sorbind miroasele ce veneau pe aripile vântului dinspre țări, și uitându-se cu jale, în nopțile steloase, la calea cea cerească pe care strămoșii urmau împăratul cel mare, mare și luminat ca un soare… Fericiți aceia care nu au pierdut din ochi pragul casei!… au crescut în sărutările soarelui, în toată volnicia câmpiilor înflorite, în dezmierdările limbii și în toate bucuriile copilului… Sunt care aruncă pietre asupra celor crescuți de străini și între străini… Va veni și judecata aceea… și se va face parte dreaptă tuturor; și se va ține în seamă celor ce au fost mucenici din pruncie, dacă au purtat departe numele de român… dacă nu au iubit românia ca nealții!… și ochii lor s-au umplut de lacrimi, când au văzut zarea depărtată a țării… și inima lor a plâns, când, după ani și iar ani, au cunoscut în sunetele de pe dealuri doinele jalnice ce șuierau odinioară; și sufletul lor s-a amărât de amărăciunea tuturor… și toți străinii nu le sunt plăcuți.
Bine și frumos este în străinătate, noroade îmbrăcate și voioase, școale și târguri mândre, podoabe, măriri, steaguri și oaste fudulă, legi și judecători buni, viață și mișcare… dar românii nu s-au rușinat de țara lor și au iubit-o și în sărăcia și în goliciunea ei.(…)Triste și jalnice ar fi cronicile române, dacă din timp în timp nu s-ar arăta, pentru mângâierea făloasă și susținerea neamului, câte un soare luminos, ce se cheamă Ștefan, Petru, Vlad, Mihai, Basarab, Alexandru, Vasile, câte un om care își răpune capul, câte un scriitor duios, care se pare a plânge când strigă din fundul inimii: „A lăsa iarăși nescris, cu mare ocară înfundat neamul acesta de o seamă de scriitori, este inimii durere”. În puținele aceste linii nu stă numai frumusețea stilului, care străinii la scriitorii lor o prețuiesc ca giuvaierurile scumpe, și pe acei scriitori îi îndumnezeiesc sub nume de Froissart, Montaigne, Rabelais, dar stă un poem întreg, un cântec de lacrimi, vărsate de oameni ce se luptau în dregătorie mare și grea cu risipa neamului și a țării. Melancolia Bibliei stă pe deasupra neamului, țara se sfâșie între liniile plângătoare ale cronicarilor și cântecele dureroase ale poporului, că numai neamurile necăjite au cântece triste ca ale noastre, de rup inima….”-Amintiri
de Alecu Russo(sursa: http://ro.wikisource.org/wiki/Amintiri_(Russo))
Parca ne incearca un „déjà vu”, dorurile si jalea romanului parca nu se mai termina.

Si continuam cu amintirile ceva mai aproape, in „epoca de aur”:

De 1 si 2 Mai primeam liber, va mai amintiti refrenele anilor 60?

Ce avem azi, in zilele noastre, de 1 Mai? Defilari, raportari de depasire a planului? De unde?

E clar, in primul rand avem si noi zi libera, apoi avem „Oferta 1 Mai 2012 la Complex Turistic…” , asadar o minivacanta de primavara
Daca aveti amintiri care merita povestite astept cate un articol pe care sa-l gazduiesc cu drag pe blogul meu- sub titlul: Depanam amintiri.

1 Mai insorit va doresc!

Un răspuns la „Depanam amintiri?

  1. Pingback: colţul european – 19 « Colţu' cu muzică·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s