amnezie

Acum regreta că şi-a ascuns mereu sentimentele şi i se părea prea târziu ca să mai poată schimba ceva. Nici această alunecare blândă a mâinii prin părul ei albit nu-i mişca amintirile încremenite într-un abis infernal şi nu intelegea de ce?
Căci nici cea mai cruntă beţie n-ar fi putut lăsa în urma ei ghirlande anosmice de adulmecări mai anapoda şi fără sens şi atunci de ce şi cum s-a ajuns aici?
Amfora îşi scurge bobul amarui pe buze stafidite si-ar vrea acum sa-i mai arunce macar odata anocra iubirii ca sa-l oprească in adâncul inimi ei.
Imobilizat la clipa pentru vecie, îşi duce prezentul într-o incertitudine ce-i amplifică arsura din pieptul tot mai firav sub care un arcus îşi joacă coarda în sunete grave.
Sta langa ea de ceva timp fără măcar să fi aflat cum de a putut sa o uite? Cine e ea defapt şi dacă ea e unica şi singura mare iubire a lui unde s-au îngropat amintirile?
O tu, amară bătrâneţe a minţii, stoarce buretele şi lasă cuvântul la locul lui să măture drumul spre trecut!