prin cultura la libertate

-Ce Doamne iartă-mă te-ai mascat în halul ăsta?
-Trebuia, spuse mezina râzând, doar mergem la o festivitate.
-Da, da, că bine ai zis, festivitate de absolvire iubito nu bal mascat, mai şterge şi tu puţin din machiajul ăla ordinar şi ia o ţinută mai decentă.
-Of, mama tu mereu exagerezi, dacă nu ştiai aşa e la modă, acum se poartă machiajul în culori vioi şi ziua şi ce nu e în regulă la ţinuta mea? E tinerească. E ok, doar n-o să mă echipez ca un pinguin.
-Vioi, nu strident, spuse mama enervată! Ai mai băgat şi licurici pe pleoape. La banchet ce-o să-ţi mai lipeşti, seminţe de susan pe nări? Şi ia mai termină tu cu moda asta şi suflă-ţi trompeta că încă nu ţi s-au uscat … scutecele!
-Ai vrut să zici, mucii aşa-i, râse fata? Ce „Doamne iartă-mă” ţi-e aşa greu să zici ce ai de zis până la capăt?
-Măi fată, nu mă imita că s-ar putea să-ţi trag vre-o două scatoalce!
-Gata, gat n-am zis nimic, mă schimb acum. Dacă îmi iau o rochie până la gât să-mi pun eventual şi o basma sau crezi că ajunge să-mi împletesc părul?
-Ei, nu că deja chiar mă enervezi, vezi că …
-Da, mai las-o dragă, interveni tata împăciuitor, n-ai auzit ce a zis fata? Aşa se poartă, ce vrei şi tu că doar nu merge la mănăstire?
-Aşa , aşa tu ţine-i isonul, că aşa te-a aburit toată viaţa cu o privire inocentă şi gata te-ai topit, dar dacă se întâmplă vre-o alunecare , şti tu, de aia… nedorită, tot tu îmi sari în cap că n-am avut grijă de ea. Asa că hai, dă cu patina de aici şi du-te bagă un somn aşa ca după două , trei pahare, zise femeia.
Tatăl se retrase pe colţarul din bucătărie şi aşteptă liniştit lângă o bere să se termine fetele de gătit.
La scurt timp apare şi fata într-o rochiţă albastră şi o eşarfă din voal, verde.
-E bine aşa? Îţi place, mama?
Şi face o piruetă.
-Aşa mai merge. Niciodată nu mi-aş fi putut imagina ca aceste două culori să se armonizeze atât de nobil!
-Da şi mie îmi place cum îmi vine, zici că am tot cerul şi pământul la picioarele mele!
-Las-o mai încet, îl ai deja pe ta’tu, ajungă-ţi, râse mama.
-Cine, ce, eu?! Păi eu sunt la picioarele voastre de cavaler ce sunt! Haide-ţi, poftiţi domniţele mele, caleaşca vă aşteaptă, spuse tata pe un ton şugubăţ.
Ce-i drept tatăl umbla mai mult ca un somnambul, că prinsese, în ultima perioadă, un drag de băut…, de parcă mereu ar avea gâtul uscat. Cu băutura îşi începea ziua şi cu ea o şi termina, ştiţi voi cum e. Şi aperitiv şi desert. Era şi el acolo un bărbat, aşa mai… teluric, că în zei oricum nu credea, nici măcar în Bachus.
Felicitări absolvenţilor!!!
E rost de o băută.
Să curgă şampania!