spre morminte

Tuşa Floare bate cu acelaşi tel vechi de secole albuşurile de la 10 ouă. Pe semne că-i vin iar copiii acasă şi le pregăteşte numai bunătăţi, căci e ziua în care ne suntem alături cei vii cu rugăciunile pentru cei adormiţi.
Măcar de Luminaţii vin toţi acasă să-şi cinstească morţii, iar cimitirele se transformă în oaze de lumină, pline de flori si candele aprinse, căci cine ştie mâine cine va păşi pe drumul spre morminte şi pentru care dintre noi se vor aprinde lumânările…, că fără semn ne e sfârşitul.
Măcar de ne-om duce să ne ducem în demnitate, regrete şi dureri lăsând în sufletele celor dragi, să nu fie vorbele de bine ale părintelui ce ne va prohodi doar o realitate falsificată conform zicalei „despre morţi numai de bine”.
Sărac sau rege toti putem dărui iubire, nu costă nimic, dar face mult, un motiv în plus să facem uz de libertate cu folos duhovnicesc. Liberi suntem să facem orice, dar ca şi când facem pentru Dumnezeu, ca El să ne recunoască când vom păşi dincolo, pe fiecare după acea identitate creştinească cu care am fost pecetluiţi încă de la botez.
Primejdios de aprigă tuşa Floare adună toţi săracii din sat şi le împarte din bunătăţile făcute prin truda mâinilor ei, ca să fie pomană pentru sufletele celor adormiţi.

„Dumnezeul duhurilor şi a tot trupul, Care ai călcat moartea şi pe diavol l‑ai surpat şi ai dăruit viaţă lumii Tale, însuţi, Doamne, odihneşte sufletul adormitului robului Tău (N), în loc luminat, în loc de verdeaţă, în loc de odihnă, de unde a fugit toată durerea, întristarea şi suspinarea. Şi orice greşeală ce a săvârşit el cu cuvântul, sau cu lucrul, sau cu gândul, ca un Dumnezeu bun şi iubitor de oameni, iartă‑i. Că nu este om care să fie viu şi să nu greşească; numai Tu singur eşti fără de păcat, dreptatea Ta este dreptate în veac şi cuvântul Tău este adevărul.(…)
Cu adevărat deşertăciune sunt toate şi viaţa aceasta este umbră şi vis; că în deşert se tulbură tot pământeanul, precum a zis Scriptura: când dobândim lumea, atunci în groapă ne sălăşluim, unde împreună sunt împăraţii şi săracii. Pentru aceasta, Hristoase Dumnezeule, pe robul Tău acesta mutat de la noi odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.(…)
Care desfătare lumească este lipsită de întristare? Care mărire stă pe pământ neschimbată? Toate sunt mai neputincioase decât umbra, toate mai înşelătoare decât visurile; o clipă numai, şi pe toate acestea moartea le primeşte. Ci întru lumina feţei Tale, Hristoase, şi întru îndulcirea frumuseţii Tale, pe cel pe care l‑ai ales, odihneşte‑l, ca un iubitor de oameni.

Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, şi nu este cine să‑l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându‑şi ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându‑şi, nu are cine să‑i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, adormitului să‑i cerem odihnă de la Hristos, şi sufletelor noastre mare milă.

Deşertăciuni sunt toate cele omeneşti. Câte nu rămân după moarte! Nu merge cu noi bogăţia, nu ne însoţeşte mărirea, căci venind moartea, toate acestea pier. Pentru aceasta, lui Hristos celui fără de moarte să‑I strigăm: pe acesta ce s‑a mutat de la noi odihneşte‑l unde este locaşul tuturor celor ce se veselesc.

Unde este dezmierdarea cea lumească? Unde este nălucirea celor trecătoare? Unde este aurul şi argintul? Unde este mulţimea slugilor şi strigarea? Toate sunt ţărână, toate cenuşă, toate umbră. Ci veniţi să strigăm Împăratului celui fără de moarte: Doamne, veşnicelor Tale bunătăţi învredniceşte pe acesta ce s‑a mutat de la noi, odihnindu‑l întru fericirea cea neîmbătrânitoare.

Adusu‑mi‑am aminte de proorocul ce strigă: eu sunt pământ şi cenuşă; şi iarăşi m‑am uitat în morminte şi am văzut oase goale şi am zis: oare, cine este împăratul sau ostaşul, bogatul sau săracul, dreptul sau păcătosul? Ci odihneşte, Doamne, cu drepţii pe robul Tău.

Început şi temei mi‑a fost mie hotărârea Ta de a mă zidi; căci voind să mă faci fiinţă vie din firea cea nevăzută şi din cea văzută, ai plăsmuit trupul meu din pământ şi mi‑ai dat suflet prin insuflarea Ta cea dumnezeiască şi făcătoare de viaţă. Pentru aceasta, Hristoase, odihneşte pe robul Tău în latura celor vii şi în locaşurile drepţilor.

După chipul şi după asemănarea Ta ai plăsmuit din început pe om, şi l‑ai pus în rai să stăpânească peste făpturile Tale; dar din pizma diavolului fiind amăgit, s‑a făcut părtaş mâncării, călcător poruncilor Tale făcându‑se. Pentru aceasta l‑ai osândit să se întoarcă iarăşi în pământul din care a fost luat, Doamne, şi să‑şi ceară odihnă.

Plâng şi mă tânguiesc când gândesc la moarte şi văd în morminte frumuseţea noastră cea zidită după chipul lui Dumnezeu zăcând: grozavă, fără mărire şi fără chip. O, minune! Ce taină este aceasta, ce s‑a făcut cu noi? Cum ne‑am dat stricăciunii? Cum ne‑am înjugat cu moartea? Cu adevărat, precum este scris după porunca lui Dumnezeu, Care dă adormitului odihnă.
Pomeneşte‑ne pe noi, Doamne, întru împărăţia Ta când vei veni.

Fericiţi cei săraci cu duhul, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Fericiţi cei flămânzi şi însetaţi de dreptate, că aceia se vor sătura.

Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui.

Pe tâlharul, care a strigat Ţie pe cruce: pomeneşte‑mă, l‑ai făcut, Hristoase, mai înainte cetăţean al raiului. De pocăinţa aceluia învredniceşte‑mă şi pe mine, nevrednicul.

Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu.

Cel ce eşti Stăpânul vieţii şi al morţii, odihneşte în locaşurile sfinţilor pe acesta pe care l‑ai mutat din cele trecătoare, care strigă: pomeneşte‑mă când vei veni întru împărăţia Ta.

Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema.

Cel ce eşti Stăpânul sufletelor şi al trupurilor, în a Cărui mână este suflarea noastră, mângâierea celor întristaţi, odihneşte în latura drepţilor pe acesta pe care l‑ai mutat.

Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a acelora este împărăţia cerurilor.

Hristos să te odihnească în latura celor vii, şi uşile raiului să‑ţi deschidă şi moştenitor împărăţiei Sale să te arate, şi iertare să‑ţi dăruiască de cele ce ai greşit în viaţă, Iubitorule de oameni.

Fericiţi veţi fi, când, din pricina Mea, vă vor ocărî şi vă vor prigoni pe voi şi, minţind, vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră.

Să mergem şi să vedem în morminte că oase goale este omul, mâncare viermilor şi putreziciune şi să cunoaştem ce este bogăţia, frumuseţea, tăria şi podoaba.

Bucuraţi‑vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri.

Să auzim ce strigă Atotţiitorul: vai de cei ce caută să vadă ziuă cea înfricoşătoare a Domnului! Căci aceea este întuneric, pentru că va lămuri toate prin foc.
Mă închin Tatălui, Cel ce a născut şi purces, prin naştere şi purcedere fără început; slăvesc pe Fiul, Cel ce S‑a născut; şi laud pe Duhul Sfânt, Cel ce străluceşte, împreună cu Tatăl şi cu Fiul.

Cum izvorăşti lapte din pieptul tău, Fecioară? Cum hrăneşti pe Hrănitorul făpturii? Precum ştie Cel ce a izvorât apă din piatră, pâraie de ape poporului celui însetat, precum este scris.

Fericită este calea în care mergi astăzi, suflete, că s‑a gătit ţie loc de odihnă.„(http://molitfelnic.ro/randuiala-inmormantarii-mirenilor/).

Anunțuri

6 răspunsuri la „spre morminte

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s