aşteptând fericirea

Fericirea are gustul ei…

Unii numesc starea de fericire dupa dobandirea placerilor de tot felul, dar in final se aleg doar cu un gust amar si multa… durere.

Altii spun ca sanatatea e pe primul plan ca asa le poate duce pe toate, bune rele si pot lucra la dobandirea fericirii.
Ce-si doreste omul? Cand spune ca e fericit in general el se refera la implinirea unor asteptari: doreste poate sa-si gaseasca iubirea vietii lui, apoi vrea un acoperis deasupra capului sau poate mai mult- o cariera, renume, apoi copii cuminti, dupa care vrea sa-i vada pe picioarele lor, la casa lor, sirul continua cu nepoteii si nu se mai termina pana traieste. Mereu isi doreste inca ceva pentru a se simti fericit desi cu fiecare pas implinit, cresc grijile, responsabilitatile, iar necazurile vin inevitabil chiar si sanatos sa fi.
Asa ca de fiecare data simte de parca ii mai „lipseste ceva la fericire”.
Sa dobandesti toate placerile lumii, sa ai o sanatate si o familie fericita si tot se mai gaseste cineva mai bogat, mai norocos si mai fericit decat tine. Asa ca iti spui ca esti fericit, dar in sinea ta aspiri a fi si mai fericit.
Se pare ca omul chiar si cand atinge fericirea tot isi mai doreste ceva si anume: sa scape de grija ca toata fericirea de azi ar putea sa o piarda candva, pentru ca toate sunt desertaciuni. Si Cezar a dobandit un imperiu, dar unde e acum?
A fi fericit…, hmmm…, a dobandi partasia intima ,protectia,siguranta, pacea, linistea.. .
Linistea. Cu adevarat se poate considera fericit cel ce dobandeste linistea interioara.
In asteptarea fericirii defapt trudesti la gasirea echilibrului tau interior. Acest „interior” tine de spiritul tau, de ceva imaterial pe care paradoxal tu insuti faci greseala, de cele mai multe ori, sa ti-l hranesti cu ceva material, cu lucruri concrete, palpabile.
Cat de fericit e omul cand iubeste si este iubit? E o stare de fericire, pentru ca in spatele ei ascunde o stare de liniste, de nesinguratate, de sprijin, de protectie, de recunostinta a iubirii tale.

In conditii istorice mult mai vitrege, sfinti martiri ai inchisorilor erau si ei in asteptarea fericirii.A fericirii, nu a mortii, cu tot chinul indurat. Moartea era o eliberare dint-un trup istovit, mutilat, chinuit, dar moartea nu e o stare de fericre, adevarata fericire este fericirea fara sfarsit. Dincolo de moarte asteptau fericirea vietii vesnice, spre ea tanjeau.
Nici macar in sanatate nu gaseau fericirea , ci in linistea interioara, intr-o „destindere interioară harică„. Sfântul Isaac vorbeşte despre „cei care s-au întărit în nădejdea viitoare ” , ei au o inimă care „freamătă şi suspină tânjind după fericirea” de dincolo.(*vezi-http://www.teologiepentruazi.ro/2011/01/21/credinta-nadejdea-si-dragostea-la-sfantul-isaac-sirul/)

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
Era un vietas ofticos.
Tusea-i sunase mai neagra de cum e ceaunul,
si-o noapte-a varsat sange pe jos.

Sta zugravit cu vapsele sarace – sfant pe sindrila –
cand lacatu’n zori a svacnit.
Amar, inlemnise obrazul in crancena sila.
Gardianul asa l-a gasit.

Au venit alti doi paznici, tragind mohorati din tigara,
si’ntr-o patura rupta l-au pus.
Mana-i curgea ca o zdreanta din uniforma-i murdara,
si ei l-au luat si l-au dus.

Galbeni, de dupa zabrele pandeau, tacuti, osanditii
cum lesul afara e scos.
Pe gardieni si pe mort ploua vanat, dupa traditii,
vanat, taraganat si cleios…

In celula de alaturi a murit alaltaieri unul.
L-au luat si l-au dus de la noi…
Dar, noaptea, cand plosnita suge si luna e ca tutunul,
ocnasul mort a venit inapoi.

Mi-a venit la vizeta cu pasii de frunze: – Hai, frate.
Am sarit de pe scandura mea.
Obrazul si ochii-i luceau de fericiri dilatate,
si putreda-i gura zambea
.

-Hai, frate, mi-a spus, si-un freamat parca-l batea intr-o dunga.
M-asteapta afar’ un landou.
Deasupra temnitei m-am plimbat cat e noaptea de lunga,
si plec cu landoul din nou.

Nu, nu m-au ros niciodata oftica, foamea, paduchii,
in stele am grajd de aur curat.
Landoul meu are ocale de-azur pe roate, pe muchii,
noaptea’n celula mi l-am lucrat.

Vecine, vazduhul ne cheama vibrind din vechi violoncele.
Vezi Calea Laptelui, sus, peste noi?
E drumul ocnasilor: uite, i-am intalnit printre stele
din lanturi sunind, in convoi.

Vino cu mine. Din rogojina fa-ti verde trasura.
Sunt paturi albe sus, si sunt paini.
Ne-asteapta’n luceafar Iisus, cu lapte cald si prescura
si-un pahar plin cu lacrimi, in maini
.
(Vecinul care-a murit – Radu Gyr).

Anunțuri

18 răspunsuri la „aşteptând fericirea

  1. 🙂 radu gyr cel atât de contestat recent… 🙂 dar despre care eu spun încă: şi.a plătit vinile aici, pe pământ. alţii, nici nu s-au ştiut, nici nu s-au cerut de iertare…

    sărumâna.

  2. Pingback: Aşteptând fericirea « Idei Înghesuite·

  3. Pingback: Aşteptând fericirea « Mustăţi lungi, gheare lungi·

  4. Pingback: Așteptând fericirea « Dor De Dragoste·

      • Sunt de acord cu tine, de aia am zis inlocuitori, insa nu-s prea sigur ca in lumea cealalta notiunea de fericire are sens. Am un sentiment profund ca acolo e vorba despre altceva.

      • Cum am putea cu mintea noastra limitata sa cuprindem Necuprinsul? numai bunul Dumnezeu stie cum va fi, dar noi putem s-o definim ca stare de fericire daca ajungem in gradina Lui.
        Si stii de ce speculez aceasta idee? Simplu, ma gandesc ca orice om cu scaun la cap adaposteste in casa sa doar pe cei care-l apreciaza si respecta, la ce i-ar folosi unul care-l uraste si injura la tot pasul? Cat de bine se simte omul cand este iubit si apreciat, o stim cu totii, creeaza o stare de bine si de fericire la urma urmei. Daca spiritul, duhul omului, cum vrei sa-i zicem , exalta la dragostea pamnteasca, cum am putea defini starea aceasta amplificata la maxim de dragostea lui Dumnezeu?

  5. Pingback: colţul cu rock clasic – 29 « Colţu' cu muzică·

  6. Pingback: 3 ceasuri bune «·

  7. Spinoasa tema! Pe care am putea-o dezbate zile, luni si ani la rand, fara a-i gasi deslusirea! Nici nu cred ca trebuie gasita o definitie, fiecare se simte fericit in felul lui.

  8. Fericirea

    E un pix, declar în şagă,
    Fericirea-n lumea asta,
    Căci, când lumea ţi-e mai dragă,
    Ţi se termină şi pasta.

    definiţie epigramatică de George Caranfil din Dicţionar de epigrame (1981)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s