Dezlegat de neputinţa sa

-Mai dă-i puţin răgaz până are să – şi accepte destinul.

-Destin zici? Care destin? Destinul şi-l mai face omul şi singur! răspunse Alex indignat. A fost o nebunie!

– Poate absenţa noastră n-a fost chiar aşa de uşor de suportat  Alex, nu crezi?

-Şi ce vroiai să facem , ştii că ne-a fost imposibil să supravieţuim aici. Trebuia să plecăm ca să putem intra şi noi în rând cu oamenii.

-Ştiu, ştiu…, dar el era prea mic să priceapă de ce părinţii lui sunt bunicii.

-Nici noi n-am avut parte de bucuria de a-l vedea cum creşte  Ada, dar ce puteam să facem?

-Să ne întoarcem mai repede, asta puteam s-o facem Alex!  Au trecut anii şi el s-a înstrăinat de noi, dacă putem zice că a fost cândva al nostru…

Cu o privire absentă, Dan stătea ţintuit în patul său. Prin pereţii subţiri răzbat vocile părinţilor lui care se certau. Dintr-un tânăr jovial s-a ales praful, nimeni nu-l mai caută, nimeni nu-l mai însoţeşte în greul blestem al unui corp inert. Viaţa a luat pentru el o altă turnură, un accident cu motocicleta l-a condamnat la pat, pe viaţă! După pierderea bunicilor s-a urcat furios pe motocicleta lui şi a gonit cu viteză spre propria-i soartă. Ar fi vrut să alerge după ei, într-o altă lume, dar acum n-o mai poate face nici pe asta. Ceruse pe rând prietenilor să-i să-l ajute să-şi ia viaţa, aşa că tot pe rând au cedat şi prietenii. S-au retras, nu mai puteau să-i suporte obsesia  şi nici să-l vadă în halul acesta. Închis în propriul corp ca-ntr-o închisoare blestemată, cum să mai fi în primeneală, cum să te mai poţi elibera? Doar cu o puşcă !

Cu talentul său ar fi putut ajunge o vedetă de calibru, un baschetbalist de primă clasă, dar în loc să evolueze…, mda. Nu mai e nimic de spus.  A gândit, a răzgândit în mintea lui, dar acum decizia nu-i mai aparţine, alea iacta est, îşi spune.

După doar un an furia lui s-a stins, accpetase că depinde de alţii , ba mai mult, acceptase că aceşti „alţii” sunt părinţii lui! Orice distanţe păreau acum prea mici între inimile lor. Băteau parcă în acelaşi ritm, pulsa  acelaşi sânge.

În disperarea lor părinţii l-au purtat la toţi doctorii renumiţi ai lumii. Suferise mai multe intervenţii pe coloană, dar durerea părea acum să-i fie cea mai râvnită iubită.  Aştepta s-o simtă, căci odată cu ea şi-ar simţi şi corpul.

După încă doi ani, minunea s-a întâmplat! A urmat recuperarea, exerciţii peste exerciţii, repetiţii şi iar repetiţii, acelaşi rol, al învingătorului! Căci era un învingător! Nu mai privea sub pervaz, se ridica singur să privească luna, iar luna se ruşina cu mii de stele în priviri, ca o mireasă încă neatinsă şi Doamne ce miros apetisant avea! Nu se sătura s-o privească , o sorbea. Acum nu-şi mai dorea să moară. Învăţase să vadă lumea cu alţi ochi, învăţase să-i simtă taina, sau poate deabia acum îi simţea gustul cu adevărat!

Simţea că bunicii lui au plecat ca el să-şi poată regăsi lumea, visurile lui pierdute s-au transformat în iubire, prietenii au revenit unul câte unul, l-au susţinut şi l-au aplaudat la scenă deschisă în rolul lui de învingător. În toată lupta sa s-a trezit descoperind alte înţelesuri, viaţa nu mai era un simplu joc la îndemâna ta, iubea viaţa, viaţa însă-şi era iubire. Nu mai încăpeau în ea nici ura, nici răzbunarea, nici măcar resemnarea, viaţa era acel simplu îndemn al bunicilor lui „ai grijă de tine!” şi acum le cinstea memoria făcând ascultare. Soprană de coloratură era acum viaţa! Acum scotea din glasul ei fiecare picur de rouă al dimineţilor numărate, cu mulţumire spre Dumnezeu cel Preaînalt. A înţeles că moartea, nu numai că nu l-ar fi scăpat de suferinţa sa şi l-ar fi îndepărtat de cei dragi, ci l-ar fi adâncit mai mult în ea întru vecie! De aceea  în mod tacit a încheiat o convenţie de nemurire cu viaţa !

jesus-with-boy

Că aşa zice Domnul, a Cărui locuinţă este veşnică şi al Cărui nume este sfânt: Sălăşluiesc într-un loc înalt şi sfânt şi sunt cu cei smeriţi şi înfrânţi, ca să înviorez pe cei cu duhul umilit şi să îmbărbătez pe cei cu inima frântă.Căci nu vreau să cert totdeauna şi să stărui în mânie, căci înaintea Mea ar cădea în nesimţire duhul şi sufletele pe care le-am creat.Pentru fărădelegea sa, M-am întărâtat o clipă şi, stând ascuns, l-am lovit întru mânia Mea. Şi el, răzvrătit, mergea pe calea inimii sale!Am văzut căile sale şi îl voi vindeca, îl voi povăţui, îl voi odihni şi îl voi mângâia.Şi cei care îl jeleau vor izbucni în cântări de mulţumire. Pace, pace celor de aproape şi celor de departe, zice Domnul, şi Eu îl voi tămădui.(Is 57, 15-19)

3 răspunsuri la „Dezlegat de neputinţa sa

  1. pace, pace… şi eu îi voi tămădui! …
    las doar un semn, ca să ştii că am trecut printre zăpezi, că te-am citit, că pe suflet mi-ai pus povestea ta… şi îţi mulţumesc.

  2. Pingback: Psi duzineală – alegeri « Tiberiuorasanu's Blog·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s