Întâlnirea

Eşti de un negativism atroce, îşi spuse ea în gând în timp ce îşi întoarse privirea dinspre el şi continuă banalul dialog de complezenţă cu doamna de alături.

Se simţea tot mai străină de lumea în care se învârtea, ca şi cum ar fi fost plasată acolo de cine ştie ce mâini străine.

În marea zumzăială al unui roi lipit în propriai miere, doar vocea lui făcea notă discordantă.

Pragmatic cum îl ştia urechea ei se plia pe  veninul aruncat de el în stupul acela mieros al unor albinuţe demne de tot respectul pentru felul în care le curgea drăgălăşenia din guriţe prelingânduse pe rujurile sleioase.

Clipind din gene prea lungi, ca-ntr-o extensie regretabilă, pline de afecţiune, aruncau priviri căutătoare spre aleşii lor gurmanzi prinşi într-o dispută masculină ce aducea a  iz  de râgâindă, iar încercarea lor de ai mai tempera rămânea doar la stadiul unor  dorinţe puerile.

Faptul că nici el nu se mai simţea comod în cercul lor era deja o certitudine şi se întreba dacă simte la fel de dureros clipele preţioase din viaţa lor pierdute  cu nimicuri dificile.

Nu mai erau aceiaşi colegi.

Prinşi în ambiţii de mărire, orice urmă de omenie ar fi pierit la prima şansă de încoronare, deşi nici tronul nu-i sigur că  le-ar mai ajunge, iar reginele lor…, vai  mama lor de regine! Schimbau la troc lecţii de moralitate , aşa,  fără nici o bârfă. Doamne fereşte…,  ele nu bârfeau niciodată , dar nici o da tă, asta să fie clar!!!

Astfel de întâlniri erau cel mult educative, în sensul de „aşa nu!”

Oare ei doi, chiar îşi doreau această lecţie?

În drumul spre casă el încercă puţin să încline balanţa spre iertare şi cu scuzele de rigoare făcu o afirmaţie surprinzătoare : următorul indicator de atins va fi comunicarea dintre noi!