în demnitate

525420_464653243611705_604646779_n

Regina Elisabeta – Plimbare in natura – antebelica
10 Mai – Ziua Regalitatii

 

Apăruţi pe atlas suntem, aşa că avem o istorie pe care ar fi bine să ne-o cunoaştem şi asumăm în egală măsură.

În aceeaşi imagine pot să încapă două istorii diferite, după cum remarcă şi Dan Puric privind la fotografia în care apare majestatea sa regele Mihai  alături de câţiva preşedinţi ai ţării noastre, dar noi suntem creştini: „noi avem un destin spiritual ca neam” , restul sunt conjuncturi.

Nu ne dorim să alergăm cu flori, ca la ziua eroilor, spre mormântul „ordinii creştine” pe care am pierdut-o mult prea devreme. E nevoie în continuare de o ordine creştină. Oare am câştiga în demnitate cu o ţară condusă de un monarh?

Să fim oare aşezaţi în  „grădina Maicii Domnului” şi să nu ne bucurăm de mireasma ei de primăvară veşnică în care ne redescoperim iar şi iar ca şi copii ai aceluiaşi Părinte iubitor?

De parcă cineva ne vrea în genunchi, aducându-ne în faţa ochilor doar imagini care ne umilesc ca popor, ca şi creştini, lovind în fiinţa acestui neam.

Adie a vânt de primăvară, adie a Înviere, iadul e-n amurg , n-are nici umbră în săptămâna luminată din noi.

Da , trebuie să ne racordăm din nou la Dumnezeu pentruca nici o furtună să nu ne atingă şi  să nu ne ude ca pe nişte pui de Avicola palizi si morbizi ce se luptă pentru un codru de pâine dornici  să-şi sature burta goală, fără să-i mai pese dacă o fi mai dulce pâinea monarhică.

That’s the spirit!

Anunțuri

5 răspunsuri la „în demnitate

  1. Pingback: Duzina de cuvinte – marea | Tiberiuorasanu's Blog·

  2. Hristos a înviat!
    Nu ştiu ce să spun. Ar salva monarhia România? Mă îndoiesc. De altfel, aşa cum este croită Constituţia acum, ar fi destul de greu. Şi nici sondajele de opinie nu-s prea optimiste în această privinţă, în perspectiva unui referendum pe acest subiect. Cert este că trebuie urgent să recuperăm creştinismul în esenţă, nu în manifestările exterioare. Sper ca secularizarea accelerată la care asistăm, să nu întineze prea grav şi ireversibil puritatea care a mai rămas în sufletele românilor. SPER şi CRED!

    • Adevărat a înviat!
      Pe această temă se poate discuta la nesfârşit, cert e că acest popor merita o soartă mai bună. 🙂
      Bine spus „să recuperăm creştinismul în esenţă”.

  3. Pingback: Duzina de cuvinte – Zgribulici | innerspacejournal·

  4. Pingback: Duzina de cuvinte – despre dragoste | Cioburi de chihlimbar·

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s