Camelia

Câteva citate şi o piesă muzicală . Ce-au ele în comun?

Camelia!

De ce am fi noi mai neinduplecati decat Hristos ?

De ce, agatandu-ne cu incapatanare de parerile acestei lumi, care se arata neinduratoare pentru a fi socotita puternica, ne-am lepada impreuna cu ea de aceste suflete care sangereaza adesea din rani prin care, la fel ca si sangele stricat al unui bolnav, se scurge raul trecutului lor, si care nu asteapta decat mana unui prieten care sa le oblojeasca si sa le aduca tamaduirea? (…)

Stradaniile tuturor oamenilor inteligenti tind spre acelasi scop si toate marile vointe se inhama la acelasi principiu: sa fim buni, sa fim tineri, sa fim adevarati ! 

Raul nu este decat o desertaciune, sa cultivam orgoliul binelui, si mai cu seama, sa nu ne pierdem nadejdea! Sa nu dispretuim femeia care nu-i nici mama, nici sora, nici fiica, nici sotie. Sa nu ne ingradim stima doar la familie, sa nu ne reducem indulgenta la egoism. Pentru ca cerurile se bucura mai mult de pocainta unui pacatos, decat de o suta de oameni drepti care nu au pacatuit niciodata. Sa incercam sa bucuram cerurile. Binele ni se va intoarce indoit. Sa presaram in cale pomana iertarii noastre fata de cei pierduti prin dorintele pamantesti, iertare care poate va salva o speranta divina si asa cum spun bunele batrane cand iti recomanda un leac, chiar daca n-o sa-ti faca bine, rau n-are cum sa-ti faca

Daca e o greseala sa le iubesti, e una dintre cele mai mici sa le plangi. Il plangeti pe orbul care nu a vazut niciodata lumina zilei, pe surdul care nu a auzit niciodata acordurile naturii, pe mutul care nu a putut niciodata sa dea glas sufletului sau, dar sub un fals pretext de pudoare , nu vreti sa plangeti aceasta oribire a inimii, aceasta surditate a sufletului, aceasta mutenie a constiintei care o innebunesc pe nenorocita amarata si care o fac, in ciuda vointei ei, incapabila sa vada binele, sa auda glasul Domnului si sa vorbeasca limba pura a dragostei si a credintei.

Femeia care n-a invatat prin educatie  ce este binele, Dumnezeu ii deschide 2 cai care o pot readuce pe drumul drept: suferinta si iubirea. Sunt doua cai grele; cele care le urmeaza isi insangereaza picioarele, isi sfasie pielea mainilor, dar, in acelasi timp, pierd prin maracinisuri podoabele viciului si ajung la capat cu aceea goliciune care nu te face sa rosesti in fata Domnului.

Numai barbatii au taria de a nu ierta.

Degeaba ar mai imbatrani lumea, daca nu i-ar veni mintea la cap.

Avem fiecare din noi o copilarie, orice am fi ajuns mai tarziu.

Alexandre Dumas – fiul.

http://biancabibiri.wordpress.com/2010/10/15/dama-cu-camelii-alexandre-dumas-fiul-citate/

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s