Discuţii „cu rufele la pervaz”

DSC_0858

Se iau 2 bucăţi doamne de pe scara blocului, una la etaj inferior şi pe diagonală, în aşa fel încât una să privească în sus şi cealtă să o privească … de sus, dacă mă-nţelegeţi….

Şi cocoţate aşa în geam încep discuţiile serioase şi şuşotite în „intimitate”, chipurile să nu le audă careva.

Doamna de la etajul superior zice:

– Auzît-ai tu că a murit  nevasta lui Lică? Mâine a fi înmormîntarea.

– Pentru ea bat clopotele? Ierte-o Dumnezeu! Da cum o murit, că doară n-o fost bătrână?

– S-o aruncat de la etaj!!!

– Ioi, Doamne fereşte, dapoi cum?

Şi informaţiile curg la milimetru, de ai putea jura că doamna a fost  la faţa locului şi a văzut cu ochii ei cumplitul eveniment, în timp ce undeva la câteva blocuri depărtare bărbatul rămas văduv îşi plângea soţia punându-şi întrebări din ce în ce mai multe, căci nu putea pricepe exact ce s-a întâmplat ?

Doamne, îşi spunea omul necăjit, oare să se fi aplecat după hainele întinse la uscat, sau să fi tras cadranul cu plasa de ţânţari ca să-l  închidă, cum Doamne s-o fi întâmplat?  Încerca în fel şi chip să-şi explice incidentul şi nu pricepea. De câte ori i-a spus să nu se mai aplece peste fereastra de la balcon, că era micuţică de înălţime şi era destul de riscant pentru ea. Oricât de crunt sună, concluzia e aceeaşi, un accident  pe cât de banal,  pe atât de tragic.

Însă gura lumii e slobodă, parcă ai putea să o astupi? Nu-i chip şi pace!

Ajunseseră şi la urechile lui bârfele răutăcioase, dar el îşi cunoştea mai bine soţia. Ştia că nu îşi dorea nimic mai mult decât să-şi crească primul nepoţel care urma să vină pe lume peste câteva săptămâni, iar de altfel ei erau poate cel mai fericit cuplu. Nu le lipsea nimic , copiii erau deja aşezaţi pe la casele lor şi toată lumea ştia că ei doi erau de nedespărţit, chiar şi la cumpărături mergeau împreună. Unde mai pui că erau şi buni creştini, nu şi-ar fi dat aşa uşor sufletul pe mâna diavolului!

Nu erau doar simpli practicieni, nu mergeau la biserică doar pentru a fi în „rând cu oamenii”, ci mereu dornici de cunoaştere împlineau cu sfinţenie îndemnurile duhonicului lor. Acum însă dacă s-ar fi cuibărit în mintea lui o cât de mică urmă de suspiciune, ori îndoială ar fi avut de luat mai multe decizii. Pentru început ar fi trebuit să-şi informeze duhovnicul, care le era şi paroh, despre suspiciunea unui suicid, apoi să-şi  asume păcatul că n-a inmormântato creştineşte deşi e tot atât de posibil să nu fi fost decât un banal accident, sau cea de a treia variantă să lase preotul să decidă dacă existând suspiciuni cu privire la moartea ei, o va îngropa creştineşte sau nu?

Dar date fiind cele 2 bucăţi doamne  de pe scara blocului despre care vă povesteam şi care nu-şi puneau nici un fel de întrebări, ci doar făceau afirmaţii şi emiteau judecăţi din ce în ce mai pertinente, problema  căpăta deja un alt contur şi totul era pe cât se poate de clar în mintea lor.

– Tu, dapoi cum a îngropa-o popa dacă s-o aruncat?

– No, nu ti teme că o vor îngropanu, că doară tătă zâua mere la biserică …

– Drept îi tu, amu nu i-or face de groază hăpt pă iei!

– Da tu. Vezi că şi pă la popi tă cu pilărai mere treaba, conchise doamna!

De aşa doamne să tot duci lipsa…, nici de aerul care îl inspiră să nu ai parte , ce caracter infect şi abject au!

Dintr-o pură întâmplare, sau mai degrabă accident mortal, sărmana femeie deveni subiect de bârfă la gura lor nespălată până şi după ce a murit. Mă şi mir cum de nu apare în descrierea exactă a evenimentului  şi ” jurnalul defunctului”  ca să înfigă şi mai adânc piroanele în sufletul celor cu adevărat îndureraţi de moartea ei.

Şi dacă am zis că cele două doamne ce purtau discuţii la pervaz sunt demne de tot dispreţul că nu şi-au pus nici un semn de întrebare înainte de a condamna acţiunile celorlalţi, am să vă spun că totuşi au avut până la urmă şi ele un dubiu.

– Auzi tu, da oare nu el o aruncato?!

*pentru clubul psi, ne gasiti aici

Anunțuri

5 răspunsuri la „Discuţii „cu rufele la pervaz”

    • Ăştia suntem, nu ne putem mândri cu altceva, „proşti da mulţi!”, n-ai cum să-i schimbi. Mă doare de fiecare dată când aud comentarii gratuite la adresa cuiva şi mă gândesc că am putea fi mai buni dacă am pune uneori strajă gurii noastre. 😉
      O duminica frumoasa sa ai Gabriela!

  1. Pingback: Duzina de cuvinte-Amintiri din epoca de hârtie | Cățărătorii·

  2. Din păcate sunt şi oameni care îndrăgesc despicatul firului în patru sau mai multe, fără informaţii sigure, ci din auzite… Am o vorbă pentru toată trebuşoara aceasta… îi zic, radio şanţ! 🙂
    Suntem atât de vulnerabili, de slabi şi mici…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s