cum stati cu dragostea?

“Eu am fost agățată în mod intelectual”

“Eu am fost agățată în mod intelectual. [Romulus Vulpescu, viitorul soț – n.n] a venit oblu la mine și a zis: «L-ai citit pe Arghezi?». Pe vremea aceea, pentru citit Arghezi te dădea afară de la facultate. «Da!», am zis eu. «Dar pe Ion Barbu?» «Da!» Și atunci, dintr-o dată, am devenit o persoană recomandabilă, ca să zic așa. Nu eram o gâscă oarecare, eram o gâscă cu niscaiva lecturi! (…)Voia să vadă cu cine are de-a face: dacă e una care-a citit ceva sau dacă e o prostovană care habar n-are. Am corespuns exigențelor și așa s-a legat relația noastră. Am rămas împreună de-atunci, din 1952, până anul trecut, la 18 septembrie 2012 [în 2012 Romulus Vulpescu s-a stins din viață].

(…)Mi-a zis: «Dragă, noi când ne însurăm? Hai să hotărâm o dată». Ne-am decis la 9 aprilie 1958 – căsătoria civilă. La biserică, în Duminica Tomii, prima duminică de după Paști. Nu a fost o nuntă ca astăzi. Pe vremea mea nu se făceau căsătorii fastuoase. Întâmplarea face că bărbatu-meu mi-a uitat buchetul acasă. Până să se ducă socrul meu să-l aducă, a văzut că erau pomii înfloriți și a rupt o ramură. Cred că de piersic. Era ceva rozaliu, foarte frumos, cum sunt ramurile de pom roditor.”

“Dragostea este o capitulare necondiționată”

“Așa cum există prietenii care durează o viață, tot așa există și căsătorii care durează o viață. Acum, concepția este că, dacă a trecut marea iubire, divorțăm. Găsim alta. E, noi am aparținut unei alte generații. (…)La mine, la țară, se spune: de la tinerețe până la bătrânețe. Nu știu dacă schimbarea relației te îmbogățește în vreun fel. Eu am o prietenă care divorțase și s-a recăsătorit. Am întrebat-o: «Ei, și cum e sa ai un nou soț?» «Nu merită deranjul…».

(…)I-am spus bărbatului meu de la început: oricâte prostii ai face, să știi ca nu te las. Pentru ca nu îți meriți libertatea! Important este ce se sudează într-un menaj. Pentru că după ce a trecut amorul (pentru ca amorul nu moare, dar trece…), rămân alte raporturi între oameni: o relație de prietenie, o relație intelectuală. Dacă în marile principii de viață oamenii se potrivesc, atunci relația este sudată.

(…)Dragostea este o capitulare necondiționată. Dacă vrei să ajungi la armistițiu, încep condițiile. Odată cu condițiile de armistițiu, apar și defectele. Și se domolește ardoarea… Trebuie să fii concesiv. Să accepți că oamenii nu sunt perfecți. Dacă pornești de la propria persoană, care este plină de defecte, nu poți să le pretinzi celor din jur altceva. Bine, există și defecte greu de suportat. Când defectele cuiva devin un iad pentru viața ta, e mai bine sa rupi relația, indiferent că e vorba de o prietenie sau de iubire. Pentru că o relație care iți mănâncă sufletul, cu defectele pe care le are, e mai bine să se încheie la timp.”

Ileana Vulpescu

http://webcultura.ro/ileana-vulpescu-o-iubire-ca-o-ramura-de-pom-roditor/

Citind articolul m-ă gândeam la modul diferit  în  care este percepută  căsătoria de către fiecare dintre noi, la gradul de permisivitate, acceptare, hotarâre pe care îl investim într-o relaţie.

Voi cum stati cu dragostea?

2 responses to “cum stati cu dragostea?

  1. Voi spune „banalitati”…”acolo unde dragoste nu este…nimic nu este”…sau „Iubeste si fa ce vrei.”
    Cu alte cuvinte eu NU cred in dragostea, sau mai bine zis IUBIREA, intelectuala, fizica, care vine cu timpul, literara, matematica sau culturala…Cand iubesti…iubesti, te loveste traznetul si te face praf si pulbere…unul pentru celalalt. Nu vreau sa intru in amanunte…ceea ce se simte profund, se rosteste arareori. Pusa pe taraba…iubirea devine „marfa”. La fel ca si intrebarea inepta pe care si-o mai pun uneori „indragostitii”…:”De ce ma iubesti?!”
    Cat dureaza iubirea?! Ce conteaza?!…CAT ESTE…ESTE si atat. Faptul ca partenerii nu evolueaza la fel in decursul vietii poate provoca incompatibilitati ulterioare. Daca vor continua relatia in afara iubirii, inseamna …prostitutie. Asa ca DURATA nu este un scop in sine…este doar o consecinta.

    • Da, interesant . Probabil ca ai si tu dreptate, fiecare percepe diferit iubirea, dar pentru mine durata, fara sa fie scop, a devenit calea. Crestini fiind ne gandim ca viata este singura sansa pe care ne-o ofera Dumnezeu sa ne asternem vesnicia, de aceea cand spunem ca vom fi alaturi la bine, la greu pana cand moartea ne desparte chiar credem ca alesul sau aleasa va fi cel/cea alaturi de care drumul spre mantuire il putem face mai usor in doi. Daca n-ar fi asa probabil ne-am calugarii. Probabil daca ai un tel comun iubirea nu se termina ci se transforma, capata valente noi. Nu stiu, zic si eu asa. Multumesc oricum pentru comentariu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s