„Neamul omenesc a aflat mântuire prin tine şi noi să aflăm raiul Născătoare de Dumnezeu ceea ce eşti una binecuvântată”

1377629_724247824269148_1982986726_n

 

Sfânta noastră Biserică ne îndrumează în ceea ce priveşte conştiinţa noastră şi cunoştinţa noastră despre Maica Domnului, ne îndrumează prin slujbele ei în timp. Noi de fapt din viaţa Maicii Domnului ştim numai câteva lucruri pe care le şi sărbătorim şi anume: că s-a născut din părinţii Ioachim şi Ana. Aşa spunem la sfintele slujbe: „dumnezeieştii părinţi Ioachim şi Ana” şi pomenim la otpusturi în general pe Sfinţii dumnezeieşti părinţi Ioachim şi Ana, nu numai pe Ana cum ar zice cei care nu sunt de credinţa noastră, ci care au altă credinţă şi care spun că şi Maica Domnului s-a născut ca şi Domnul Hristos numai prin puterea lui Dumnezeu, numai din Sfânta Ana. Biserica noastră nu învaţă aşa, ci învaţă că Maica Domnului a avut dumnezeieşti părinţi pe Ioachim şi pe Ana. Şi după aceea – aceasta deci o sărbătorim în 8 septembrie – sărbătorim tot în legătură cu Maica Domnului, la 21 noiembrie, intrarea în Biserică a Maicii Domnului, adică primirea Maicii Domnului în Templul din Ierusalim unde a stat doisprezece ani şi a fost educată în Templul din Ierusalim şi de acolo, la cincisprezece ani, a plecat în grija dreptului Iosif şi a născut pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mai avem o sărbătoare a Maicii Domnului în 26 decembrie, dar nu o sărbătoare din viaţa Maicii Domnului, ci o sărbătoare în legătură cu rostul Maicii Domnului, Soborul Maicii Domnului. Mai avem o sărbătoare în 25 martie, Buna Vestire, tot o sărbătoare a Maicii Domnului, şi e singura al cărei eveniment e cuprins în Sfânta Scriptură, în Sfânta Evanghelie de la Luca. Şi după aceea Adormirea Maicii Domnului în 15 august când de fapt pomenim moartea Maicii Domnului, numai că nu zicem moartea Maicii Domnului ci zicem Adormirea Maicii Domnului. De ce? Pentru că noi vrem prin aceasta să punem în evidenţă că Maica Domnului n-a murit. De altfel noi credem că în general oamenii nu mor, adică nu mor în înţelesul de a dispare, ci mor în înţelesul că se continuă viaţa lor sufletească prin suflet. Trupul se aşează în mormânt şi se descompune în timp iar sufletul continuă viaţa dincolo de lumea aceasta, nu mai există posibilitatea ca sufletul să moară. Se vorbeşte şi despre o moarte a sufletului, prin aceasta înţelegându-se de fapt nu nimicirea sufletului ci despărţirea de Dumnezeu, pedeapsa veşnică.

Maica Domnului a murit cum mor toţi credincioşii, cum mor oamenii, nu a avut un privilegiu special. A fost aşezată în mormânt şi după trei zile, când Sfântul Apostol Toma, care nu era de faţă la înmormântarea Maicii Domnului, iar după trei zile a venit, mai târziu s-a deschis mormântul pentru el ca s-o vadă măcar în mormânt şi nu mai era în mormânt, aceasta e învăţătura Bisericii noastre. De altfel învăţătura Bisericii noastre este cuprinsă în condacul de la Adormirea Maicii Domnului când se spune: „Pe Născătoarea de Dumnezeu cea întru rugăciuni neadormită şi întru folosinţă nădejdea cea neschimbată, mormântul şi moartea n-au ţinut-o. – De ce? – Că a mutat-o la viaţă ca pe Maica Vieţii Cel ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea fecioresc”. Deci Domnul Hristos a mutat-o la viaţă, a înviat-o, a scos-o din mormânt şi a ridicat-o mai presus de lumea aceasta şi Maica Domnului este şi cu sufletul şi cu trupul în cer. Aşa e învăţătura Bisericii, aşa e credinţa noastră.

De aceea, toate acestea ştiindu-le noi, putem să spunem vorbind cu Maica Domnului: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”. Cuvântul acesta, alcătuirea aceasta, de fapt constă din două. Una adusă de înger pe pământ la Sfântul Munte prin veacul XI, XII, când un înger i-a dictat unui părinte şi după aceea a scris el însuşi, de fapt a scris el însuşi cuvintele acestea: „Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”, iar cea de-a doua parte a alcătuirii, care a fost de sine stătătoare şi a circulat din veacul al VII-lea, alcătuită de Sfântul Cosma Melodul este: „Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvântul ai născut, pe Tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.

Deci noi suntem cinstitori, preacinstim pe Maica Domnului, suntem măritori ai Maicii Domnului. Fără aceasta nu există Ortodoxie.

fragment din sursa http://www.nistea.com/theotokos1.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s