Cuvinte despre vesnicie – predici alese- Buna-Vestire

Buna Vestire – taina mai presus de taina

Nici Craciunul, nici Pastele, nici Boboteaza, nici Schimbarea la Fata nu sunt numite Buna-Vestire. Si iata ca Praznicul de astazi se numeste Buna-Vestire. De ce?
Ce fel de Buna-Vestire a coborat din Ceruri? Ce s-a intamplat in amara noastra viata lumeasca? Oare este posibila Buna-Vestire in lumea in care exista moartea? Oare este posibila adevarata dreptate in lumea in care totul se preface in spasmele mortii, inaintea monstrului mortii? Astazi s-a petrecut cea mai mare Buna-Vestire. Ce s-a intamplat? Astazi Sfantul Arhanghel Gavriil vine la Sfanta Fecioara si ii aduce la cunostinta aceasta Buna Vestire Vei naste Fiu si vei chema numele lui Iisus-Mantuitorul si imparatia Lui nu va avea sfarsit (Luca 1, 31-33).

Cum este posibil ca Domnul si Dumnezeul necuprins sa Se nasca din fecioara? Cum sa Se zamisleasca in trupul Preasfintei Fecioare? Taina aceasta este mare, mai presus decat toate tainele.

Caci ce a adus Domnul cu Sine si cine este Domnul Hristos? El, Singurul Adevaratul Dumnezeu, S-a pogorat in lumea noastra pamanteasca plina de dumnezei mincinosi si a aratat si cu adevarat a dovedit ca este Dumnezeul cel Adevarat, Singurul Dumnezeu intre toti Sfintii, Caruia de-a pururi, cu vrednicie I se pleaca toata faptura.
Si in timp ce El se afla in lumea aceasta, daruieste cu usurinta fiecaruia dintre noi slobozirea de dumnezeii mincinosi. Nu numai atunci, acum doua mii de ani, cand Domnul S-a facut om si S-a pogorat pe pamant, erau dumnezei mincinosi. Si astazi lumea este plina de dumnezei mincinosi, este plina de dumnezei nepoftiti, oameni care vor sa-L schimbe pe Unicul Dumnezeu cel Adevarat cu ei insisi. Este plina de ei Europa si Asia si America si Africa. Este plina de hristosi mincinosi, este plina de proroci mincinosi, este plina de dumnezei mincinosi. Si atunci cand esti tulburat in lumea plina de dumnezei mincinosi si te intorci catre Singurul Dumnezeu cel Adevarat, catre Domnul Hristos, atunci din suflet fuge tot intunericul, tot intunericul si ratacirea care il scapa de dumnezeii mincinosi. Atunci tu apartii Singurului Dumnezeului celui Adevarat si simti cum intregul Cer intra in sufletul tau, cum odihna si pacea, toti ingerii imparatesc intru tine.

Domnul Hristos in aceasta lume impreuna cu adevarata Sa Dumnezeire vesnica! Iata, El este impreuna cu imensa Buna-Vestire, caci vesnicul Adevar Dumnezeiesc esteBuna-Vestire pe care Domnul Hristos a creat-o si a oferit-o lumii, in primul rand a oferit-o lumii. Nu numai ca a vorbit despre adevar, ci a aratat ca El este Adevarul (Ioan 14, 6), Adevarul dumnezeiesc vesnic.

Si apoi, nu este minunata Vestea cea Buna ca Domnul Hristos ne-a daruit noua, oamenilor, Viata vesnica? El este Viata cea Vesnica si dumnezeiasca si ne-a daruit aceasta prin Invierea Sa, prin biruinta asupra mortii. Mai exista oare pentru om o Veste mai Buna ca aceasta? Mai exista vreo Veste mai Buna ca aceasta, ca moartea este biruita si este inlocuita de Viata vesnica, pe care Domnul Hristos o daruieste fiecaruia care crede in El?!

Cine va putea numara toate Vestile Bune pe care Domnul Hristos ni le-a adus in aceasta lume? Ce putem spune despre invatatura Sa sfanta, despre Sfanta Sa Evanghelie? Iata, aceasta este invatatura dumnezeiasca, vesnica, netrecatoare, invatatura care ne spune toate tainele vietii noastre omenesti si in lumea aceasta si in cealalta. Ne spune intreaga soarta omeneasca atunci cand este impreuna cu Dumnezeu si impotriva lui Dumnezeu, si intreaga soarta amara si infricosatoare atunci cand omul este in preajma diavolului prin pacate, prin pacate nepocaite. Evanghelia Domnului Hristos este cu adevarat Vestea cea Buna nevazuta in lumea aceasta, Vestea cea Buna pentru fiecare fiinta omeneasca in toate lumile. Si tot ceea ce este al lui Hristos, fratilor, totul este de fapt Buna Vestire langa Buna Vestire, fiecare conceptie a Sa, fiecare parere de-a Sa, fiecare minune de-a Sa, fiecare lucrare de-a Sa: Buna Vestire langa Buna Vestire! Si, de aceea, de la venirea Sa in aceasta lume, pamantul a devenit Cer, asa cum se spune in rugaciunile citite astazi in biserica. Atunci cand pamantul devine lacas dumnezeiesc, atunci intr-adevar Domnul este impreuna cu noi.

De aceea ziua de astazi este de fapt Praznicul Preacinstitei Nascatoare de Dumnezeu, Vestea cea Buna a Preasfintei de Dumnezeu Nascatoare. Caci ea a implinit intreaga Evanghelie a Domnului Hristos. Ea a trait in iadul vietii noastre pamantesti intr-un mod asa de neprihanit, asa de sfant incat s-a invrednicit sa nasca pe Dumnezeu si sa devina Nascatoare de Dumnezeu. Noi, oamenii, nu ne putem inchipui o slava si o cinste mai mare decat aceea ca fiinta omeneasca sa devina Nascatoare de Dumnezeu, Maica a Domnului. Ce slava, ce cinste, ce maretie! Aceasta apartine ei, singurei celei fara de pacat, pe langa Dumnezeu cea mai desavarsita in neamul omenesc, Preasfanta Maica a Domnului. Ea este intreaga intruparea tuturor Vestilor Bune ale lui Hristos. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Dumnezeu in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost crestinismul in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Dumnezeu cel Adevarat in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Adevarul vesnic in aceasta lume. Daca nu ar fi fost ea, nu ar fi fost Evanghelia lui Hristos. De aceea ea este fara de asemanare mai slavita decat Heruvimii si Serafimii.

De aceea, la acest mare si sfant praznic ne inchinam si ne rugam Preasfintei Maici a Domnului, Atotbucuria noastra, ca sa se roage necontenit Preaiubitului Sau Fiu, Singurului Dumnezeului cel Adevarat si Domnului Hristos, pentru neamul omenesc, pentru fiecare fiinta omeneasca, pentru fiecare zidire din lume, pentru fiecare pasare, pentru fiecare animal, pentru fiecare creatura, pentru fiecare stea, caci totul pana la ea si fara ea s-a scufundat in moarte, in pacat si in intuneric, si de la ea si prin ea totul se ridica deasupra mortii, deasupra pacatului, si se grabeste si zboara spre lumile ceresti. Fie ca ea, singura Curata si Preabinecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Atotmilostiva Maica a tuturor fiintelor omenesti, sa ne conduca si sa ne calauzeasca neintrerupt in viata noastra zilnica, in fiece zi si in fiece noapte, pentru ca prin intreaga noastra viata sa-I slujim Domnului, Singurului Dumnezeu celui Adevarat, lui Iisus Hristos, in toate lumile si astfel sa ne izbaveasca de pacate, de moarte, de diavol, de iad si vesnic sa-I slujim Minunatului Domn Iisus Hristos.

Intotdeauna sa cadem in genunchi la rugaciune catre Preasfanta Maica a Domnului, catre aceasta Bucurie mai presus de bucuria neamului omenesc, catre aceasta Sfanta mai presus de Arhangheli si mai presus de ingeri. Fie ca ea sa ne fie intotdeauna protectoare si conducatoare si calauzitoare prin intreaga viata si in lumea aceasta si in cealalta, ca intreaga noastra viata sa fie spre lauda si slava Singurului Adevaratului Dumnezeu, a Domnului Iisus Hristos, Fiului Preasfintei Maici a Domnului, singurei Adevaratei Nascatoare de Dumnezeu. Ei i se cuvine cinstea si slava si lauda si toate rugaciunile noastre, si pentru ale sale rugaciuni, Fiul sau cel Minunat, Domnul Hristos, sa primeasca rugaciunile noastre si suspinele noastre si sa-i mantuiasca pe toti si pe toate. Amin.

Cuviosul Iustin de la Celie,

Cuvinte despre vesnicie – predici alese, Editura Egumenita

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s