povestea celor trei dorinte ale lui Alexandru

Alexandru cel Mare,rege al Macedoniei (336î.Hr. – 323î.Hr.) a fost unul dintre primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Cuceririle sale spectaculoase i-au făcut pe greci stăpâni ai Orientului Apropiat.
La moartea sa, la vârsta de 33 de ani, ALEXANDRU CEL MARE era stăpânul celui mai mare imperiu cucerit vreodată.
Mai jos este povestea celor trei dorinte ale lui Alexandru aflat pe patul de moarte.Inainte de a muri a vrut sa arate oamenilor ca moartea nu alege si ca toti suntem egali in fata ei,fie ca suntem cersetori saau imparati.
“Cand se intorcea acasa dupa cucerirea de noi teritorii, Alexandru cel Mare s-a imbolnavit si a cazut la pat. Cu moartea privindu-l in fata si spunandu-i sa se pregateasca de ultima calatorie, Alexandru a realizat ca toate cuceririle sale,armata sa foarte mare, sabia lui ascutita si vitejia lui nu aveau nici o importanta.
Tot ce-si mai dorea era sa ajunga acasa sa-si vada mama si sa-si ia adio de la ea.Dar a trebuit sa accepte faptul ca sanatatea sa care se inrautatea tot mai mult nu-i va permite sa ajunga acasa.Asa ca,puternicului cuceritor nu i-a mai ramas decat sa stea intins in pat, palid si slabit,asteptand sa-si dea ultima suflare.
Si-a chemat generalii si le-a spus:”Curand voi pleca din aceasta lume si am trei dorinte pe care,va rog sa mi le indepliniti intocmai.”
Cu lacrimile curgandu-le pe obraji,generalii au promis imparatului ca-i vor indeplini dorintele.
“Prima mea dorinta “,a spus Alexandru,”este ca doctorii sa-mi duca sicriul fara a fi ajutati de nimeni altcineva”.
Dupa o pauza,el a continuat:”A doua dorinta este ca atunci cand imi duceti sicriul spre groapa,drumul spre groapa sa fie presarat cu aurul,argintul si pietrele pretioase pe care le-am adunat in razboaie.”
Alexandru s-a simtit epuizat dupa ce a rostit aceste cuvinte.S-a odihnit putin si a continuat:”A treia si ultima mea dorinta este ca mainile sa-mi fie lasate sa atarne in afara sicriului .”
Oamenii adunati la capataiul lui Alexandru s-au mirat auzind aceste dorinte ciudate.Dar nici unul nu a indraznit sa-l intrebe ceva.Generalul cel mai iubit de Alexandru s-a apropiat de el,i-a sarutat mana, apoi a tinand-o in dreptul inimii a vorbit :”Marite imparat,te asiguram ca-ti vom indeplini dorintele.Dar spune-ne, de ce aceste dorinte ciudate?”
La auzul acestei intrebari,Alexandru a tras adanc aer in piept si a raspuns:”Mi-ar placea ca lumea sa stie despre cele trei lectii pe care tocmai le-am invatat.Vreau ca doctorii mei sa-mi duca sicriul pentru ca oamenii sa realizeze ca doctorii nu pot vindeca orice boala.Ei sunt lipsiti de putere si nu pot salva un om din ghearele mortii cand ii suna ceasul”.
“A doua dorinta-drumul spre mormant presarat cu aur,argint si alte bogatii este pentru a aminti oamenilor ca nimic din aurul meu nu vine cu mine in mormant.E o pierdere de timp sa alergi dupa atatea bogatii.”
“Si a treia dorinta -mainile lasate sa atarne pe langa sicriu,e pentru a le arata oamenilor ca am venit cu mainile goale in aceasta lume si tot asa plec din ea.”
Cu aceste cuvinte,Alexandru cel Mare a inchis ochii.Curand,el a lasat moartea sa se apropie si sa-l ia,apoi si-a dat ultima suflare”.
sursa: http://delalumeadunatesiiarasilalumedate.blogspot.ro/2011/06/ultimele-trei-dorinte-ale-lui-alexandru.html
*urmariti si : https://istoriiregasite.wordpress.com/tag/alexandru-macedon/

4 responses to “povestea celor trei dorinte ale lui Alexandru

  1. Plina de pilde aceasta scurta povestioara, dar, cum o stiam deja, atentia mi-a fost atrasa de un alt lucru… se spunea aici (si am verificat dupa si in „cartile de istorie”) ca a murit la 33 de ani ca si conducator al unuia din cele mai mari imperie pe care le-a vazut omenirea.

    Ei bine, stau si ma gandesc ca eu am 36 de ani, deci l-am depasit deja cu trei ani pe Alexandru Macedon, dar realizarile cu care pot sa ma laud sunt de-a dreptul insignifiante. Si nu vorbesc aici doar de mine, ci in general de generatia din care fac parte – inainte, pana la 30 si ceva de ani, un om avea deja o adevarata experienta de viata; astazil, la 30 si ceva de ani, inca copilarim…

    Trist.😦

    • Probabil ca da, privit prin comparatie ai dreptate Bogdane, dar eu zic sa nu fim modesti, hai ca macar suntem vii, ne zbatem in tot acest zbucium!
      Este cu adevarat o poveste a asumarii pe care multi n-o deprindem nici dupa 30 de ani, doar stim vorba neaose romaneasca ce ne atrage dureros atentia cum unii inca „viseaza la cai verzi pe pereti” pierzand din vedere esenta. Asa este, unii n-avem deloc nici obiective, nici scopuri, plutim in deriva asa…, o viata intreaga.
      Altii facem pasi marunti, poate nu par semnificativi asa prin comparatie, dar ne asumam lupta, fie ea si fara victorii rasunatoare care sa schimbe in vre-un fel istoria lumii.
      Important e, zic eu, sa simtim zbaterea, zvacnirea clipei, sa nu fim amorfi.

      • Nu ma intelege gresit, nu o iau, nici intr-un caz, in tragic si inteleg ca multe lucruri s-au schimbat (de exemplu speranta de viata, in sensul ca in vremea lor putin apucau 40-50-60 de ani), dar nu pot totusi sa nu remarc cu tristete ca avem tendinta sa ne maturizam mult mai greu si sa ne multumim cu realizari mult mai marunte.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s