Femeia are o misiune aparte, să se împodobească cu bunătate, blândeţe, gingăşie… dragoste

 

coperta_misiunea_femeii_2013

Ce te faci atunci când sufletul te înghesuie să vorbești cu Dumnezeu, în ceas de Liturghie și nu ești îmbrăcată corespunzător? Amâni sau pur și simplu lași lacrimile să curgă în fața dumnezeiescului Altar, în pantaloni fiind? După o viață de păcat, tocmai atunci când Dumnezeu te cheamă, simți că îți tremură sufletul în tine, dar nu poți intra în biserică pentru că nu ești în fustă. Ce alegere faci?

Era luna octombrie. Era noapte și bătea vântul. Cu sufletele în palme și rugăciunea pe buze, tineri și bătrâni, bărbați și femei, aduceau prinos de cinstire Cuvioasei mult iubite. Stare de Liturghie… mai încolo se auzeau tineri cântând cântări duhovnicești. O altă tânără citea un acatist la lumina telefonului… Era o liniște și o bucurie cerească pe pământ, în miez de noapte. Mai avem un pic și ne întâlnim cu Sfânta Parascheva, a meritat așteptarea, „nu regret nicio clipă”, spunea Paula, o tânără de 17 ani, înfofolită până la ochi!

La doar câțiva metri de a se ajunge la raclă, o doamnă a rupt tăcerea Liturghiei tainice. Cât o ținea gura, blestema și afurisea toate femeile și tinerele îmbrăcate în pantaloni: „Urâciune înaintea Domnului să mergi la Cuvioasa în pantaloni! Mai bine nu mai stăteați la rând. Cel mai mare păcat ca femeia să poarte pantaloni la biserică! Rugăciunea voastră nu este primită și devine păcat înaintea Domnului!”… Vocalitatea doamnei a descumpănit pe multe dintre tinerele care au înfruntat noaptea și frigul, de dragostea Sfintei Parascheva. Acum nici nu mai știau dacă să rămână sau să iasă din rând!

Aceasta a fost o situație care deschide o disputată temă: femeia poate merge doar în fustă la biserică? Pantalonii sunt, oare, „urâciune și păcat”? În cele ce urmează, vom încerca un răspuns echilibrat, dincolo de disputele tradiționaliste și de cele înnoitoare care se manifestă astăzi în viața creștinilor ortodocși. Un punct de vedere al unui soț, al unui tată de fată și al unui fiu de mamă creștină.

Statutul și demnitatea femeii creștine contemporane s-au modificat foarte mult în ultima jumătate de secol. Astăzi, contextul social a făcut ca femeia să treacă dincolo de responsabilitățile casei și ale educației creștine. Soție, mamă, angajată cu normă întreagă, cot la cot cu bărbatul în câmpul muncii, ajunge acasă și le ia pe toate de la capăt: „Sunt manager de familie, ceas deșteptător, bucătăreasă, profesor și educator la un loc, infirmieră, spălătoreasă și călcătoreasă, bodyguard, secretară, psiholog, bancomat și sunt de gardă 24 din 24 de ore, 365 de zile pe an!”. Așa se poate prezenta aproape orice femeie.

În acest context, în anumite momente, ea își cată liniștea în Dumnezeu. Vine să se odihnească duhovnicește la dumnezeiasca Liturghie. Și vine cum poate, dar vine cu toată inima, deși acasă o așteaptă treburile cotidiene. Poate nu a mai avut timp să-și mai calce o fustă sau, pur și simplu, s-a rupt de la serviciu și a pășit în Biserică, în pantaloni. Iar noi deschidem porțile iadului pentru că ea, cu atâtea pe cap, a „îndrăznit” să fie „urâciune Domnului”. Problema care se ridică implică relația noastră personală cu Dumnezeu. Până la urmă, cum venim îmbrăcați la biserică? Ce este mai important: ținuta exterioară sau candela sufletului?

Cum ne îmbrăcăm la Biserică?

Dintru început, trebuie să spunem că ne pregătim pentru a veni la Biserică. Fizic, dar mai ales sufletește, pentru că urmează să ne întâlnim cu Însuși Creatorul nostru, Dumnezeu. Dacă este să discutăm despre partea fizică, majoritatea recomandărilor au o singură limită: „Prin îmbrăcămintea ta să nu deranjezi pe aproapele care, ca și tine, caută pe Dumnezeu și nufashion style-ul tău”, ne spune un teolog contemporan.

Fiecare se îmbracă după cum îi este sufletul și cum simte, pentru că la Biserică nu avem uniforme. Ar fi greșit ca unui creștin care nu are nici după ce bea apă, să-i pretindem să vină în costum la Liturghie. Nici exagerările luxului nu sunt o soluție. Simplu și curat, așa ar fi ideal! Dar, dacă nu se poate, trebuie să avem conștiința că Dumnezeu privește la sufletul nostru. În biserică trebuie să ne aducem aminte de faptul că suntem egali înaintea lui Dumnezeu şi că la El diferenţa nu o face haina trupului, ci aceea a sufletului. În biserică, naturaleţea trebuie să fie liantul care uneşte şi desăvârşeşte. Strălucirea hainelor, a cremelor, a rujului nu își găsește spațiul, nu se integrează în peisaj. Decența este cuvântul cel mai potrivit. Aceasta ne recomandă și Sfântul Apostol Pavel: „Bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie și fără de șovăire. Asemenea și femeile, în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcându-și lor podoaba din sfială și din cumințenie, nu din păr împletit cu aur, sau din mărgăritare, sau din veșminte de mult preț, ci din fapte bune, precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu” (I Timotei, 2, 8-10). Decență, deci și bun-simț, singurul criteriu fiind să nu deranjezi pe aproapele. Nimic despre pantaloni sau fustă în legătură cu ținuta femeilor. Totuși, de unde a apărut obligativitatea fustei la participarea la biserică?

Majoritatea argumentărilor aduc în discuție un text vechi testamentar și un canon din secolul al IV-lea: Deutronom 22, 5 –„Femeia să nu poarte îmbrăcăminte bărbătească şi bărbatul să nu se îmbrace cu haine femeieşti. Căci, oricine face lucrurile acestea este o urâciune înaintea Domnului, Dumnezeu”; Canonul 13 Gangra – „Dacă vreo femeie, din asceză părută, și-ar schimba îmbrăcămintea și în locul hainei femeiești obișnuite, ar lua îmbrăcăminte bărbătească, să fie anatema”.

Sunt două mărturii importante pentru noi. Prima face referire la portul femeilor în Vechiul Testament când, cu argumente arheologice, se afirmă faptul că îmbrăcămintea bărbaților nu se deosebea de cea a femeii. „Kippah” era o robă purtată de ambele sexe. Bărbații purtau în plus „Tallit” – un șal special, cu noduri sau ciucuri, nimic altceva decât  o eșarfă pentru rugăciune. Pantaloni aveau doar preoții și leviții în perioada slujirii la Cortul Sfânt și, mai apoi, la Templu. „Urâciune înaintea Domnului” era purtarea acelor pantaloni sacri ai slujitorilor, iar nu niște haine cotidiene! Canonul de la Gangra are și el o altă trimitere. În secolul al IV-lea exista practica unor femei care, din prea multă râvnă monahală, se îmbrăcau bărbătește și se integrau în comunitățile monahale bărbătești, motivând că sunt fameni și nu le crește barbă. Ca să elimine aceste neajunsuri, care tulburau de multe ori mănăstirile Egiptului și ale Siriei, canonul interzicea îmbrăcarea în haine bărbătești și recomanda ca acele femei să meargă în comunitățile de fecioare.

Însă, dincolo de argumentele istorice, purtarea fustei la biserică a devenit o practică respectată, un obicei. Să ne gândim la cât de frumos este costumul popular românesc! Cată decență și cât bun gust găsim în portul bunicilor noastre! Catrința, apoi fusta și rochia au fost asociate în conștiința creștină cu eleganța, dar și cu decența necesară participării la dumnezeiasca Liturghie. Femeii îi stă bine în fustă și mai bine îi stă în fustă – la biserică!

Dar, ce te faci atunci când sufletul te înghesuie să vorbești cu Dumnezeu, în ceas de Liturghie și nu ești îmbrăcată corespunzător? Amâni sau pur și simplu lași lacrimile să curgă în fața dumnezeiescului Altar, în pantaloni fiind? După o viață de păcat, tocmai atunci când Dumnezeu te cheamă, simți că îți tremură sufletul în tine, dar nu poți intra în biserică pentru că nu ești în fustă. Ce alegere faci?

Alfabetul Bisericii

Oare este mai importantă fusta, decât un suflet care tânjește după Dumnezeu? Poate o dată în viață o femeie trăiește acel sentiment al nevoii de Dumnezeu. Noi ce facem? O alungăm pentru că este în pantaloni – „urâciune Domnului”!? Oare nu este „bucurie Domnului”?

Bucuria întâlnirii cu Dumnezeu nu ține de niciun element pământesc. Sunteți tu și El. Nimic nu ar trebui să conteze în momentul în care El îți picură în inimă bucurie. Oricum ai fi îmbrăcată, cu fustă sau în pantaloni, cu batic sau fără, să ai conștiința că Dumnezeu nu Se uită la așa ceva. Pe El nu-L impresionează baticul sau fusta, ci un singur lucru vrea de la tine: să înțelegi că menirea ta este să fii femeie și mamă creștină, să transformi lacrima în zâmbet, să mângâi și să aduci bucurie, așa cum doar tu o poți face.

Acest îndemn îl găsim la mulți dintre duhovnicii noștri: în Biserică, totul este alfabet. Astăzi l-am învățat pe „A”, iar mâine ne pregătim să îl deprindem pe „B”. Rezumând, tânără sau femeie creștină, intră astăzi în Biserică, așa cum poți, numai intră! Găsește-ți pacea în liniștea rugăciunii și a Liturghiei și, poate, din rânduiala lui Dumnezeu, mâine sau poate poimâine vei descoperi și cuviința fustei! Numai intră în Biserică!

Nicolae Pintilie

Sursa: doxologia.ro

*https://cammely.wordpress.com/2012/06/19/femeia-intoarsa/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s