Credința

Exista trei tipuri de oameni: cei care văd, cei care văd când li se arată și cei care nu văd.

(LEONARDO DA VINCI)

Târziu de tot Te-am iubit, O, Tu, Frumuseţe atât de veche, şi totuşi atât de nouă, târziu de tot Te-am iubit. Şi iată că Tu Te aflai înlăuntrul meu, iar eu în afară, şi eu acolo, în afară, Te căutam şi dădeam năvală peste aceste lucruri frumoase pe care Tu le-ai făcut, eu, cel lipsit de frumuseţe. Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine; mă ţineau departe de Tine acele lucruri care, dacă n-ar fi fost întru Tine, nici n-ar fi existat. M-ai chemat şi m-ai strigat şi ai pus capăt surzeniei mele. Ai fulgerat şi ai strălucit, şi ai alungat orbirea mea; ai răspândit mireasmă şi eu am inspirat, şi acum Te urmez cu înfocare; am gustat din Tine şi acum sunt înfometat şi însetat după Tine; m-ai atins doar şi m-am şi aprins de dor după pacea Ta.

(Sfântul Augustin)

Nici o nenorocire nu înseamnã ceva si nimic nu este pierdut atâta timp cât credința rãmâne în picioare, cât capul se ridicã din nou  si sufletul nu abdicã.
Dumnezeu sã trãiascã în tine si când esti un pãcãtos adicã sã nu te lasi pierdut de Dumnezeu.
Dorinta mare si treazã de a fi cu El te va șlefui, te va defini și te va aduce la starea meritorie.

(Pãrintele Arsenie Papacioc – fragment dintr-o scrisoare adresatã unei mãicuțe)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s