Despre blog


Acest blog este conceput pentru cei ce simt ca mine.

Este un blog al antischilodirii interioare umane.

Omul frumos nu poate trăi decât prin relaţionare cu ceilalţi semeni pentru că întreaga evoluţie ontogenetică a sa, se desfăşoară prin modelare şi dirijare socială.

Egocentrismul indivizilor care consideră că universul este creat în folosul lor personal şi emit faţă de viaţă şi semeni pretenţii absurde duce la ridicarea în rang a nonvalorii, la obţinerea gratuită, dacă doriţi, a unui bilet în primele rânduri la spectacolul demonului, care în curând inevitabil îl va stăpâni în întregime.

În funcţie de cum relaţionezi cu ceilalţi te raportezi la un model prestabilit care îţi întăreşte conştiinţa de sine: tendinţa de autodepăşire şi perfecţiune şi cea de perpetuare a existenţei proprii.

Mecanismul de reglare a comportamentului în direcţia precumpănirii actelor bune în plan moral şi a prevenirii sau reducerii celor imorale îşi are geneza în Dumnezeu. Relaţia cu Dumnezeu devine sursa cea mai puternică a perfecţionării sufletului omenesc.

„Omul frumos are o identitate, ştie cine este şi care-i este locul printre ceilalţi”.

Aţi înţeles bine, acest blog se doreşte a fi un îndemn spre a da frâu liber omului frumos spiritual din noi.

Îndrăzniţi, comunicaţi, scrieţi cu decenţă şi bun simţ!

*Dacă intraţi la flickr photos, la tagsTara Sfanta, veti găsi poze din pelerinaj.

Anunțuri

25 de răspunsuri la „Despre blog

    • Fiecare om are o latură frumoasă, deorece ca şi creaţie a lui Dumnezeu nu putea fi altfel decât frumos!
      Depinde de noi ce vrem să descoperim în el, latura urâtă sau frumoasă.
      Eu prefer să dezvolt latura frumoasă, pentru că ea există, păcatele sunt cele care urâţesc, dar schimbarea stă în puterea noastră.
      Totul se poate cu ajutorul lui Dumnezeu.

  1. Da este un blog frumos acum am dat de el. Salut frumos pe toata lumea, cu ocazia Anului Nou 2010; LA MULTI ANI din com. Suciu de sus va zice Onisor pop . { mierla } Multe bucurii si fericire in noul an ce incepe in citeva ore 2010.

  2. Interesanta ideea, dar sincer… limbajul mi se pare prea „academic” – descurajeaza multa lume… pentru ca pana la urma nu toti oamenii buni, frumosi si sinceri au facut „scoli inalte” ca sa stie ce inseamna de exemplu „ontogenetica”. 🙂

    • Corect, dar daca tot fac slalom pe internet, pot trece si prin DEX 🙂
      Si apoi, ideea nu este sa ne afisam talentele oratorice, dar nici sa incurajam limbajul suburban.

    • „Intelepciunea” nu-mi apartine, crede-ma n-am pus eu coada la cireasa.

      Si nu mai continua te rog sa ma flatezi cand tu defapt ai spus despre noi ortodocsii ca suntem plini de aversiune si ura. Lasa masca jos si spune-o pe aia dreapta!

      Daca e sa urasc, sa stii ca nu urasc omul ci ipocrizia sa.

      Sa auzim de bine!

      • Ipocrizie?… eu am spus doar ce am găsit pe unele site-uri ortodoxe, n-am catalogat pe nimeni (în schimb, mai mereu sunt catalogat în fel și chip)… ce e frumos e frumos, iar eu am respectat mereu frumusețea înțelepciunii… dar îmi cer iertare că te-a deranjat comentariul meu și promit că am să mă abțin pe viitor să le mai fac.

      • Florine, tu ai intrat intai pe blogul meu, nu eu pe al tau, asa ca se cuvenea macar sa nu spui pe blogul tau ca „umblu cu manusi”, nu eu sunt cea care nu si-a declinat apartenenta la religie avand un „blog crestin”.

        Accept scuzele tale ca pe intaia datorie crestineasca, dar nu e cazul sa te abtii( fiecare are dreptul la opinie), ci sa-ti argumentezi, pe viitor, afirmatiile cu impartialitate.

  3. Buna dimineata,Maria!

    Slava Domnului ,pentru ragazul ce mi l-a dat,in aceasta dimineata,pentru a citi ..cel putin o parte din insemnarlile tale interesante.
    Cred ca fiecare om are si o latura frumoasa,fiind creatia lui Dumnezeu.Intr’adevar,depinde de noi ce vrem sa descoperim in el,latura frumoasa sau urata.
    Si daca omul persista in cea urata?Depinde doar de insemnatatea lui in viata noastra….

    De ziua ta onomastica,ti-am adus un ceas biologic gasit pe YouToube,in aceasta dimineata binecuvantata prin liniste.

    La multi ani,Maria!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s