Încă pe cruce fiind Mântuitorul s-a rugat pentru iertatrea păcătoşilor, dar urmele rănilor Lui au rămas şi după Înviere, oferind posterităţii creştine dovada clară a învierii. Poate de aici vine expresia iert dar nu uit. Orice urmă îşi are… veşnicia ei!
Dacă-i greşim semenului ne împovărăm reciproc cu lupta noastră spre iertare, pentru că aceasta nu v-a fi deplină dacă nu ne vom ierta noi înşine.
„Că de ne vom judeca pe noi înşine, nu vom mai fi judecaţi” (I Cor. 14,31).
Blogul omului frumos 
Pingback: La mulţi ani! « Blogul lui Teo Negură·
Pingback: Un nou început « Cristian Dima·
A republicat asta pe Blogul omului frumos.