Cuvinte pentru suflet

Mulţumim doamna Flora, să ne fie de folos.

Familia creştină

30. – Părinte, dar femeia este slugă, să îl asculte pe bărbat? l-a întrebat odată o femeie pe părintele Ioan.

– Nu e slugă. Îl ascultă în cele bune, tocmai pentru că Dumnezeu a lăsat ca bărbatul să fie cap femeii. Dar bărbatul credincios, nu necredincios. Că cel necredincios nu este în stare să se conducă nici pe sine pe drumul cel bun. Şi ascultarea merge până la păcat: dacă bărbatul îi spune femeii să avorteze un copil, bineînţeles că femeia trebuie să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decât ascultarea de bărbat. Într-o familie creştină, însă, nu ascultă numai femeia de bărbat, ci şi bărbatul de femeie. Bărbatul nu e un general care dă ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfătuiesc şi, nu de puţine ori, femeia, fiind mai practică, găseşte soluţia mai bună.

– E mai simplu totuşi pentru bărbat, îi spune: fă curat, şterge geamurile, fă mâncare, spală copiii…

– Treaba asta cu femeia care se ocupă de gospodărie e valabilă numai atunci când bărbatul aduce atâţia bani în casă încât femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, când femeia lucrează cot la cot cu bărbatul ei şi vine acasă frântă de oboseală, ar fi anormal ca ea să trudească, iar bărbatul să o privească, relaxându-se. Şi nici când femeia stă acasă bărbatul nu trebuie să lase toată povara pe umerii ei. Iată un caz: un bărbat a venit acasă de la serviciu frânt de oboseală şi a vrut să se culce. Soţia lui era studentă. Ştiind că dacă îi va spune că a doua zi trebuie să predea lucrarea, soţul va rămâne să o ajute, s-au dus să se culce. După ce soţul a adormit, ea a început să bată la maşină ultimul capitol din lucrare. Pentru că uitase să închidă uşa la dormitor, soţul a auzit zgomotul şi a venit lângă ea, să o ajute. A uitat de oboseală şi a venit trecând cu vederea faptul că a doua zi şi el avea mult de lucru. A stat cu ea toată noaptea. Fără ajutorul lui, risca să nu termine la timp. Dar, pentru că el ştia să folosească toate degetele la scris, datorită lui a doua zi a predat lucrarea. Această întâmplare pare banală, dar nu e deloc aşa. La dragostea soţiei care a vrut să îşi cruţe soţul, acesta a răspuns cu şi mai multă dragoste. Putea să rămână în pat, să se odihnească. Dar nu a făcut-o. S-a ostenit, şi Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevoinţă.

Se zicea despre avva Siluan că avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, şi acesta avea ascultare mare şi era scriitor bun; şi bătrânul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea încă alţi unsprezece ucenici, care se supărau căci îl iubea pe acela mai mult decât pe dânşii. Şi auzind bătrânul, s-a mâhnit. Au venit într-una din zile bătrânii şi tânjeau asupra lui. Iar el, luându-i, a ieşit şi a bătut la fiecare chilie zicând: „Frate cutare, vino că îmi trebuieşti!”. Şi nici unul dintr-înşii nu i-a urmat lui îndată.

Dar, venind la chilia lui Marcu, a bătut în uşa lui, zicând: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul bătrânului, îndată a sărit afară. Şi l-a trimis la o ascultare şi a zis bătrânilor: „Unde sunt ceilalţi fraţi, părinţilor?”. Şi intrând în chilia lui a găsit că pusese mâna să facă slova O şi, auzind pe bătrânul, nu a întors condeiul să termine litera de scris. Deci au zis bătrânii: „Cu adevărat, pe care tu-l iubeşti, avvo, şi noi îl iubim, pentru că şi Dumnezeu pe acesta îl iubeşte”. (1-147)